438 de euro pentru 6 metri pătrați locuibili

O ofertă imobiliară publicată în Paris a stârnit controverse după ce o cameră de doar 6,21 de metri pătrați a fost listată la închiriere pentru 438 de euro pe lună.

Anunțul, publicat de o agenție din rețeaua Century 21 în arondismentul 5 al capitalei franceze, a fost denunțat ca fiind în afara cadrului legal de către senatorul comunist Ian Brossat. „Nu, nu visați: este ilegal și totuși este propus spre închiriere”, a reacționat Brossat, anunțând sesizarea autorităților de control.

Ceea ce atrage atenția în acest anunț, dincolo de preț, este natura contractului propus, scrie Le Parisien. Agenția precizează clar: „Contract de închiriere civil, neeligibil pentru ajutorul pentru locuință”.

Contractul de închiriere civil este rezervat, în mod normal, unor tipuri de închiriere foarte specifice (parcări, birouri, depozite) care nu intră sub incidența legii care reglementează închirierea pentru locuința principală. Prin derogarea de la această lege, proprietarul se sustrage de la plafonarea chiriilor în vigoare la Paris și îl privează pe chiriaș de eligibilitatea pentru APL (accesul chiriașilor la ajutoare de locuință – n.r.).

Garanția, la rândul ei, este stabilită la 876 de euro, adică două luni de chirie, în timp ce legea o limitează la o lună în cadrul unui contract de închiriere clasic. „Ceea ce este deosebit de șocant este faptul că acest anunț ilegal provine de la o agenție recunoscută. Nu vorbim aici de o simplă platformă online de intermediere precum Le Bon Coin sau SeLoger. Este vorba de o agenție fizică ce ar trebui să le reamintească proprietarilor obligațiile pe care le au”, a precizat Ian Brossat.

Un alt element semnalat este suprafața locuinței. Deși anunțul menționează o „suprafață locuibilă” de 6,21 de metri pătrați, legea franceză prevede un minim de 9 metri pătrați pentru ca un spațiu să fie considerat locuință decentă.

Diferența dintre suprafața totală (12,51 de metri pătrați) și cea locuibilă este explicată prin înălțimea insuficientă a tavanului în anumite zone, care exclude acea parte din calculul legal.

Senatorul Ian Brossat a sesizat DGCCRF, instituția responsabilă cu combaterea fraudelor în domeniul consumului și al pieței, care a anunțat că desfășoară deja controale la nivel național asupra agenților imobiliari, pentru a identifica eventuale abuzuri similare. De asemenea, instituția a transmis că astfel de practici pot fi sancționate și că vor fi intensificate verificările în sectorul închirierilor.

Agenția imobiliară implicată nu a răspuns solicitărilor presei, însă a retras anunțul la scurt timp după ce cazul a devenit public.

Vezi și Cum arată „garsoniera convenabilă” din sectorul 2 închiriată cu doar 46 de lei pe lună de Primăria Municipiului București

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.