Noua lege a salarizării pentru bugetari: cum se vor calcula salariile pentru angajații de la stat din România

 3 comentarii
Salariul minim în România este aproape 800 de euro, adică 4.000 de lei lunar

Noua Lege a salarizării bugetarilor este gata, a anunțat încă ministrul muncii, Florin Manole, pe 22 aprilie. Documentul va fi publicat pentru dezbatere publică săptămâna viitoare, potrivit Digi 24 Economic.

Proiectul pentru legea salarizării bugetarilor este gata

Ministrul muncii, Florin Manole, a anunțat miercuri, 22 aprilie, că noua Lege a salarizării pentru bugetari este finalizată. Aceasta urmează să fie publicată pentru dezbatere publică la începutul săptămânii viitoare.

Actul normativ are toate avizele necesare, inclusiv analiza impactului bugetar realizată de Ministerul Finanțelor.

Lansarea proiectului vine după o întâlnire între conducerea PSD și reprezentanții tuturor confederațiilor sindicale.

Proiectul este un jalon important asumat de România prin PNRR.

Cum se schimbă modul de calcul al salariilor bugetarilor

Noua lege propune o reformă majoră a sistemului de salarizare din sectorul public.

Printre cele mai importante schimbări se numără introducerea unui sistem de ierarhizare a salariilor de la 1 la 8, unde cel mai mare nivel rămâne cel al președintelui României.

Președintele României va avea cel mai mare salariu din sectorul public. În timp ce legislația actuală stabilește că acesta este de 12 ori salariul minim, viitoarea lege va reduce raportul la opt ori salariul minim, care, la rândul său, va fi mai mare.

De asemenea, salariile nu vor mai fi legate direct de salariul minim pe economie, ci de un nou indicator.

Este vorba de un salariu minim brut de referință de 4.000 de lei, care ar putea deveni baza pentru calcularea veniturilor din sectorul public, conform unei noi legi a salarizării, așa cum a anunțat Florin Manole, acum câteva zile.

„Este un mod de a decupla Legea salarizării de eventualele, legalele, anticipabilele creșteri ale salariului minim. Sigur că asta fără ca în administrație să existe cineva care să câștige sub salariul minim. (...) Referențialul nu va fi salariul minim, ci un indice comparabil”, a explicat ministrul muncii.

Creșteri, dar și posibile corecții

Premierul Ilie Bolojan a declarat, lunile trecute, că noua lege va aduce atât creșteri salariale, cât și corecții acolo unde veniturile au crescut nejustificat.

„Mi-aş dori să avem o lege a salarizării în care să văd creşteri de salarii acolo unde trebuie. Dar poate să vedem şi tăieri de salarii acolo unde s-a sărit peste cal. (...) Probabil că intrarea ei în vigoare se va face etapizat”, a afirmat premierul Ilie Bolojan, anterior.

Nicio scădere de venituri pentru angajați

Ministrul muncii susține că, în ciuda ajustărilor, niciun bugetar nu va pierde bani după aplicarea noii legi.

„Niciun salariu după noile grile nu va scădea. Nu vom avea oameni care să meargă cu mai puțin bani acasă, pentru că nu ăsta e scopul. Avem niște categorii care vor fi ieșit din grilă. Dar pentru ei, la fel ca la pensii, vom veni cu un articol care să spună că se păstrează suma de acum, urmând ca la creșterile următoare să fii ajuns din urmă de ceilalți”, a explicat Florin Manole, la Antena 3, zilele trecute.

Noua lege prevede și reducerea sporurilor, însă salariile de bază vor crește pentru a compensa aceste modificări.

„Suntem cu inflație foarte mare și să le mai și tai salariile oamenilor ar fi inacceptabil. Într-adevăr, reducem sporurile, dar păstrăm peste nivelul de 20% un nivel de cinci la sută pentru performanță, un lucru cerut și de Comisie și de bun simț și e corect”, a declarat ministrul.

Creșteri moderate de salarii

Potrivit estimărilor oficiale, majorările salariale vor fi moderate.

„Anticipez o lege cu niște creșteri de medii procentuale de o cifră, nu de două. Nu vreau să mă hazardez în promisiuni”.

Implementarea va fi treptată, iar indexările viitoare vor fi stabilite printr-un nou mecanism.

„În 2027, oamenii vor primi salarii cu indicele pe care-l vom stabili la sfârșitul acestei săptămâni. După care, următoare indexare va fi până în 2028, dar vom avea creșteri în 2027, venite din reglaje”, a mai spus ministrul, zilele trecute.

Legea salarizării merge mai departe, indiferent de criza politică

Proiectul vine după discuții între autorități și sindicate, în care s-a cerut un dialog real privind reforma salarizării.

Ministrul a dat asigurări că legea va merge mai departe indiferent de contextul politic.

„Indiferent de ce se va întâmpla în următoarele zile, legea salarizării va fi gata, va fi disponibilă pentru dezbateri publice. (...) Există foarte multe argumente pentru care acest proiect poate să continue indiferent de conjunctura politică punctuală dintr-o instituţie sau alta”, a conchis Florin Manole.

Noua lege ar urma să intre în vigoare etapizat, cu obiectivul de a crea un sistem salarial mai echitabil și mai transparent pentru cei circa 1,3 milioane de bugetari din România.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    NicioLae 23.04.2026, 11:42

    Adică cum? Șefii de ANCOM, ASF, Curtea de conturi, CCR nu vor mai avea salarii de zeci de mii euro? Nu pot să cred o astfel de blasfemie...

  • Avatar comentarii

    tild 23.04.2026, 12:39

    Pe vremea lui Ceasca era o asemenea lege, chiar cu raport mai mic: Intre salariul maxim pana la nivel de director general din minister si salariul minim raportul nu putea fi mai mare de 5:1 . Ministrii, mai marii partidului aveau alte reguli, plus ca beneficiau de magazine speciale cu preturi reduse. E bine ca a aparut acum legea asta, ca daca se schimba conducerea unei institutii, noua conducere va avea salarii conform noii legi. Sa vedem :)

  • Avatar comentarii

    Nerasist 24.04.2026, 11:58

    BNR transfond, aeroporturi turnuri de control împart banii la angajați în loc să livreze la buget. Se schimba ceva la ei?

ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:43
Patru opere furate din Muzeul Renoir, două abandonate. Tablourile dispărute valorează 9 milioane de euro
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!