Libertatea: Dorinel, ce crezi, mai poate rata CFR titlul?
Dorinel Munteanu: Nu cred că se mai poate întâmpla nimic. E gata de două etape! CFR a devenit campioană după victoria, 3-1, împotriva Viitorului. Știm cât de bine organizează echipa Dan Petrescu, așa că un punct cu Craiova este ușor de obținut. Universitatea ar fi putut pune probleme dacă era în formă și cu Devis Mangia pe bancă. Așa însă nu cred că poate câștiga în Gruia. FCSB și-a compromis șansele la titlu, după egalul cu Viitorul, 1-1.

Ar fi CFR o campioană meritorie?
Sigur că da. A condus mult timp în clasament, deși a schimbat trei antrenori. Nu am înțeles de ce au fost înlocuiți Conceicao și Minteuan, deși echipa era pe primul loc. Una peste alta, cei de la CFR au gestionat bine problemele. Nici adversarele nu s-au ridicat la nivelul celor de la CFR. Cred că Viitorul dacă ar fi intrat cu 4-5 puncte în plus în play-off ar fi contat în lupta pentru titlu. Astra și Sepsi n-au emis pretenții în play-off.

Pentru FCSB ar fi al patrulea campionat pe locul 2.
La început campionatului credeam că FCSB și Craiova sunt candidate la titlu, dar CFR s-a dovedit mai pragmatică. A știu ce vrea. Universitatea n-a avut puterea să reziste până la final, iar FCSB are o problemă dacă termină și anul acesta pe 2, deși este cea mai iubită echipă din țară și are cel mai bun lot pe hârtie. E și asta o performanță, să termini patru ani pe locul secund, nu?

INTERVIU. „Nicolae Ciucă? Eu nu cred că putem vorbi de o persoană autonomă care răspunde la acest nume”
Recomandări
INTERVIU. „Nicolae Ciucă? Eu nu cred că putem vorbi de o persoană autonomă care răspunde la acest nume”

Ai jucat și ai antrenat atât la CFR Cluj, cât și la Steaua. Care club este mai aproape de sufletul tău?
La CFR am fost antrenor mai mult decât la Steaua. La Steaua am fost o perioadă foarte scurtă, o lună și jumătate, fără înfrângere… Nici nu o iau în calcul.

E fan Liverpool

Când te revedem din nou pe banca tehnică?
Sper să-mi găsesc cât de curând angajament. Mi-aș dori să preiau o echipă din străinătate, dar nu exclud nici Liga 1. Trebuie să fie un proiect, nu la ce-o fi. La Chiajna am vrut să fac lucruri bune, dar nu s-a putut. Se vede în ce situație este Concordia. E greu să se dezvolte fotbalul românesc fără o strategie clară din partea conducătorilor.

Cine îți dorești să câștige Liga Campionilor?
După ce favorita mea, Bayern Munchen, a fost eliminată, am devenit fan Liverpool. Sincer, nu mai credeam că englezii se mai pot califica în finală după ce au pierd, 0-3, prima manșă cu Barcelona. Ceea ce s-a întâmplat însă pe Anfield a fost absolut incredibil.

Să încheiem cu echipa națională. Batem Norvegia, la Oslo, pe 7 iunie?
Ne trebuie nepărat victoria, dacă vrem să sperăm la calificarea la Euro 2020. Nu trebuie să jucăm la egal. În ultimii ani am tot făcut calcule și am stat acasă. Poți să faci calcule când ai ceva în buzunar, nu pe ce va fi. Mi-aș dori să mai prindem și noi o zi bună, să învingem echipe care contează. Cu Feroe și cu Malta, câștigăm noi cumva, chinuit.

„O să fac o crimă în patru ore”. Autoritățile au ignorat semnele radicalizării adolescentului german care a ucis o pensionară la Mediaș.  INVESTIGAȚIE LIBERTATEA-DER SPIEGEL
Recomandări
„O să fac o crimă în patru ore”. Autoritățile au ignorat semnele radicalizării adolescentului german care a ucis o pensionară la Mediaș. INVESTIGAȚIE LIBERTATEA-DER SPIEGEL

România nu a mai învins în deplasare o echipă bună din 1998, 1-0 cu Portugalia, la Porto, când ai marcat din lovitură liberă, în minutul 90.
Am avut noroc atunci, am câștigat dintr-o execuție. Portugalia ne-a călărit, iar Stelea a apărat formidabil.

DORINEL MUNTEANU – CFR CLUJIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

 


Citește și: VIDEO | „EU contez, EU votez”! Libertatea a găzduit prima dezbatere electorală din redacția unui ziar din România

Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Belucci, i-a dat un tablou de Grigorescu”
GSP.RO
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Belucci, i-a dat un tablou de Grigorescu”
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Carmen Iohannis, criticată pentru ultima apariţie! Obiectul care ar fi făcut-o de râs pe Prima Doamnă: 'Când dai cu mătura...
Playtech.ro
Carmen Iohannis, criticată pentru ultima apariţie! Obiectul care ar fi făcut-o de râs pe Prima Doamnă: 'Când dai cu mătura...
Cazul bizar al unui bărbat a cărui piele s-a făcut albastră după un gest banal. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Paul
Viva.ro
Cazul bizar al unui bărbat a cărui piele s-a făcut albastră după un gest banal. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Paul
Staţiunea din România cu "ape miraculoase", ce atrăgea mii de turişti înainte de Revoluţie, are un destin tragic. "Am ajuns aici şi am plâns"
Observatornews.ro
Staţiunea din România cu "ape miraculoase", ce atrăgea mii de turişti înainte de Revoluţie, are un destin tragic. "Am ajuns aici şi am plâns"
Doi frați, de 7 și 9 ani, găsiți sugrumați în dormitor. Cadavrul mamei lor a fost descoperit în aceeași casă, în Londra. Cazul a șocat o comunitate întreagă
Știrileprotv.ro
Doi frați, de 7 și 9 ani, găsiți sugrumați în dormitor. Cadavrul mamei lor a fost descoperit în aceeași casă, în Londra. Cazul a șocat o comunitate întreagă
Andra, gafă de proporții la Românii au talent. Cum l-a tratat pe un un concurent care nu vede. Andi a intervenit
FANATIK.RO
Andra, gafă de proporții la Românii au talent. Cum l-a tratat pe un un concurent care nu vede. Andi a intervenit
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
'Un copil nu trebuie să mai crească neapărat într-o familie'. Andreea Antonescu a spus adevărul despre despărțirea de iubitul ei
Unica.ro
'Un copil nu trebuie să mai crească neapărat într-o familie'. Andreea Antonescu a spus adevărul despre despărțirea de iubitul ei
Horoscop 25 martie 2023. Racii beneficiază de mai multă energie, de mai mult curaj, dar ar fi bine să aibă grijă cum folosesc aceste beneficii
HOROSCOP
Horoscop 25 martie 2023. Racii beneficiază de mai multă energie, de mai mult curaj, dar ar fi bine să aibă grijă cum folosesc aceste beneficii
Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!