Am inteles ca Suleap nu vrea sa mai treaca prin Craiova sau sa ia legatura cu mine. E foarte urat din partea lui. Eu nu vreau sa dau pe nimeni in judecata, ca ultimul meu gand e sa-i tarasc numele lui Cristi prin tribunale. Dar doar de la Suleap puteam sa aflu adevarul despre ce s-a intamplat cu baiatul meu, ca el a fost acolo. Si la club, si la echipa, daca am intrebat doua persoane, am obtinut doua pareri diferite!
Pana de curand, n-a vrut nimeni sa-mi spuna ce s-a petrecut cu adevarat acolo. Dar am mers pana la Scoala de Fotbal a lui Gica Popescu, unde l-am rugat pe Doru Vaetis, masorul de-atunci, sa-mi explice. Si Doru mi-a zis clar ca nu era nici un medic acolo si ca medicul a aparut mult mai tarziu. Iar de doctorul Batineanu nu pot sa dau in nici un chip, ca si-a schimbat numarul de telefon.
Tot zilele trecute am aflat ca baiatul meu a fost in discoteca impreuna cu Suleap exact in noaptea de dinaintea plecarii in Cipru. Asa ca nu inteleg cum nu poate macar sa puna mana pe telefon si sa-mi spuna: „Doamna, imi pare rau!” sau „Cum va mai este, mai traiti?”. Probabil ca pentru el e foarte usor, ca parintii lui il au in continuare, ca se plimba, ca respira, ca traieste. Dar copilul meu, speranta si alinarea mea, putrezeste in pamant. Si e singur acolo, ca si mine pe pamantul asta.
Cer prea mult daca vreau sa stiu daca a mai clipit dupa accident, daca a deschis ochii sau daca a avut lumanarea aprinsa la cap? Macar atat sa mai fac, sa pot fi si eu impacata in saracia si durerea mea, sa mi-l amintesc asa cum era pe Cristi al meu si sa zic apoi ca Dumnezeu s-ar putea chiar sa mai existe si pentru mine!
M-am saturat sa cersesc bani de la club. Am obosit sa stau cu mana intinsa si sa astept renta pe care mi-o promitea toata lumea imediat dupa moartea lui Cristi. Acolo, la club, lumea nu poate sa priceapa ca n-am cum sa traiesc din doua-n doua luni. Pai cum credeti ca m-am simtit eu cand mi-au spus sa-mi deschid un cont, pentru ca apoi, de fiecare data cand il verificam, sa nu fie nimic in el?