Restricții severe pentru românii care merg pe Muntele Athos: Doar 10 pelerini pe zi au acces, după o serie de incidente grave

 3 comentarii
Mănăstirea Sfântul Panteleimon, una dintre cele douăzeci de mănăstiri bărbătești de pe Muntele Athos. Foto: Hepta

Au fost instituite restricții severe pentru românii care merg pe Muntele Athos. Doar 10 pelerini pe zi mai pot intra, după o serie de incidente grave. Pe fondul unei deschideri tot mai reduse față de fluxul de turiști, administratorii Muntelui Athos au adoptat măsuri restrictive pentru pelerinii din România, înăsprind procesul de obținere a accesului.

Oameni blocați de mai multe zile la baza Sfântului Munte

După o serie de scandaluri provocate de pelerini turbulenți, accesul românilor pe Muntele Athos a fost limitat drastic la doar 10 persoane pe zi, potrivit televiziunii PRO TV.

Administratorii vor să se asigure că doar „creștinii autentici” mai primesc permisul de intrare, restul sutelor de solicitanți fiind nevoiți să aștepte pe termen nelimitat.

În urma unui semnal de alarmă venit din partea unui pelerin, Episcopia Maramureșului a aflat de existența unui grup clandestin plecat spre Sfântul Munte. Deși instituția coordona deja 6 pelerinaje oficiale, acest grup suplimentar, format din persoane vârstnice, era condus de un preot care nu solicitase acordul prealabil al superiorilor ierarhici.

Deși au achitat în avans cazarea la mănăstiri, pelerinii sunt blocați de mai multe zile la baza Sfântului Munte. Autoritățile locale refuză să le elibereze permisele de vizitare de 25 de euro, documente obligatorii care le-ar permite accesul pentru o perioadă de trei zile.

Din cauza lipsei actelor necesare, acești credincioși nu au putut trece de controalele de la intrarea pe Athos. Situația lor va fi însă remediată de Episcopie, care a anunțat că îi va ajuta să intre în posesia documentelor fără de care accesul le este interzis.

Un șir de evenimente nefericite

Sfânta Comunitate a Muntelui Athos a decis să limiteze drastic accesul românilor, după ce anul trecut, fluxul a atins 70.000 de persoane. Începând cu luna iunie, doar 10 pelerini români mai pot primi zilnic permisul de intrare (Diamonitirion).

Măsura vine după un șir de evenimente nefericite provocate de conaționali: de la intervenții de urgență cu elicopterul pentru pelerini rătăciți și intoxicații alimentare, până la comportamente inadecvate și zgomotoase care au încălcat regulile stricte de conduită ale Sfântului Munte.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    Prodromos 22.04.2026, 17:26

    Or fi pus manele la maximum, licentiatii androginesti...

  • Avatar comentarii

    Mondo70 22.04.2026, 18:43

    Turbulenti = Becali Astept a 8a minune a lumii, cind preotii nu or sa se mai vinda pe bani

  • Avatar comentarii

    Cimbalistsoloist 22.04.2026, 19:46

    Sunt foarte curios cum se detecteaza un crestin autentic...pe baza carui sentiment..? sau i se da un extemporal daca stie rugciunile incepatoare ? Si apoi eu credeam ca oamenii care merg acolo sunt doar crestini autentici ca doar nu ar merge in asemenea loc plin de istorie si traditie ortodoxa un penticostal sau un adventist. Ma gandesc ca nu vrea nimeni sa plateasca o intrare la film daca nu doreste sa vada filmul. Ori in cazul unui pelerin la fel. Azi maine vom asista ca la intrarea la Sfanta Liturghie cu obligativitatea de a merge cu pasaportul pentru identificare. Dar nimic nu ma mai surprinde nici de la pelerini nici de la cei care fac legile de intrare si mai ales reactia la intoxicatii. Pai daca omul s-a imbolnavit de la masa de post sa stea acasa nu sa umble teleleu prin locuri greu de gestionat mental.

ALTE ȘTIRI
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
20:26
Rusul acuzat că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
20:18
Donald Trump și Vladimir Putin au vorbit la telefon o oră fără să rezolve nimic. Cum l-a asigurat președintele rus pe omologul său
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
TRENDING
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!