Gigi Becali, după ce FCSB a pierdut titlul: “Echipa mai bună a câștigat campionatul. Vin Omrani, Abang și Matei”. Toate reacțiile roș-albaștrilor

Comentează

Declarațiile oficialilor și jucătorilor lui FCSB, dupămeciul cu Astra Giurgiu din ultima etapă a play-off-ului Ligii 1, în urma căruia roș-albaștrii au ratat titlul de campioni ai României pentru al treilea sezon consecutiv.”Titlul s-a pierdut, nu s-a câștigat. A câștigat echipa mai puternică, mai valoroasă, mai tare. Eu sunt responsabil pentru disciplină. Din cauza lui Alibec am permis niște lucruri la echipă. Vociferări la antrenamente, că iar facem astea, că iar facem astea. Nu dăm vina pe Alibec, că nu e Alibec vinovat. CFR e echipa mai puternică, trebuie să recunoaștem. Ca dovadă, au jucat cu Viitorul și au bătut. Când trebuie să bată, bat. Am avut 4 meciuri cu ei și în niciunul nu am condus. Echipa mai bună a câștigat campionat, asta e concluzia mea. Și azi s-a văzut asta. Noi nici astăzi n-am condus clar, puteau să ne marcheze un gol. Noi nu avem joc elaborat, posesie. Nu pasăm nimic, nu avem posesia cum trebuie să o avem, jucători cu frică. Niciodată nu am jucat atât de prost. Dică rămâne, dar vor pleca jucători. Bine că l-am văzut pe Cristi Tănase, ca să-mi dau seama că nu mai poate. Teixeira vreau să-l mai țin un an. Uite, poți să-l compari pe Abang cu Alibec sau cu Gnohere. Eu sunt vinovat, nimeni altcineva! Trebuie să-i las de la început să plece Alibec! Noi n-am avut faţă de campioni anul ăsta! A existat fum de ţigară vreodată la Steaua? Dar acum fumează Alibec, trebuie să-i laşi şi pe ceilalţi! Vreau să-i iau pe Omrani şi Abang, neapărat, pe Florentin Matei.. vor veni şi alţii şi 5-6 vor pleca... De Găman ce să zic.. avem contract! El la Iaşi era fericit că am luat bătaie, le zicea maseurilor că “v-a plătit Dumneze, bă!” , că n-a jucat el! Ce să faci cu oameni d-ăştia la echipă?”, a declarat Gigi Becali, la DigiSport.”Ce pot să zic? Aşteptăm anul viitor. Speram la mai mult de la Viitorul, dar asta e. Trebuia noi să fim la mâna noastră. Noi am pierdut titlul, cu un egal la Iaşi altfel erau lucrurile. Un sezon dificil pentru mine. Am schimbat echipa, sper ca anul viitor să fie mai bine”, a afirmat atacantul Florinel Coman.”Am câştigat azi, dar a învins şi CFR şi a luat titlul. Nu ştiu dacă a meritat mai mult, dar asta e. E dificil pentru noi, nu am câştigat nimic sezonul ăsta. E foarte greu. Am fost pe primul loc şi trebuia să fi rămas acolo. La Iaşi s-a pierdut campionatul, păcat. Mie mi se încheie contractul, acum mă gândesc la vacanţă. După aceea, mai vedem. O să analizez ce oferte am”, a spus Filipe Teixeira.“La meciul cu Iaşi s-a jucat campionatul. Aveam două puncte avans, dar nu am reuşit să scoatem niciun egal, deşi în ultimele zece minute am jucat cu un om în plus. Clar este vina mea că nu am câştigat campionatul. Eu am contract până pe 30 iunie, vom vedea dacă voi fi ofertat de club să rămân în continuare. Patronul mi-a spus că vrea să mă păstreze indiferent de rezultat. Sunt mândru că l-am antrenat pe Teixeira pentru că nu-l cunoşteam personal. Am rămas impresionat de ce poate face acest jucător. Este un profesionist. Chiar dacă are 38 de ani, nu se vede acest lucru. Poate ajuta echipa în continuare”, a declarat antrenorul Nicolae Dică, la Telekom Sport.

Citește și: VIDEO/ Reportaj printre 100.000 de oameni la Windsor. Zâmbetele și respectul au transformat un eveniment stradal în unul regal

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește