Handbalistul Dodo Oprea visează: ”După 20 de ani, ne putem califica la Euro”. Dacă ar putea, ar lua-o pe Cristina Neagu și la lotul de băieți! INTERVIU
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Proaspătul handbalist tricolor Dragoș Oprea (33 de ani/ TuS Ferndorf, 2 Bundesliga)a jucat primul său meci în fața suporterilor români la Călărași, în barajul cu Israel (32-21, după 30-27 în tur), contând pentru preliminariile Euro 2018. Fostul internațional neamț, născut la București într-o familie de sportivi consacrați, 21 de selecții și 50 de goluri pentru naționala Germaniei, abia așteaptă partidele cu Polonia, Serbia și Belarus, din grupa de calificare la turneul final din Croația. România n-a mai mers la Euro din 1996!Libertatea: Dodo, cum a fost pentru tine prima experiență sub tricolor? Ai înscris de nouă ori, de cinci ori în tur, de patru la Călărași...Dragoș Oprea: Din prima zi la lot m-am simțit foarte bine. Eu îi cunoșteam aproape pe toți, iar cu cei cu care nu mă cunoșteam m-am acomodat foarte repede. Ne-am pregătit foarte intens, toți băieții au tras tare și au dat totul la antrenamente, asta m-a impresionat. Iar în meciul de acasă, atmosfera a fost incredibilă, mă înclin în fața suporterilor din Călărași.Te-a mirat faptul ca federația a ales să joace acest meci la Călărași, și nu în Sala Polivalentă?Sincer, nu am stat prea mult să mă gândesc. Până la urmă, totul a ieșit foarte bine, suporterii ne-au dat aripi și au fost exemplari. Nu știu cât contează unde jucăm, important este să fim susținuți. Sunt convins că dacă vom juca în Sala Polivalentă, pe viitor, vom putea dovedi adversari de o valoare mai mare decât cea a Israelului.Ai jucat la două naționale, cea a Germaniei și acum cea a României. O comparație între ce ai simțit atunci și ce ai simțit acum?Nu știu cât putem compara, au fost vremuri diferite. La acea vreme, Heiner Brand avea nevoie de mine și m-a convocat. A fost frumos, însă nu putem compara. Cetățenia am primit-o de curând, însă în sufletul meu eu sunt român din 4 aprilie 1982… Iar ceea ce am simțit la meciul retur a fost fantastic. Am jucat în arene mult mai mari, însă fiorii pe care i-am avut acum nu m-au mai trecut niciodată.
Cuprins:
”Ne dăm viața pe teren”
Cum poate naționala masculină să ajungă la performanțele fetelor? La Euro n-am mai fost de două decenii. Se poate?Desigur! Cu multă răbdare și cu pași mici. Am tot respectul și admirația pentru ce au reușit fetele, însă totul s-a făcut peste noapte? Nu prea cred… Acolo a fost un proiect bine pus la punct și s-a pornit la drum, iar destinația finală a fost bronzul de la Campionatul Mondial, de anul trecut. Am început și noi, cu băieții, acest proiect, putem ajunge acolo și putem face asta! Referitor la acest lucru, aș vrea să spun ce mă deranjează pe mine și ce nu consider normal absolut deloc… De fiecare dată, în presă se vorbește despre noi ca fiind lumea a treia, a patra, a zecea… Așa este, suntem acum într-o situație grea, dar noi am ajuns aici, noi vom ieși! Nu mă aștept să ne laude și să ne mangâie fanii, dar trebuie sa realizăm odată cu toții ca fiecare jucător care vine la echipa naționala vine cu sufletul și dă totul pentru tricolor. Că, uneori, nu merge totul așa cum ne dorim… ăsta este sportul. Dar nu poți spune că nu ne dăm viața pe teren!Avem nevoie de o Cristina Neagu la naționala masculină? O găsim?Nu știu exact dacă o găsim, dar talent este mult. Cine n-ar avea nevoie de o Cristina Neagu? Noi ne-am dori să joace pentru noi, chiar ea, Cristina (râde). Este o jucătoare fantastică, eu nu am văzut așa ceva… Până apare însă acest jucător fantastic, grupul este principala noastră armă. Așa am învins Israelul și așa ne vom califica la Campionatul European!
Dragoş Oprea a jucat 14 ani la Frisch auf Göppingen (2001-2015), cu care a cucerit două Cupe EHF (2011, 2012). A semnat aproape 1.500 de goluri în Bundesliga, cel mai puternic campionat din lume. Anul trecut a evoluat pentru câteva luni și la puternica echipă ThW Kiel. ”Dodo”, al cărui tată e fostul dinamovist Vasile Oprea, bronz olimpic la JO 1984, a jucat pentru Germania la toate nivelurile, de la juniori până la seniori. În 2009, când s-a pus prima oară problema să joace pentru România, Heiner Brand, selecționerul nemților, a zis că are nevoie de el, dar ”m-a lăsat baltă!”. Cu două Cupe EHF în palmares, Oprea vine cu speranțe la naționala României: ”Am vrut din tot sufletul să joc pentru România. M-am consultat cu soția, Katja, i-am ”cerut voie” lui Loui Jack, fiul meu de trei ani, și am decis că trebuie să ajut. Am vise că vom face treabă, că ne vom califica iar la o mare competiție. Nu vin la distracție în Bucureștiul natal. Recunosc, însă, că mi-a fost mereu dor de țară. Am în Pantelimon mai multe rude din partea mamei și veneam, oricum, ori de câte ori aveam ocazia”.
A jucat fotbal la început! Puștiului Dragoș Oprea, fiu de mari handbaliști, nu-i pasa de mingea mică! A mers, mai întâi, la fotbal, la Dinamo, la grupa de copii a lui Țețe Moraru: "Jucam extremă stanga. E un fel de-a spune că jucam, dacă nu duceai sarsanale, toceai banca de rezerve. Mai târziu, în 1990, mama a primit o oferta să evolueze în Italia, la Ferrara, lângă Bologna. Am plecat cu toții. Tata și-a găsit repede un angajament de antrenor-jucator, iar eu m-am băgat la copii. Jucam vârf, trei ani am stat in Cizmă”. De handbal, s-a apucat în 1996: ”Terminasem gimnaziul la București. Tata a primit un telefon. Avea posibilitatea să preia o echipă din Regionalliga, Heilbronn. A închis, s-a îmbrăcat, în zece minute a ieșit pe ușa, a luat un autocar și dus a fost! Apoi, ne-a chemat si pe noi. Atunci, cand aveam 14 ani, am purtat prima discuție serioasă cu părintele meu. încercasem totul, polo, tenis, tir, fotbal, atletism. Mi-a zis: ”Băiete, hai la handbal! Dacă vrei să faci sport, asta e ultima ta șansa. Muncește, talent poate ai! Dar numele de Oprea nu-ți va deschide nici o ușă. Am inceput cu liga a patra. La juniori doi am ieșit vicemcampion al Germaniei de Sud”. Evenimentele s-au derulat apoi într-un ritm amețitor. În 1996 a inceput, în 2003, la 21 de ani, a devenit extrema stângă a naționalei Germaniei. Iar ca să joace la ei, a trebuit să renunțe la pașaportul românesc, așa erau legile!5 lucruri inedite despre noul tricolor - Dragoș s-a căsătorit cu iubita sa din adolescență, Katja, fostă handbalistă, și au un băiețel de trei ani, Loui Jack. - A purtat mulți ani un aparat pentru îndreptarea danturii. L-a dat jos după șapte ani! - Când echipa a cucerit Cupa EHF cu Goppingen, de două ori (2011, 2012), în centrul orașului s-au strâns peste 30.000 de oameni. Clubul, înființat în 1896, e unul din cele mai vechi din Germania. Are nouă titluri, doua Cupe ale Cupelor și două Cupe EHF. - La 18 ani, și-a rupt peroneul stâng. Azi, glezna nu mai e așa elastică și joacă mereu cu un bandaj pe picior. - Are o pasiune pentru schimbarea frizurii: la un moment dat, își schimba culoarea părului o dată pe lună. A avut păr galben, violet, roșu sau argintiu.E mecanic auto! Dodo a urmat cursurile de trei ani și jumătate ale unei școli de mecanici auto: ”A fost un examen scris și mai multe verificari practice. La ultima, la reprezentanța Audi, mi s-a pus în față un Golf 1, să-i depistez probleme mecanice și electronice și să le remediez. Am și sudat, tot tacâmul! Am primit diploma. Am luat nota 3, adică bine, într-un sistem în care unu e excepțional, iar șase - catastrofal. Nu mi-e rușine cu meseria mea, chiar dacă ieși murdar din cap până în picioare din atelier. Aici, un mecanic are 3.000 euro lunar salariu. Eu am mai lucrat ca mecanic, la Audi, dar n-am mai putut când a devenit handbalul o prioritate”.Tatăl, bronz olimpic, Supercupa Mondială
”Dodo” e fiului fostului mare jucător dinamovist Vasile Oprea, două titluri cu roș-albii, cu care a atins finala Cupei Cupelor în 1985. Vasile Oprea are 35 de selecții la nationala mare, fiind campion balcanic în 1981, câștigător al Supercupei Mondiale în 1983, locul 3 la JO 1984.
