Naţionala feminină a României, locul 5 la Euro 2016, s-a reunit în această săptămână, la Izvorani, pentru un stagiu de pregătire încheiat cu două jocuri de verificare împotriva Spaniei. 

Au fost două meciuri amicale în sala ”Dinamo”. Cele două repzentativă și-au împărțit, prietenește, victoriile (24-21 pentru iberice, vineri, și 21-20 pentru tricolore, azi).

La cea de-a două partidă, de duminică, fotoreporterul ”Libertatea”, Vlad Chirea, l-a surprins pe Ambros (48 de ani) având ceasul potrivit după ora Ungariei. Meciul a început la ora 16.00, dar ceasul lui Ambros indica ora 15.00!
Martin Ambros, aroganță la adresa românilor! Selecționerul naționalei feminine de handbal are ceasul potrivit după ora Ungariei!

”Dubla” româno-spaniolă a fost pusă la cale chiar de către noul antrenor al Românei, Martin Ambros, care a dorit să-și cunoască mai bine elevele (vedeta Cristina Neagu n-a evoluat deloc).

Cum se explică, totuși, aroganța cu ceasul? Prin faptul că antrenorul principal al tricolorelor locuiește mai mult în țara vecină, fiind, din 2012, și antrenor al campioanei Ungariei, Győri Audi ETO KC.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.