Spania a umilit România, 5-0 la Madrid, în ultimul meci al tricolorilor în preliminariile Euro 2020. La final, selecționerul Cosmin Contra a confirmat, practic, la microfonul TVR, că va părăsi naționala: ”N-am reușit să ajung la jucători, poate că, dacă ar fi avut atitudinea potrivită, îmi schimbau decizia pe care am luat-o încă dinainte de meci”. La conferința de presă, ”Guriță” a confirmat că va pleca de la prima reprezentantivă.
”Nu s-a întâmplat nimic, ne-a bătut o echipă foarte puternică! Am încercat să umblu la moralul jucătorilor, să-i fac să înțeleagă că e un meci important. Am luat gol foarte repede, intrând foarte timorați pe gazon. Am avut o ocazie la 1-0, poate egalam și se schimba tonusul”, a spus ”Guriță”.
Poți pierde un meci cu Spania, dar să nu ai atitudine și să nu alergi, nu voi accepta. Spania e mult mai bună, dar, din păcate, adversarii ne-au bătut și-n agresivitate, și la atitudine. Cosmin Contra:
”Jucătorii au văzut nivelul, poate în martie, la partidele de baraj din Liga Națiunilor, vor arăta altfel. Decizia mea vi se va comunica. Am luat-o dinainte de meciul de la Madrid. Îmi asum vina pentru tot ce s-a întâmplat în mandatul meu”, a spus Contra, la Pro TV.
Nu mai e treaba mea cine va fi selecționer.Cosmin Contra:
Deși la interviul acordat deținătorilor drepturilor TV doar a lăsat să se înțeleagă că va pleca, selecționerul a confirmat la conferința de presă că își va da demisia: ”Da, plec!”. Cosmin îi anunțase deja la finalul meciului pe jucători că nu va mai rămâne și pentru baraj.
Am spus că plec dacă nu-mi îndeplinesc obiectivul. Și nu l-am realizat! A fost o mândrie pentru mine că am fost selecționer. Cer iertare suporterilor că nu am putut face mai mult.Cosmin Contra:
Contractul lui ”Guriță” expira pe 31 decembrie. Contra încasa un contract anual de 400.000 de euro.