De Andrei Crăițoiu,

Ion Țiriac a vorbit cu cărțile pe față despre toate problemele cu care se confruntă în acest momentul sportul de la noi. Pornind de la bani, infrastructură, condiții, antrenori, dar și implicarea statului.

Vezi AICI emisiunea!

“Mi-e tare, tare frică… Nu că o să ajungem jos, suntem dispăruți! Am fost împărații lumii la gimnastică și acum nu ne mai calificăm la Olimpiadă. Nu e trist, e sinistru! Nu-mi dau seama unde vom ajunge, dar cineva trebuie să se trezească! Bani nu sunt. Nu sunt nici de sămânță! Orice țară are pentru sport mai mult decât 0,020 din bugetul statului. Zero virgulă zero! Atât timp cât cineva nu se trezește, nu avem nici o șansă”, și-a început discursul Ion Țiriac în emisiunea de pe gsp.ro

«Ajutați-ne cumva, pentru că dispărem»

Acesta l-a criticat pe președintele României, Klaus Iohannis, care i-a promis schimbări importante imediat după ce-a câștigat, în decembrie 2014, cursa pentru Cotroceni, promisiuni pe care nu le-a mai respectat.

“M-am dus ca un olog cu șapca-n mână la președintele țării. Am fost la fiecare, dar ultima dată am fost la Iohannis: «Nu vreau nimic pentru mine, domnule Iohannis!», i-am zis. «Domnule președinte, vă rog să angajați un om numai pentru sport. De dimineață până la 6 seara. Poate ne ajutați cumva, pentru că dispărem!». «Domnule Țiriac, iau doi oameni!». Nu i-am văzut! Guvernele se schimbă la șase luni și e greu să înceapă cineva o treabă și să o termine”, a spus fostul jucător de tenis.

Simona Halep se căsătorește cu Toni Iuruc. Când e programată nunta
Recomandări

Simona Halep se căsătorește cu Toni Iuruc. Când e programată nunta

«Atunci să mă scoateți din groapă!»

Fostul mare tenismen a dat exemplul maghiarilor și a salutat decizia implicării masive în sport a prim-ministrului ungar, Viktor Orban.
“Omul ăsta a făcut din sport prioritatea numărul 1! Și a băgat bani în infrastructură și în infrastructura școlară. Dacă noi nu începem de la grădiniță să semănăm… Dacă facem ceva azi, o să avem rezultate abia în 2028! Dacă nu începem, nu o să avem nimic. Eu voi încerca să fac ceva cu tenisul și voi încerca să fac o universitate, o facultate de sport. Și-am dat bani și pentru două grădinițe olimpice. Când prim-ministrul la zi al României va anunța că sportul e prioritatea numărul 1, să mă scoateți din groapă! Să mă anunțați și pe mine, că eu nu mai prind. Este de neconceput că nimeni nu se uită la viitorul acestor copii și al acestor tineri!”, a spus Țiriac.

Ce sistem de diagnostic a inventat Maria după ce a văzut cum a fost extirpat sânul unei paciente care n-avea cancer!
Recomandări

Ce sistem de diagnostic a inventat Maria după ce a văzut cum a fost extirpat sânul unei paciente care n-avea cancer!

N-am cum să lămuresc pe cineva că trebuie să fure de la Sănătate, de la Învățământ și să bage în sportul ăsta care e și sănătate, și învățământ

Ion Țiriac, președinte FR Tenis :

«Vânzarea Arenelor BNR a fost falsă!»

Arenele BNR

Ion Țiriac a vorbit și despre Arenele BNR, pe care nu se mai joacă tenis de ani. “Eu sper ca acest Guvern să rezolve treaba foarte repede. BNR nu are nevoie și nu are ce face cu baza aia. E totul gol acolo! Nu știu de ce se încăpățânează. N-au treabă cu tenisul și n-au avut niciodată. Într-o țară de drept, problema asta se rezolvă în 30 de minute. Vânzarea a fost falsă pentru că Guvernul nu și-a dat acordul în 1991. Banca Națională a cumpărat-o pe 200.000 de dolari. Ei n-au avut girul Guvernului, iar vânzarea a fost falsă. Ea trebuie să treacă la Guvern a doua zi dimineață. Cu o singură Hotărâre de Guvern. Mie mi s-a promis și-am umblat cu căciula-n mână”, a spus Țiriac.

Vagabonzii din Haimanale. Gabriela, o asistentă medicală, are grijă de câinii nimănui din satul lui Caragiale
Recomandări

Vagabonzii din Haimanale. Gabriela, o asistentă medicală, are grijă de câinii nimănui din satul lui Caragiale

«Futu-i mama mă-sii! Ce-oi fi făcut?!»

Întrebat de ce n-a acceptat niciodată să fie ministrul sportului, Țiriac a răspuns: “Mi-au propus în 1972, imediat după Cupa Davis. În prima săptămână de după am fost chemat la CC. Spuneam în gând: «Futu-i mama mă-sii! Ce-oi fi făcut?!». Erau cei patru, cinci tovarăși care mi-au spus: «Tu ai luptat, dar Năstase ne-a vândut meciul. Uite ce-a făcut! Bine, noi ne-am gândit mult și avem o propunere! Ce-ar fi să fii președintele CNEFS?». Eu m-am așezat pe un scaun și mă vedeam venind la birou la 8 dimineața și plecând la 7-8 seara și le-am zis: «Domnilor, am rămas fără cuvinte la această propunere. Dar eu nu sunt membru de partid!». «Cum, domnule, nu te-au făcut?!», mi-au zis. «Nu știu… Eu nu am carnet». Și cu un om nu se face primăvară”.

Imagine din timpul emisiunii ”Prietenii lui Ovidiu” la care a participat Ion Țiriac

Citeşte şi:

Adrian Mutu, invitat la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, de pe gsp.ro, își scrie cartea: „Trecutul nu mă definește!”

Mihai Stoica, invitat la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, de pe gsp.ro, despre condițiile din pușcărie: „Celula avea un metru și 36 de centimetri!”

Mircea Lucescu, invitat la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, de pe gsp.ro: „Nu se poate să ajungi la un nivel de performanță fără cultură!”

Țiriac și Halep, dialoguri incredibile: „Să-ți fie rușine când te uiți în oglindă! Du-te acasă!”
GSP.RO

Țiriac și Halep, dialoguri incredibile: „Să-ți fie rușine când te uiți în oglindă! Du-te acasă!”

Horoscop 17 noiembrie 2019. Este o zi încărcată de sensibilitate, pentru Tauri
HOROSCOP

Horoscop 17 noiembrie 2019. Este o zi încărcată de sensibilitate, pentru Tauri