Simona Halep, pereche cu Ana Bogdan, în proba de dublu

„Dublu românesc de senzație la Transylvania Open 2025! Finalistele din 2021 și 2024: Simona Halep și Ana Bogdan joacă împreună la dublu transformând ediția din 2025 a turneului în una și mai specială pentru publicul românesc”, a fost anunțul organizatorilor Transylvania Open, turneu care va începe pe 1 februarie cu primele meciuri din calificări.

De precizat că Simona Halep nu a disputat niciun meci în 2025, fiind nevoită să se retragă, din cauza unor probleme de sănătate, de la turneele de la Auckland și Australian Open.

Va disputa primul meci pe 4 februarie

Acum, sportiva noastră este gata să revină pe teren, urmând să evolueze la ambele probe. Va disputa primul meci la simplu pe 4 februarie, iar adversara și-o va afla în acest weekend.

Turneul va avea loc în perioada 1-9 februarie 2025, la BTArena din Cluj-Napoca.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.