Tânărul nu a oprit la semnalul polițiștilor

Incidentul a avut loc în noaptea de 30 martie, când polițiștii au încercat să oprească vehiculul condus de tânăr pe strada Oașului din Cluj-Napoca. Acesta a ignorat semnalele agenților și și-a continuat deplasarea.

„În data de 30 martie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Rutier au reţinut un tânăr de 26 de ani, cetăţean din Republica Moldova, cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În jurul orei 1.00, poliţiştii i-au făcut semnal regulamentar de oprire pe strada Oaşului din Cluj-Napoca, însă acesta nu a respectat indicaţiile şi şi-a continuat deplasarea, fiind dat în atenţia echipajelor de poliţie, întrucât anterior ar fi acroşat mai multe autoturisme în comuna Floreşti”, a transmis IPJ Cluj.

Testele efectuate asupra șoferului

După ce a fost interceptat în localitatea Chinteni, tânărul a fost supus mai multor teste. Rezultatele au arătat o alcoolemie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, testarea pentru substanțe psihoactive a indicat prezența acestora în organism.

„Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o alcoolemie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la testare cu aparatul pentru consumul de substanţe psihoactive au rezultat indicii privind prezenţa acestora în organism.

Ce i-a spus exact Zelenski lui Trump, în cele 15 minute cât au vorbit doar ei doi la Vatican
Recomandări
Ce i-a spus exact Zelenski lui Trump, în cele 15 minute cât au vorbit doar ei doi la Vatican

În acest sens, acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice, rezultând analize pozitive atât pentru consumul de alcool, cât şi de substanţe interzise”, a precizat IPJ Cluj.

Descoperire în mașina tânărului

În timpul percheziției vehiculului, polițiștii au găsit un plic transparent tip ziplock conținând o substanță albă sub formă de pulbere. Aceasta a fost sigilată și ridicată pentru investigații ulterioare.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

Demradulescu   •   31.03.2025, 22:11

Vă dați seama dacă ne unim cu Republica Moldova ce nebunie o să fie în țara asta?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Ilie Bolojan a numit-o în funcție! O figură discretă, dar apreciată de o mare parte a românilor, apare acum în centrul puterii, după decizia luată de președintele interimar. Val de reacții
Viva.ro
Ilie Bolojan a numit-o în funcție! O figură discretă, dar apreciată de o mare parte a românilor, apare acum în centrul puterii, după decizia luată de președintele interimar. Val de reacții
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Blackoutul din Peninsul Iberică este doar începutul. „Noul Nostradamus” avertizează asupra unui colaps digital global: „Evitați marile centre urbane”
Adevarul.ro
Blackoutul din Peninsul Iberică este doar începutul. „Noul Nostradamus” avertizează asupra unui colaps digital global: „Evitați marile centre urbane”
Autopsia finală a soției lui Gene Hackman, Betsy Arakawa, dezvăluie noi detalii tragice ale morții sale. Ce au descoperit autoritățile
Elle.ro
Autopsia finală a soției lui Gene Hackman, Betsy Arakawa, dezvăluie noi detalii tragice ale morții sale. Ce au descoperit autoritățile
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Cum s-a trezit un tânăr cu un credit online, deschis pe numele lui, de care habar nu avea. A pierdut 15.000 de lei
Observatornews.ro
Cum s-a trezit un tânăr cu un credit online, deschis pe numele lui, de care habar nu avea. A pierdut 15.000 de lei
Horoscop 1 mai 2025. Racii sunt în elementul lor, ceea ce înseamnă că descoperă mai ușor motive să se simtă bine în propria piele
HOROSCOP
Horoscop 1 mai 2025. Racii sunt în elementul lor, ceea ce înseamnă că descoperă mai ușor motive să se simtă bine în propria piele

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI