”Considerăm că este momentul să le dăm credit lui Sosene Anesi şi Ulises Gamboa pentru sezonul care urmează şi am decis semnarea contractelor pentru 2018/19. Nu vor avea o misiune uşoară, având în vedere competiţiile în care vom fi angrenaţi – Cupa Regelui, Superliga, Challenge Cup şi Cupa României – dar profesionalismul şi implicarea de care au dat dovadă până acum ne-au convins că în acest moment ei sunt potriviţi să continue munca începută anul trecut. Ne bucură faptul că au acceptat propunerea clubului şi provocarea de a conduce echipa în noul sezon, şi avem încredere că vor face echipă bună, la fel ca şi până acum”, a declarat Attila Brosovszki, director general al clubului.
Întrebat despre adversarii din grupa Challenge Cup, pe care campionii României îi va întâlni în toamna europeană, samoanul Sosene Anesi a declarat: ”Suntem foarte norocoşi că avem ocazia să participăm în sezonul 2018/19 al Challenge Cup. Va fi cea de-a doua participare pentru noi şi cred că experienţa europeană începută în 2015 şi concluziile la care am ajuns în 2016, atât ca şi club, cât şi ca echipă ne vor fi foarte utile în noul sezon. Mai mult decât orice, jucătorii noştri au putut beneficia de experienţa europeană. În Challenge Cup 2016/17 am avut parte de adversari extrem de competitivi şi deşi am suferit înfrângeri grele, am învăţat care sunt cerinţele la un asemenea nivel. Ştim că în sezonul acesta ne va fi greu în grupa pe care o avem, dar nu avem nimic de pierdut. Vor fi cerinţe mari şi provocări pe măsură pentru toţi cei implicaţi pentru a ne asigura că în toamnă vom fi bine pregătiţi. În acelaşi timp, suntem foarte bucuroşi că vom avea ocazia să jucăm la un nivel atât de înalt. Ca antrenor trebuie să ai în vedere imaginea de ansamblu a echipei, aşa că am încredere în băieţii mei şi sunt convins că ne putem îmbunătăţi performanţa şi putem provoca aceste echipe cu o mai mare experienţă. Sunt extrem de motivat să începem pregătirile şi sunt sigur că şi jucătorii gândesc la fel, iar în acelaşi timp, ştiu că putem învăţa din experienţele anterioare”.
La rândul său, Ulises Gamboa, fost asistent pe grămadă la naţionala Scoţiei şi consultant la Federaţia argentiniană de rugby, cu o vastă experienţă, a afirmat că a regăsit la club o echipă care-l ”stimulează enorm”.
”Sunt onorat şi foarte bucuros să rămân la Timişoara Saracens, unde am găsit un club şi o echipă care mă stimulează enorm. Mă bucur să revin alături de Sosene Anesi cu care am lucrat foarte bine şi în sezonul trecut. Participarea în Challenge Cup 2018/19 va fi o provocare pentru toţi, vom avea ocazia să înfruntăm echipe puternice din Europa. Vom reprezenta România şi Superliga în această competiţie şi ca echipă va trebui să muncim mult pentru a fi la înălţime, dar aşa cum spun mereu: nu avem ce pierde, ori vom învinge, ori vom învăţa”, a menţionat Gamboa.
Timişoara Saracens face parte din grupa 1 a competiţiei Challenge Cup 2018-2019, alături de puternicele formaţii Northampton Saints (Anglia), Clermont Auvergne (Franţa) şi Newport Dragons (Ţara Galilor).
Timișoara Saracens, în cea mai grea grupă din Cupa Challenge 2018-2019 la rugby
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!