România a pierdut meciul cu Rusia, scor 18-27, și nu mai are șanse la medalii.

„Felicitări Rusiei și antrenorului Ambros Martin. Au câștigat și nu încape îndoială asupra rezultatului de astăzi. Am jucat foarte bine în fața jucătoarelor lor importante în prima repriză. Am sperat la un rezultat bun”, a declarat, citat de GSP, antrenorul Tomas Ryde în conferința de presă de la final.

„Arbitrii și-au schimbat, însă, nivelul în repriza a doua. Am avut și câteva jucătoare cu probleme, dar și niște probleme cu modul în care eu am antrenat eu, am luat decizii greșite. Trebuie să ne concentrăm acum pentru meciurile următoare”, a completat el.

Celelalte partide pe care le avem de disputat în Main Round sunt: România – Suedia (marți, ora 13:30) și România – Japonia (miercuri, ora 11:00).

GSP e singura redacție din România care a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia. Dan Udrea și Cristi Preda (foto) transmit detalii de la fața locului.

Citeşte şi:

Fosta handbalistă Oana Manea, după eșecul României de la Campionatul Mondial. „Selecția nu a fost cea care trebuia”

Dezvăluirile Cristinei Neagu înainte de golul victoriei cu Ungaria. Ce i-a spus Crina Pintea când i-a oferit mingea. „Aşa mi-a zis la fiecare aruncare de la 7 metri”

Benny Adegbuyi: „Am intrat pe Instagram-ul Cristinei Neagu și mi-era rușine, frate!”

Temperatura la care noul coronavirus poate muri în doar câteva minute, în condiții de laborator
GSP.RO

Temperatura la care noul coronavirus poate muri în doar câteva minute, în condiții de laborator

Horoscop 6 aprilie 2020. Leii pot deveni ușor un exemplu pentru cei din jur
HOROSCOP

Horoscop 6 aprilie 2020. Leii pot deveni ușor un exemplu pentru cei din jur