Povestea ulamei, jocul cu mingea vechi de 3.400 de ani. Cum a fost salvat de la dispariție

Jocul mexican care sfidează timpul și istoria

Iar ulama, un joc de echipă vechi de 3.400 de ani, este una dintre cele mai vechi tradiții sportive din lume. Pe coasta Pacificului din Mexic, pe un teren prăfuit din satul Los Llanitos din statul Sinaloa, cinci verișori cu vârste între 8 și 13 ani se pregătesc să joace acest joc străvechi.

Aceștia își dau jos încălțămintea, își strâng părul și își pun fajado-urile, o ținută tradițională pre-hispanică formată dintr-un brâu și o centură din piele, relatează Associated Press (AP).

Cu o minge de cauciuc grea de 3,2 kilograme, de șapte ori mai grea decât o minge de fotbal, copiii încep meciul. Regula principală a jocului e că mingea poate fi atinsă doar cu șoldurile.

Originile sacre ale jocului

Jocul, cu origini în civilizațiile pre-hispanice precum olmecii și mayașii, a fost aproape distrus în perioada cuceririi spaniole. Totuși, el a supraviețuit în zonele izolate din nord-vestul Mexicului, iar în ultimele decenii a cunoscut o renaștere.

Povestea ulama își are rădăcinile în Popol Vuh, cartea sacră a mayașilor, care descrie crearea lumii printr-un joc simbolic între lumină și întuneric ce a stabilit echilibrul dintre viață și moarte. Înaintea mayașilor, olmecii, una dintre cele mai vechi civilizații mezoamericane, practicau deja acest joc simbolic.

Aproape 2.000 de terenuri de joc au fost descoperite de-a lungul Americii Centrale și de Nord, din Nicaragua până în Arizona, iar mingile de cauciuc de mii de ani descoperite în Mexic vorbesc despre longevitatea acestei tradiții.

Jocul avea semnificații multiple: de la ceremonii legate de fertilitate sau război până la acte politice și sacrificii umane. Deși există dovezi că în unele regiuni pierzătorii erau decapitați, arheologul Carlos Navarrete explică faptul că aceste practici erau rare și limitate în timp și spațiu. În general, ulama era un spectacol social, unde se adunau mulțimi pentru divertisment și pariuri.

După sosirea conchistadorilor spanioli conduși de Hernán Cortés, care au fost inițial impresionați de jocul prezentat de împăratul aztec Moctezuma, ulama a fost interzis. Spaniolii au distrus terenurile de joc și au considerat tradiția ca fiind o amenințare la adresa creștinismului.

„Pentru Biserica Catolică, mingea era diavolul în carne și oase”, explică Emilie Carreón, cercetătoare la Universitatea Națională Autonomă din Mexic (UNAM) și director al unui proiect dedicat studierii și practicării ulama. Carreón subliniază importanța păstrării autenticității acestui sport, care este o parte esențială a identității culturale mexicane.

Renașterea jocului ulama

Cu toate acestea, jocul a supraviețuit pe coasta de nord-vest a Pacificului mexican, unde misionarii iezuiți au fost mai permisivi, lăsând ulama să fie practicat în timpul festivalurilor religioase.

Un moment de cotitură pentru renașterea ulama a fost deschiderea Jocurilor Olimpice din Mexico City, în 1968. Spectatorii au privit fascinați cum un grup de bărbați jucau cu mingea de cauciuc în cadrul unei demonstrații. De atunci, interesul academic pentru acest sport a crescut, fiind inițiate diverse proiecte pentru păstrarea și promovarea lui.

Familia care păstrează jocul ulama viu

Familia Osuna, din Los Llanitos, este printre cei care păstrează vie această tradiție. Luis Aurelio Osuna, în vârstă de 30 de ani, a moștenit pasiunea pentru ulama de la tatăl său, Aurelio Osuna.

„Trebuie să găsim o cale de a-i ține ocupați cu lucruri bune”, spune Luis pentru AP, referindu-se la copiii săi, pe care îi învață regulile complicate ale jocului, alături de mama sa, María Herrera.

În trecut, meciurile de ulama erau evenimente grandioase, organizate cu ocazia sărbătorilor religioase și puteau dura chiar o săptămână întreagă. Astăzi, însă, jocul supraviețuiește cu greu, în principal din cauza scăderii interesului și a dificultății de a obține mingi de cauciuc, care sunt încă realizate manual, folosind tehnici străvechi, în munții Sinaloa.

La Los Llanitos, viitorul ulama pare sigur în mâinile micuțului Kiki, de doar opt ani, care visează să conducă într-o zi propria echipă.

„Voi continua să joc până când îmi voi îndeplini visul”, spune el, ținând în mână mingea prețioasă, moștenită de generații.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE