Nadia Comăneci, cea mai mare gimnastă a României și prima din lume care a primit nota zece la un concurs internaţional de gimnastică și campioana cu cinci medalii olimpice de aur, două de aur la Mondiale şi nouă de aur la Europene, sărbătorește 60 de ani.
Cuprins:
Povestea Nadiei a început într-un apartament din Onești. S-a născut pe 12 noiembrie 1961, iar părinții, Gheorghe și Ștefania-Alexandrina Comăneci, au botezat-o după „Nadejda”, eroina unui film. Tradus în limba română, „Nadejda” înseamnă „Speranță”.
La doar cinci ani, micuța Nadia din Onești a pătruns pentru prima dată în sala de gimnastică, fiind selecționată de antrenorul Marcel Duncan și legitimată la AS Flacăra Onești.
Primul concurs important a fost campionatul republican de junioare mici. La Sibiu, pe 25 iunie 1970, când avea doar 8 ani și jumătate. Echipa Orașul Gheorghe Gheorghiu Dej, cum se numea pe atunci Oneștiul, lupta pentru locul 1 cu Oradea. Nadia a efectuat ultima exercițiul de la bârnă, dar a căzut de trei ori.
Din 1971 a fost antrenată de Bela și Martha Karolyi, iar la vârsta de 11 ani a câștigat primul său titlu de campioană națională absolută. Trei ani mai târziu a obținut primul mare succes peste hotare, câștigând locul 1 la individual compus, în cadrul concursului „Cupa Prieteniei” de la Gera din Germania.
Nadia trăgea din greu în sală și a devenit prima campioană europeană a României - în 1975, la Skien: trei medalii de aur și una de argint. Atunci, Associated Press a numit-o „Atleta anului”.
Tot în 1975 a cucerit „Trofeul Campioanelor”, la Londra, iar un an mai târziu, fetița cu codițe scria istorie!
La 14 ani, Nadia a devenit prima gimnastă care a obținut scorul perfect la Jocurile Olimpice, nota 10! Nadia va fi pe veci legată de Olimpiada canadiană. E concursul care îi definește nu doar cariera, ci și viaţa. Atunci a obținut șapte note maxime, începând cu exerciţiul impus de la paralele.
Tabela a arătat atunci 1.00, așa fusese proiectată, nimeni nu credea că se vor acorda calificative maxime.
Nadia a devenit campioană olimpică absolută, a mai câștigat titlul olimpic la paralele și bârnă, plus argint cu echipa și bronz la sol. Devenise un fenomen. A fost momentul în care a fost numită „Zeița de la Montreal”. Ajunsă la București, succesul i-a adus distincția de „Erou al Muncii Socialiste”, fiind cea mai tânără româncă distinsă cu acest titlu.
După 1977, Nadia s-a pregătit la București, cu antrenorii Iosif Hidi, Gheorghe Condovici, Atanasia Albu, Gheorghe Gorgoi și Anca Grigoraș.
La Campionatele Mondiale din 1978, ieșită din formă și cu o greutate peste medie, Nadia a căzut de la paralele, însă a câștigat titlul de campioană mondială la bârnă.
Și-a revenit un an mai târziu, la Europenele de la Copenhaga, când a câștigat cel de-al treilea titlu european la individual compus. Devenind primul sportiv din istoria gimnasticii care a reușit această performanță.
Singurul titlu la individual care îi lipsea Nadiei din palmares era cel mondial. A câștigat concursul preliminar de la Fort Worth, dar a fost spitalizată înainte de a participa la concursul pe echipe, din cauza unei infecții, în urma unei tăieturi la încheietura mâinii.
În ciuda recomandărilor, a părăsit spitalul și a concurat la bârnă, unde a obținut nota 9,95. Performanța sa a adus României prima medalie de aur în concursul pe echipe! Primul din istorie și de la care Nadia nu putea lipsi.
A doua Olimpiadă din cariera Nadiei a fost cea de la Moscova, din 1980. S-a clasat a doua la individual compus, după sovietica Elena Davîdova, când a fost nevoită să aştepte pentru notare mai bine de o jumătate de oră, până ce Davîdova şi-a încheiat exerciţiul. Totuși, a cucerit două titluri, la bârnă şi sol, şi două medalii de argint, la individual compus şi cu echipa.
Nadia și-a încheiat cariera o dată cu Universiada de la București. Avea aproape 20 de ani, dintre care 16 petrecuţi în lumea gimnasticii. Ultimele medalii au fost toate de aur, cinci la număr: cu echipa, la individual, sărituri, paralele și sol.
Retragerea oficială a avut loc pe 6 mai 1984, la Palatul Sporturilor din Bucureşti, când a fost premiată cu Ordinul Olimpic „Colanul de argint” din partea preşedintelui de atunci al Comitetului Internaţional Olimpic, Juan Antonio Samaranch.
În noiembrie 1989, Nadia a emigrat în Statele Unite ale Americii, apoi în Canada, după care a revenit în SUA și s-a stabilit în Oklahoma. S-a căsătorit cu Bart Conner, campion la gimnastică al SUA și campion olimpic.
Întotdeauna am fost o fire ambițioasă și perfecționistă, foarte muncitoare și perseverentă, dar și extrem de calculată și echilibrată. Toate acestea m-au ajutat în cariera mea sportivă. Și mai am un principiu valoros, învățat din sport: să te adaptezi mereu, să fii pregătit să reacționezi cu calm în situații neprevăzute. Respectarea acestor principii a constituit mereu reperul meu în relația cu propria carieră.Nadia Comăneci, pentru Gazeta Sporturilor:
Jocurile Olimpice:
Campionatele Mondiale:
Campionatele Europene:
O serie de documente din arhiva fostei Securități, publicate în volumul „Nadia și Securitatea”, sub semnătura istoricului Stejărel Olaru, scot la iveală detalii incredibile. De exemplu, acesta arată publicului modul în care Securitatea era informată de cruzimea lui Bela Karolyi (pe atunci, în jurul vârstei de 35 de ani), antrenorul lotului național de gimnastică, dar nu reacționa în niciun fel.
La lot, sportivele erau bătute şi jignite în mod repetat, susțin în declarații sursele Securității. Informatoarea „Gheorghe Daniela” povestea, într-un raport din 1974: „Fetele au fost bătute uneori până la hemoragii nazale sau pedepsite prin exerciții fizice până la epuizare. Observând că obișnuiește să bată peste cap gimnastele atunci când executau greșit, i-am atras atenția și indicat să renunțe la acest procedeu, deoarece este foarte dăunător și ar putea duce la pierderea capacității intelectuale”.
În volumul lansat la Editura Epica se prezintă detalii incredibile despre momentele de coșmar pe care le-au trăit gimnastele din lotul național în anii ’70, sub comanda antrenorului Bela Karolyi.
„Ne ținea la regim. Eu eram singura care mă punea să stau să nu mănânc trei zile și din cauza asta mă îngraș așa într-o zi, într-o zi slăbesc. «Fii atentă că acum, când mergem în Mexic, trebuie să mănânci aer. Dar vezi că și aerul îngrașă!». Eu am fugit, am mers pe jos întâi la gară, apoi nu știu cum am ajuns pe Calea Victoriei pe jos. Am mers la alimentară și am cumpărat cașcaval, că nu mai puteam de foame”, arată unul dintre documentele din dosarul Nadiei de la Securitate.
La Deva era lagăr de concentrare. În anumite zile eram lovite de ne curgea sângele din nas şiroaie. Foamea era veşnicul nostru duşman. Foamea ne-a pus mai mereu în situaţii extreme. Dimineaţa, o felie de salam, două nuci şi un pahar cu lapte. Seara, acelaşi meniu, dar fără nuci.Rodica Dunca, gimnastă:
Ștefan Rusu, campion olimpic la lupte greco-romane în 1980, la Moscova, a vorbit despre sacrificiile făcute de Nadia Comăneci de-a lungul carierei.
„Eu mă uitam la ce îi dădeau să mănânce Nadiei. De la București la Amsterdam, i-au dat jumătate de ou. Dar nu și gălbenuș, doar albuș. I-au mai dat o frunză de salată și un pahar de ceai. Asta în zborul de la București la Amsterdam. La Amsterdam am făcut escală. De la Amsterdam la Montreal, nu i-au mai dat nimic. Era vânătă la față, săraca. Gimnastica e cel mai greu sport. Nu există alt sport mai greu”, a povestit Ștefan Rusu la GSP Live, în urmă cu un an.
Fotografii: Gazeta Sporturilor, Hepta