13 miliarde de lire sterline, dispărute din sistemul de credite de studii din Marea Britanie: „În special din România”

 2 comentarii

Sistemul de credite studențești din Marea Britanie se confruntă cu una dintre cele mai mari crize din istoria sa, după ce Compania de Împrumuturi Studențești (Student Loans Company - SLC) a admis că a pierdut evidența financiară a peste 370.000 de beneficiari, care datorează statului aproape 13 miliarde de lire sterline.

Autoritățile recunosc: sute de mii de absolvenți nu mai pot fi urmăriți

Potrivit oficialilor, instituția nu deține informații actualizate privind locul de muncă sau veniturile acestor peste 370.000 absolvenți, care datorează peste 13 milioane de lire sterline, ceea ce face imposibilă verificarea obligațiilor de rambursare, relatează Daily Mail.

O mare parte dintre cei pierduți din sistem sunt studenți din Uniunea Europeană care s-au întors în țările de origine, precum și cetățeni britanici care s-au mutat în străinătate după finalizarea studiilor.

Alți debitori ar putea:

  • să nu lucreze,
  • să primească beneficii sociale,
  • sau să aibă venituri sub pragul de rambursare.

SLC a subliniat că nu toți clienții neverificați sunt în culpă, unii nefiind obligați legal să plătească în acest moment.

Experții avertizează: contribuabilii ar putea achita nota de plată

Nick Hillman, directorul Institutului de Politici în Învățământul Superior (HEPI), avertizează că situația reprezintă o scurgere majoră de fonduri publice.

„Aceste cifre mari arată o potențială scurgere uriașă din sistemul de credite pentru studenți”, a subliniat Nick Hillman.

„Am văzut în ultimele săptămâni cât de furioși sunt absolvenții că trebuie să plătească atât de mult pentru propria educație, dar, în cele din urmă, cineva va trebui să achite și cheltuielile pentru cei care dispar complet din sistem”.

Hillman a cerut factorilor de decizie să analizeze modelul din Noua Zeelandă, unde se aplică „penalități severe pentru întârzierea plăților” pentru cei care nu își achită datoriile.

Acuzații grave în Parlament: „escrocherie industrială”

Deputatul independent Rupert Lowe, care a obținut datele printr-un răspuns parlamentar scris, a lansat acuzații extrem de dure și a cerut o anchetă oficială.

„Vreau să știu exact câți dintre acești studenți pierduți sunt cetățeni străini.”, a spus Rupert Lowe.

„Cred că există o escrocherie industrială în curs de desfășurare, în care străinii, în special din România, iau împrumuturi cu intenția de a nu le rambursa niciodată”.

Lowe solicită măsuri radicale: „Îndemn guvernul să lanseze o anchetă completă și apoi să restricționeze eligibilitatea împrumuturilor studențești doar la cetățenii britanici”.

„Miliarde și miliarde pierdute. Cine este responsabil? Cine a fost concediat? Unde este ancheta? În cel mai bun caz, este vorba de incompetență gravă, în cel mai rău caz, de fraudă industrială. Trebuie să existe consecințe severe”, a mai adăugat Rupert Lowe.

O notă de plată „colosală” pentru contribuabilii britanici

Richard Fuller, purtător de cuvânt al conservatorilor pentru educație, a avertizat că pierderile ar putea fi suportate de public.

„«Fiecare bănuț al contribuabililor» și fiecare împrumut suplimentar acordat în numele contribuabililor noștri ar trebui tratat cu aceeași seriozitate și grijă pe care cetățenii noștri o au cu propriile finanțe ale gospodăriilor”, a spus acesta.

Dimensiunea reală a problemei

Datoria totală a creditelor studențești restante era anul trecut, în decembrie, de 226 de miliarde de lire sterline.

În timp ce împrumuturile care nu au putut fi verificate erau în valoare de 12,8 miliarde £, mai exact în procent de aprox. 5,7%.

Concret, este vorba de 376.410 absolvenți pe care autoritățile britanice nu-i pot verifica.

Din totalul de 5,7 milioane de studenți sau absolvenți care au de rambursat împrumuturile pentru studii, cei al căror venit nu poate fi verificat reprezintă 6,64%, adică unu din 15.

SLC a negat că toți clienții neverificați ar fi dispăruți, insistând că este posibil să nu fie obligați să își ramburseze împrumuturile.

Context politic tensionat: taxe reduse pentru studenții din UE

Scandalul apare într-un moment sensibil, după ce au apărut informații că primul ministru britanic Keir Starmer ar putea reduce taxele de școlarizare pentru studenții din UE.

În prezent:

  • Studenții UE plătesc între 11.400 și 32.000 £ pe an
  • Studenții britanici: 9.535 £ pe an

Universitățile ar putea pierde 580 de milioane £ anual dacă reducerea va fi implementată.

Un sondaj YouGov arată că 44% dintre britanici vor ștergerea parțială sau totală a datoriilor. Iar 76% consideră dobânda de 6% prea mare. De asemenea, 68% cred că taxele de 9.000 £/an sunt excesive.

Mii de români au fraudat sistemul de împrumuturi universitare din Marea Britanie

Anul trecut, o anchetă a ziarului The Sunday Times a dezvăluit că mai multe persoane care nu aveau intenția de a termina studii academice s-au înscris la cursuri universitare pentru a obține împrumuturi, fără a avea de gând să le ramburseze.

„Până în anul universitar 2024-2025, 71.000 de români au solicitat împrumuturi pentru studenți, față de 19.000 de cetățeni polonezi, 16.000 de italieni și 12.000 de portughezi”, relatează Sunday Times.

Studenții britanici și cetățenii străini cu statut de rezident pot solicita până la 45.000 de lire pe an pentru studii universitare, inclusiv împrumut pentru taxe de școlarizare, plăți de întreținere și granturi pentru îngrijirea copiilor.

Rambursarea începe doar după ce studentul părăsește universitatea și câștigă peste 25.000 de lire anual. Dacă nu ating acest prag, nu se fac rambursări. Datoria este anulată după 40 de ani.

În 2023, noua unitate antifraudă a SLC a devenit îngrijorată de numărul mare de solicitanți din România. Cifrele arată o creștere de la 5.000 de cereri în 2015-2016 la 84.000 în 2023-2024. Aceasta sugerează că 15% din populația română din Marea Britanie a primit un împrumut pentru studenți în 2024.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    diss1958 10.02.2026, 08:00

    Ca romănul nu- i niciunul!

  • Avatar comentarii

    Chris2023 10.02.2026, 17:57

    Ce sete de cunoastere si educatie avem,e bine !

ALTE ȘTIRI
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
MONDEN
Celine Dion
11:22
Celine Dion a căzut pe scenă în timpul unui concert la Paris
Andreea Popescu de ziua ei
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
POLITIC
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu, după discuțiile cu PSD: Prioriățile sunt rectificarea bugetară, bugetul pe 2027 și traiectoria fiscală
Ultimele știri
12:10
Adela Popescu a împlinit 40 de ani. Declarația de dragoste făcută de soțul ei, Radu Vâlcan. „Să ne hrănești în continuare cu râsul tău”
12:10
Cine sunt actorii care se alătură distribuției „Inimă sub acoperire”, noul serial de la Antena 1
12:02
Administrația Trump vrea să ceară studenților străini până la 70.000 de dolari pentru a putea lucra în SUA
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește