15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, în vreme de război: Markó Béla, critici la Viktor Orban și Klaus Iohannis

• Observații? „A renăscut ultranaționalismul, inclusiv cu sprijin politic, nu doar în România, ci și în Ungaria”
• Dezamăgiri? „Retorica populistă a USR”
• Klaus Iohannis? „Nu a reușit să facă față acestor așteptări”
• Realități? Nici România și nici Ungaria nu sunt suficient de puternice ca să rămână singure. „Dacă nu ne vor spune cei de la Washington și de la Bruxelles care-i situația, atunci ne vor spune cei de la Moscova”
• Soluția? „Eu zic, fără ezitare, că trebuie cu toții să alegem acea formulă în care mai avem și noi un cuvânt de spus. Și în Uniunea Europeană mai avem un cuvânt de spus, mai avem și un vot, care poate să fie câteodată decisiv”
• Cel mai mare pericol? „Proasta guvernare”

Markó Béla nu s-a schimbat. La 70 de ani, retras din politică de un deceniu, are aceeași alură atent calculată, fără kilograme sau vorbe în plus. Ceva însă l-a afectat și nu o ascunde. 

Când ne-a primit, săptămâna trecută, la sediul Fundației Károly Kós, pe care o conduce la Târgu Mureș, Markó Béla era sub impresia războiului din Ucraina. 

Un război e „ceva de care cu adevărat trebuie să ne temem”, spune el. „Ce s-ar fi întâmplat dacă nu am fi intrat în NATO sau în UE?”. De aici începem discuția.

„Au reapărut mișcări ultranaționaliste și în România, și în Ungaria”

Libertatea: Cum va arăta ziua de 15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, în aceste momente în care armata rusă bombardează Ucraina, iar frontierele sunt asaltate de refugiați?
Markó Béla: Cu toții suntem tensionați din cauza războiului din Ucraina. E teribil ce vedem la televizor. Din această cauză probabil că nici festivitățile de 15 martie nu vor fi chiar așa de relaxate, față de anii precedenți. În același timp, astăzi e ceva firesc, și în România, să sărbătorim ziua de 15 martie. Și eu sper să nu mai apară acele controverse cu care ne-am confruntat în anii ‘90. 

– Conflictul din Ucraina riscă să ne dea ceasurile înapoi? Să dezgroape probleme pe care le consideram depășite în România?
– Nu cred că putem să facem prognoze cu ce se va întâmpla după acest război. Care nu e la noi, dar este în vecinătatea noastră și ne privește pe noi toți. Eu îmi pot exprima speranța că totuși ne va întări solidaritatea europeană, va suprima naționalismul exacerbat, dar nu pot afirma că se va întâmpla așa.

Trebuie să fim foarte atenți. În România au existat de la început formațiuni ultranaționaliste, după aceea pentru o perioadă ele aproape au dispărut, iar astăzi avem din nou un astfel de curent și are o anumită susținere din partea opiniei publice. Acum și în Parlament, prin AUR.

Dar și în alte țări ale acestei zone a Europei, inclusiv în Ungaria și Polonia au apărut astfel de curente.

„Nu cred că în această zonă se pune problema schimbării frontierelor. Suntem în NATO, în UE”

– Într-un interviu pentru Libertatea, un jurnalist slovac atrăgea atenția că de fiecare dată când se aniversează Tratatul de la Trianon naționaliștii maghiari repetă că n-a fost o înțelegere dreaptă și că vor vechile granițe ale Ungariei. Cum comentați?
– Nici cei din Slovacia nu trebuie să se teamă de așa ceva și nici România. Eu nu cred că în această zonă se pune problema schimbării frontierelor, schimbării apartenenței teritoriale. Suntem în NATO, în UE. Aceste animozități, temeri, speranțe din partea altora, au existat în anii ‘90, după aceea eu cred că apele s-au liniștit.

De ce trebuie să ne temem, ceea ce ar fi rău pentru toți, indiferent de ce credem despre lume și despre istorie, e războiul. Asta trebuie să fie, din păcate, teama noastră comună.

Repet, aceste temeri privind schimbarea granițelor în interiorul UE nu au niciun temei, dar pot avea consecințe nefaste: amplifică naționalismul și împiedică rezolvarea unor probleme legate de relațiile interetnice.

Ce se sărbătorește la 15 martie

• Sub imboldul revoluțiilor din Paris și Viena, pe 15 martie 1848, locuitorii celor două orașe maghiare despărțite de Dunăre, Buda și Pesta, au ieșit în stradă. Liderii revoluționari au formulat o proclamație în 12 puncte, în care revendicau libertăți civile, precum libertatea presei, și renunțarea la iobăgie. Cuprindea și revendicări naționale, precum crearea unui guvern independent la Budapesta și a unei gărzi maghiare. Ultimul punct al proclamației prevedea unirea Transilvaniei cu Ungaria. Inițial, guvernul austriac a acceptat revendicările maghiarilor. Reformele au fost ulterior anulate.

„Eram la Budapesta cu Mircea Dinescu, Smaranda Enache, Gabriel Liiceanu…”

– Ați vorbit despre „controversele” din anii 90. Cum vi se pare ele, la distanță de trei decenii, practic o generație?
– Mă refeream mai ales în primul an de după revoluția din 1989. Când aici, în Târgu Mureș, la câteva zile după 15 martie, a avut loc un conflict sângeros.

– Se întâmpla în 19-20 martie 1990. Erați în Târgu Mureș în acele zile?
– În cele două zile nu eram, pentru că, în 19 martie, s-a organizat o conferință a intelectualilor români și maghiari, la Budapesta. Au fost acolo din partea română personalități importante: Mircea Dinescu, Smaranda Enache, Gabriel Liiceanu și alții.

Și din partea noastră, am fost mai mulți. Eu acolo, la Budapesta, am aflat despre cele întâmplate și, bineînțeles, imediat m-am întors acasă. Eram unul dintre liderii UDMR din Târgu Mureș.

UDMR a luat ființă în decembrie 1989. Deja în 22 decembrie s-a luat o decizie de a înființa o astfel de uniune. Am fost unul dintre inițiatorii și formatorii UDMR aici, în Mureș.

„Nu am avut intenția să fac o carieră politică”

– Erați scriitor, cum ați ales politica?
– Inițial, nu am avut intenția să fac o carieră politică și să mă las, pentru o perioadă lungă, de menirea mea inițială, și anume, statutul de scriitor, de redactor. 

Implicarea mea în politică a durat însă cam două decenii și jumătate. Între 1993 și 2011, timp de 18 ani, am fost președinte UDMR. După aceea, din 2012, am avut un mandat de senator, iar la final m-am retras din politică.

„Important este să accepți dreptul celuilalt să privească altfel istoria”

– Care au fost idealurile care au stat la baza înființării UDMR, în 1989?
– Un ideal de egalitate, de echitate, de drepturi la educația în limba maghiară și la folosirea limbii materne în viața publică, nu în toată țara, ci în acele județe unde avem o populație consistentă. Și inclusiv drepturi la decizie, pe care, de altfel, peste tot în țară comunitățile locale ar fi trebuit să le aibă. 

Am considerat întotdeauna că, dacă maghiarilor li se alocă dreptul de a învăța în limba maternă sau de a vorbi în mod public maghiara, asta nu înseamnă că se ia vreun fel de drepturi de la români.

Istoria noastră, de foarte multe ori a însemnat situații conflictuale între români și maghiari și nu privim la fel evenimentele importante ale istoriei. Inclusiv diferă abordarea noastră privind momentul 1848-1849.

Eu nu am avut niciodată iluzia că vom ajunge foarte repede la interpretarea comună a acestor momente controversate ale istoriei. Important este să accepți dreptul celuilalt să privească altfel istoria. Noi trebuie să acceptăm viziunea românilor privind istoria din Ardeal, doar avem o istorie comună de secole, iar românii ar trebui să accepte că noi vedem altfel această istorie. 

„Am făcut progrese importante”

– Considerați că s-au înregistrat progrese semnificative de atunci?
– În unele domenii am făcut progrese importante. De exemplu, la sfârșitul anului 1996, UDMR a intrat la guvernare alături de CDR și Partidul Democrat.

Era, după părerea mea, o decizie istorică. Era fără precedent ca o organizație a maghiarilor din România să fie la guvernare și să-și asume, nu numai o luptă pentru drepturile etnice, ci să-și asume o contribuție la toate problemele importante ale țării, de la Constanța până în Satu Mare.

În primăvara anului 1997 a avut loc o cotitură importantă. După o discuție lungă cu primul ministru de atunci Victor Ciorbea, dânsul a acceptat să aibă un mesaj către maghiarii care sărbătoresc ziua de 15 martie. 

Noi atunci am ajuns să dovedim, nu numai prin acest gest simbolic, că prin dialog se poate. Prin dialog și prin colaborare poți ajunge la soluții importante, privind conviețuirea etniilor.

Dezvăluie că UDMR s-a gândit dacă să se opună aderării la UE, dar „era un interes comun”

– Progresele au continuat și după revenirea PSD la guvernare, în 2000?
– După 2000, putem spune că a fost cea mai rodnică perioadă în privința drepturilor minorităților. Era și perioada premergătoare intrării noastre în NATO și pregătirea noastră pentru UE. 

Și am intrat în NATO în 2004 și în UE în 2007, iar UDMR a susținut aceste eforturi de integrare europeană și euro-atlantică.

Văzând ce se întâmplă acum în jurul nostru, putem să ne punem întrebarea: ce s-ar fi întâmplat dacă nu am fi intrat în NATO sau în UE?

Sau dacă am fi împiedicat acest proces. Totuși la acea vreme noi am avut o dilemă privind susținerea acestor intenții de integrare înainte de îndeplinirea unor revendicări, dar foarte repede am ajuns la concluzia că da, este un interes comun.

„Noi nu am vorbit niciodată de autonomia Transilvaniei”

– Despre ce revendicări era vorba?
– Să se acorde toate drepturile minorităților, inclusiv autonomia, înainte de a intra în UE și NATO. La urma urmei era vorba despre drepturi legitime, existente și în altă parte, dar care se pot realiza numai pe termen lung.

– Autonomia, o temă care a stârnit multe dezbateri aprinse la București.
– Cred că nici astăzi nu este destul de clar pentru unii, ce ar însemna autonomia. De exemplu, noi nu am vorbit niciodată de autonomia Transilvaniei. Acolo există o mare majoritate românească. Dacă ar fi vorba de o altă organizare a Transilvaniei în interiorul României, majoritatea românească ar trebui să vrea așa ceva. 

Pentru noi era vorba, pe de o parte, de o autonomie culturală. Ceea ce înseamnă că aceste drepturi nu se leagă de teritoriu, ci se leagă de școli proprii, pe care le administrează minoritatea respectivă, bineînțeles conform Constituției, și conform legii. La instituțiile culturale, la fel.

Iar în acele zone unde maghiarii sunt majoritari, și aici este vorba despre Ținutul Secuiesc, acolo noi concepem și o autonomie administrativă. Nu o autonomie politică. Ceea ce ar însemna că pe lângă autonomia locală, care ar trebui să fie cât mai largă în toată țara, aceste zone ar trebui să aibă și anumite drepturi speciale, legate de tradițiile lor, de istoria lor. 

Iar o astfel de autonomie nu ar scoate zona respectivă din trupul țării, așa cum se spune.

„Avem multe școli cu predare în limba maghiară”

– Revenind la lucrurile bune, ce puteți spune că români și maghiari am reușit împreună?
– Au trecut peste 30 de ani de la revoluție. Dacă facem o comparație, în cazul drepturilor minorităților am făcut progrese. Nu existau inscripționările bilingve în 1989, nu exista dreptul folosirii limbii materne la nivel public. 

Față de această situație, în foarte multe localități din Ardeal avem inscripționare bilingvă. Unii mai contestă acest lucru, sunt discuții dure, dar avem cadrul legal, și, mai ales, cadrul constituțional, după ce în 2003 am modificat Constituția în sensul că asigură utilizarea limbii materne la un anumit procentaj.

Avem multe școli cu predare în limba maghiară. Avem licee, există un învățământ universitar, cu toate că nu s-a obținut nici azi acea universitate de sine stătătoare, care, la fel, a existat cândva la Cluj.

Dar învățământ în limba maghiară există, Legea educației, adoptată în 2011, asigură un cadru potrivit pentru învățământul în limba maghiară. În plus, există o universitate privată de limbă maghiară, Sapientia.

Dar, de exemplu, aici, la Târgu Mureș, la Universitatea de Medicină și Farmacie, nici până în momentul ăsta nu s-a aplicat legea ca atare, și anume, înființarea facultăților sau departamentelor cu limba de predare în maghiară.

„Cred că ar trebui modificată Constituția. Optez pentru republică parlamentară”

– Care ar fi astăzi măsurile care le-ar putea face mai bună viața maghiarilor din România?
– În primul rând am avea nevoie de niște măsuri pentru a face viața tuturor cetățenilor mai bună. 

Altfel, în ultimii ani s-a încetinit, iar în unele domenii s-a și blocat, procesul de lărgire sau de aplicare a drepturilor minorităților.

În general, ar trebui să continuăm lărgirea autonomiei locale în România. Deci, nu numai în zonele locuite de maghiari.

Pe de altă parte, aș zice că marea problemă aici, în România, este o blocare a construcției democratice. Ar trebui modificată Constituția.

„Un singur om, președintele Rusiei a demarat acest război”

– În ce sens ar trebui modificată Constituția?
– Unii zic că prin Constituție avem un sistem semiprezidențial. Nu, după părerea mea avem o republică parlamentară, dar cu mai multe dispoziții neclare.

De exemplu, numirile făcute de președintele României prin Constituție ar trebui să se refere doar la controlul îndeplinirii unor criterii, și nu la luarea unor decizii de oportunitate. Dar Constituția nu clarifică acest lucru. 

Eu nu aș da nici Guvernului acele atribuții pe care le are în acest moment. Noi am făcut o greșeală destul de mare atunci când am acceptat, la modificarea Constituției în 2003, să păstrăm posibilitatea ordonanțelor de urgență.

Modificarea Constituției ar fi necesară pentru a vedea ce fel de sistem avem în România. Și eu optez pentru republică parlamentară.

Mai ales dacă ne uităm în jurul nostru și vedem ce se întâmplă. Noi ne temem de deciziile unui singur om. Păi, nu e cu putință. Mă refer la Rusia. Înțeleg că, de fapt, un singur om, președintele Rusiei, a demarat acest război. Și în continuare depinde de deciziile unei singure persoane.

Indiferent despre cine este vorba, nu pot accepta ideea unor regimuri unde o singură persoană are o astfel de putere exagerată. Mai ales dacă mandatele respective nici nu sunt limitate, cum vedem în Rusia.

Dezamăgirea pentru „relațiile slabe” dintre Ungaria și România

– Cum evaluați astăzi relațiile Ungariei cu România?
– Aceste relații sunt slabe. Eu aș vrea relații mult mai strânse și un dialog permanent. 

În anii 2000, s-au inițiat acele ședințe comune de guvern. Și am avut trei sau patru astfel de ședințe. Toate în perioada guvernului Tăriceanu. Și am o experiență foarte pozitivă a acestor ședințe. Astăzi, relațiile sunt sporadice, ocazionale.

– Cum s-a ajuns aici?
– Fiindcă, în continuare, aceste țări nu și-au dat seama că dincolo de faptul că trebuie să fim atenți la ce se întâmplă la Bruxelles, și ce se întâmplă în Occident, noi avem niște interese comune și avem niște posibilități comune.

Mă refer, de exemplu, la colaborarea în domeniul economic, sau în domeniul energetic. Și parcă de la început noi toți ne-am întors cu fața către Occident și nu mai vedem pe cine avem în vecinătate, în cazul acesta mă refer la relația România – Ungaria.

În zonă avem bineînțeles această teamă, războiul ne înspăimântă pe toți. Sper, dacă reușim să trecem de acest moment, să ne și trezim.

Crede că „și dacă Orban câștigă, ceva se va schimba în Ungaria”

– Când spuneți să ne trezim, aveți în vedere și data de 3 aprilie, când sunt programate alegeri parlamentare în Ungaria? Guvernul Orban fiind unul dintre principalii critici ai politicii promovate de Bruxelles. 
– Sondajele arată că lucrurile sunt deschise. Deci sunt șanse ca Guvernul Orban să meargă mai departe și sunt șanse să aibă loc o schimbare. 

După părerea mea, o schimbare oricum va avea loc, și dacă rămâne guvernul actual. Inclusiv retorica Guvernului Orban s-a schimbat după ce a avut loc agresiunea Rusiei.

Deci, și dacă merge mai departe Guvernul Orban cred că nu va avea aceeași retorică și aceeași viziune. Oricum se schimbă.

„Să alegem acea formulă în care mai avem și noi un cuvânt de spus”

– Analiștii politici au analizat inclusiv varianta retragerii Ungariei din UE.
– E clar că FIDESZ a alunecat spre dreapta, s-a văzut acest lucru și când a ieșit din Partidul Popular European. Eu nu cred însă că ei ar vrea să părăsească UE. 

Dar au răspândit în opinia publică iluzia că o țară ca Ungaria poate să fie concomitent în relații foarte bune, economice sau de altă natură, cu Estul și cu Vestul. Că are puterea să acționeze independent. Din păcate, nu are. Nici Ungaria, nici România și nici Polonia, care e o țară mai mare.

Trăim într-o lume într-o permanentă globalizare și trebuie să încercăm ca acest proces de globalizare să nu suprime identitatea națională, culturală, lingvistică a fiecăruia, să ne păstrăm identitatea, dar nu ne putem împotrivi. 

Și nici nu trebuie să ne împotrivim, fiindcă în viitor această globalizare poate să ne ajute să confruntăm o serie de provocări pentru întreaga omenire. De exemplu, problemele legate de mediu.

– Ceea ce descrieți nu seamănă deloc cu politica promovată în ultimul timp de Cabinetul Orban.
– Orban a încercat, mai ales prin retorică, dar câteodată și prin acțiuni, să creeze impresia că aceste țări pot acționa de fiecare dată separat. Că au puterea necesară de a-și decide destinul, ceea ce place opiniei publice. Să nu ne spună cei de la Bruxelles ce trebuie să facem. Sau cei de la Washington și așa mai departe. Numai că în acest moment alternativa a devenit foarte dură și foarte periculoasă.

Dacă nu ne vor spune cei de la Washington și de la Bruxelles care-i situația, atunci ne vor spune cei de la Moscova.

Eu zic, fără ezitare, că trebuie cu toții să alegem acea formulă în care mai avem și noi un cuvânt de spus. Și în Uniunea Europeană mai avem un cuvânt de spus, mai avem și un vot, care poate să fie câteodată decisiv. 

„Unele publicații s-au închis”

– Ne întoarcem la proclamația revoluționarilor maghiari de la 15 martie 1848, care la primul punct spunea următoarele: „Dorim libertatea presei, desfiinţarea cenzurii”. Cum arată astăzi presa din Ungaria?
– Unele publicații s-au și închis. Aparent, prin lipsa banilor sau schimbarea proprietarului. Cel mai important cotidian de opoziție a fost Népszabadság, care, într-adevăr, a fost o pierdere enormă pentru opozanți.

În același timp, așa cum văd eu televiziunea și radioul publice de acolo, se prezintă cam unilateral lucrurile.

– Estimați o participare largă a maghiarilor din România la alegerile programate la 3 aprilie? Dumneavoastră veți vota?
– Eu nu am dublă cetățenie, am doar cetățenia română, deci nu voi vota. Dar probabil că vor fi mulți care vor vota. Nu pot estima.

– Care este opinia dv. în legătură cu referendumul care se va organiza, concomitent cu alegerile din Ungaria, prin care alegătorii vor fi chestionați în legătură cu legislația privind comunitatea LGBTQ?
– Nu cunosc în amănunt conținutul referendumului. Dar eu nu sunt de acord cu aceste restrângeri în general. Nu sunt de acord cu ideea statului iliberal. 

„Domnul Iohannis nu a reușit să facă față acestor așteptări”

– Care considerați în acest moment principalul pericol pentru buna conviețuire între români și maghiari?
– Pericolul ar fi proasta guvernare. Dacă cei care guvernează nu reușesc să aibă un mesaj coerent. Avem o bâlbâială permanentă în ceea ce privește discursul public.

Opinia publică observă că guvernarea nu are un scop, nu are o direcție, nu există un program coerent. Astfel se vor întări aceste curente ultranaționaliste.

– Cum evaluați prestația președintelui Iohannis?
– Așteptările au fost mari față de domnul Iohannis, nu a reușit să facă față acestor așteptări.

– Formarea coaliției PNL – PSD – UDMR a fost o soluție corectă? 
– Eu nu aș vrea să avem în continuare un sistem cu președintele care decide cine guvernează și cine nu. O altă problemă a Constituției, că se poate interpreta și așa dispoziția respectivă. Dar nu ar trebui să fie așa. 

Deci dacă avem un anumit președinte, de data aceasta domnul Iohannis, noi trebuie să avem un guvern pe placul președintelui. Nu, nu ar trebui să fie așa. Dar accept că în acest moment se întâmplă cam așa. De fapt, tot așa a procedat și domnul Băsescu când a fost președinte.

USR? „Nu sunt susținător al USR. Retorică populistă”

– Dincolo de mecanismul constituțional, pe care îl criticați, formarea acestei alianțe, prin scoaterea USR de la guvernare, a fost o decizie corectă?
– Da, a fost bine că s-a format acest Guvern. Eu, spun sincer, nu sunt un susținător al USR, pentru că au făcut prea multe mișcări populiste când au fost la guvernare. În general, au o retorică populistă.

Avem un Guvern multicolor, ceea ce în situații normale nu e bine. Dar în acest moment, o astfel de coaliție poate să ne ajute să trecem de criza cauzată de pandemie. În plus, avem acum în proximitatea noastră acest război, care necesită soluții ce nu țin de ideologii. 

În situații normale trebuie să ai programe bazate pe ideologii. Dar pentru astfel de situații sunt necesare soluții care au o susținere cât mai largă în rândul partidelor politice.

Tinerii politicieni „sunt mai meseriași”, dar nu au viziune

– Iar noua generație de politicieni cum o vedeți?
– Cei de astăzi sunt mai meseriași, mai școliți în d-ale politicii, dar în general văd o lipsă de programe și de viziune. Iar atunci când îți lipsesc programele, nu ai o viziune în ce direcție vrei să duci lucrurile din jurul tău, și, în general, societatea, atunci nu-ți rămâne decât să te ții de scaun.

– Astăzi, vă considerați mai mult scriitor sau om politic?
– Mă consider scriitor, dar nici nu pot face abstracție de la trecutul meu de politician.

Recomandări culturale

– Ce scriitor maghiar ați recomanda cititorilor români?
– L-au și descoperit unii, pe Banffy Miklós. Are o trilogie privind Transilvania. S-a tradus de acum câțiva ani în limba română, și am înțeles că pentru cei care au citit-o a fost o revelație. El dă o imagine despre Transilvania anilor premergători Primului Război Mondial, respectiv sfârșitul secolului XIX, și despre aristocrația maghiară din acea perioadă. Banffy Miklós a fost un scriitor important și un politician foarte echilibrat și rațional.

– Și ce le-ați recomanda maghiarilor să descopere din România?
– Aș recomanda teatrul românesc. Și cinematografia.

Așa se încheie discuția, cu o recomandare culturală europeană în vreme de război. Europa a mai trăi războaie.

Una dintre intrările în clădirea Parlamentului European de la Strasbourg poartă numele lui  Winston Churchill. Marele politician a și vorbit acolo, în 1949, la deschiderea Consiliului Europei, când milioane de refugiați își căutau o soartă și un continent unit era doar un vis.

Dar premierul britanic a fost mai mult de atât. La un moment dat, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când invazia Angliei părea iminentă, directorul National Gallery i-a cerut premierului să transfere în afara Angliei tezaurul cultural al uriașei expoziții. „Să le ducem în Canada”, a spus omul care răspundea de picturile, sculpturile și celelalte opere de artă ale unei țări întregi. „Nici vorbă. Cultura rămâne aici, chiar dacă ar fi să o ducem în peșteri și în beciuri. O să învingem”. 

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro