17 decembrie 1989. Cea mai grea zi a revoluției de la Timișoara. Ordinul prin care Ceaușescu a cerut ca timișorenii să fie împușcați în masă: „Spor la muncă!”

După primele scântei aprinse în seara de 15 decembrie și izbucnirea Revoluției în data de 16 decembrie 1989, Ceaușescu a trimis de urgență la Timișoara un „comando” de generali, iar într-o teleconferință din data de 17 decembrie 1989 le-a ordonat comandanților de la Timișoara să le dea militarilor muniție de război, să scoată armata în stradă și să „restabilească ordinea”. 

În aceeași teleconferință Ceaușescu le reproșează forțelor de ordine că au fost prea blânde în data de 16 decembrie cu manifestanții și „s-a întors şi obrazul celălalt, parcă ar fi fost Iisus Hristos”. Libertatea prezintă în episodul de astăzi, dedicat Revoluției de la Timișoara, modul în care a fost declanșat măcelul. 

„Toate trupele primesc imediat muniție de război”

Protestul început început în 15 decembrie 1989 în Piaţa Maria din Timișoara, când mai mulți enoriași s-au adunat pentru a se opune evacuării pastorului László Tökés, iar acestora li s-au alăturat mai mulți timișoreni, s-a transformat a doua zi, pe 16 decembrie 1989, într-un protest anticomunist, marcându-se astfel începutul Revoluției de la Timișoara. 

După confruntările dintre revoluționari și forțele de represiune din noaptea de 16 spre 17 decembrie, la Timișoara au fost trimişi de urgenţă, pentru „restabilirea ordinii”, scecretarul Comitetului PCR Ion Coman şi generalii Ştefan Guşă, Mihai Chiţac şi Victor Atanasie Stănculescu.

Într-o teleconferinţă din 17 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu le-a dat ordin factorilor de decizie trimiși la Timişoara să deschidă focul împotriva populaţiei. „Toate trupele primesc imediat muniție de război”, a dispus Ceaușescu. 

Înregistrarea conferinței arată că Ceaușescu era nemulțumit de blândețea cu care forțele de represiune i-au bătut și arestat pe manifestanți în noaptea de 16 spre 17 decembrie. „În Timişoara a fost atacat şi sediul comitetului judeţean de partid şi nu s-a reacţionat cum trebuie, s-a întors şi obrazul celălalt, parcă ar fi fost Iisus Hristos”, le-a reproșat Ceauşescu generalilor trimişi la Timişoara.

„Începând de astăzi, toate unităţile Ministerului de Interne, inclusiv Miliţa, trupele de securitate, unităţile de grăniceri vor purta armament de luptă, inclusiv gloanţe. Fără discuţie!”, a mai transmis Ceauşescu în teleconferinţa în urma căreia la Timişoara s-a dezlănţuit iadul.

„Organizăm ce aţi ordonat dumneavoastră. A început să se tragă deja!”

Stenograma teleconferinței din data de 17 decembrie arată că primul care îi răspunde lui Ceaușescu este Radu Bălan, prim-secretar al Comitetului Județean PCR Timiș la vremea respectivă. După ce Bălan îl asigură pe Ceaușescu că „s-au luat măsuri pentru executarea ordinului”, îl anunță pe dictator că este împreună cu secretar Comitetului Central al PCR, Ion Coman. 

Radu Bălan: Să trăiţi tovarăşe secretar general, Bălan la aparat. Sînt cu tovarăşul Coman. S-au luat măsuri pentru executarea dispoziţiilor, ordinului pe care l-aţi dat dumneavoastră. Am terminat.

Nicolae Ceauşescu: Am întrebat dacă ofiţerii sunt în sală.

Ion Coman: Vă raportez tovarăşe Ceauşescu, Coman la aparat. Nu sînt în sală, sînt la divizie, şi organizăm ce aţi ordonat dumneavoastră. A început să se tragă deja!

Nicolae Ceauşescu: Şi într-o oră trebuie restabilită complet liniştea în Timişoara! Te rog chemaţi-i şi daţi-le ordin! Şi când sunt îmi daţi şi mie să vorbesc cu ei la telefon! Nu se poate una ca asta! S-a înţeles?

Ion Coman: Vă raportez, tovarăşe Ceauşescu, capul a trei coloane intră acum în Timişoara. Am trimis aceşti ofiţeri acolo pentru a le întâmpina şi dirija în centrul oraşului. Raportez încă o dată, am ordonat să se tragă foc!

Nicolae Ceauşescu: Comandantul diviziei din Timişoara unde e? Tovarăşe Coman, comandantul diviziei din Timişoara unde-i?

Ion Coman: Raportez, comandantul diviziei este la divizie, tovarăşe Ceauşescu!

Nicolae Ceauşescu: Imediat să vină, împreună cu voi, să fie la locul de comandă. Şi locul de comandă este comitetul judeţean al partidului! Ăsta-i punctul de comandă!

Radu Bălan: Am înţeles, tovarăşe secretar general!

Nicolae Ceauşescu: Coman, generalii care-au venit din Bucureşti, şeful Statului Major, ministrul adjunct şi ceilalţi, unde sunt?

Ion Coman: Vă raportez că acum am vorbit cu ei pentru a merge la divizie să vedem cele trei coloane. După aceea am chemat aici pe şeful securităţii, pe şeful miliţiei, care stă lîngă mine! Şi organizăm aşa cum aţi ordonat!

Nicolae Ceauşescu: Rog să acţionezi în numele meu şi preiei comanda şi îmi raportezi din 15 în 15 minute cum se soluţionează problemele! Toţi îi chemi şi le dai ordin să execute!

Nicolae Ceauşescu: Este o adevărată lovitură de stat, aşa-zis paşnică! Antisocialistă! Şi aşa trebuie privită ca atare! Am stabilit să nu mai primim în perioada următoare turişti străini şi să nu aibe loc nici aşa-zisul micul trafic de frontieră. Îl suspendăm! Vom reveni mai tîrziu, acuma nu avem timp de mic trafic de frontieră. Fiecare să se ocupe de problemele lor! Nu de micul trafic şi nu trebuie să admitem, oricine, şi străini, dar şi din ţară care sunt prinşi. Trebuie loviţi fără cruţare! Nici un fel de justificare! Mai întreb o dată, tovarăşi, dacă aveţi ceva întrebări sau chestiuni? Nu. Atunci tovarăşi, cu aceasta am încheiat teleconferinţa şi vă rog treceţi imediat la măsuri ferme în sensul celor ce am spus. Spor la muncă!

Cea mai sângeroasă zi a revoluției de la Timișoara, începută cu o paradă

Marius Mioc, revoluționar și unul dintre cei mai importanți cercetători ai Revoluției de la Timișoara, care a și publicat mai multe cărți legate de evenimentele din perioada în care Timișoara a fost singură împotriva regimului comunist, a vorbit pentru Libertatea despre tragicele evenimente din 17 decembrie 1989 de la Timișoara. 

Cercetătorul timișorean a explicat că în cadrul procesului Revoluției de la Timișoara s-a stabilit că, în perioada 17-22 decembrie 1989, au existat 73 de morți și 296 de răniți, dintre care cei mai mulți, 63 de morți, au fost în data de 17 decembrie. „După data de 22 decembrie, în contextul confruntărilor cu așa-zișii teroriști au mai fost înregistrați încă 20 de morți. Aceste cifre se referă strict la municipiul Timișoara”, a explicat Marius Mioc pentru Libertatea. Lista completă a morților și răniților de la Timișoara, defalcată pe zile, este publicată în cartea lui Marius Mioc – „Revoluția din Timișoara prin mărturii”.

Mioc își amintește că ziua de 17 decembrie 1989, o zi de duminică, a început cu o paradă militară al cărei scop a fost intimidarea populației. Timișorenii nu s-au lăsat însă intimidați și au huiduit militarii. „Potrivit relatărilor maiorului Nicolae Dura, un ofițer, Eugen Gheorghiu, a refuzat să preia comanda paradei, fiind înlocuit. Acesta a fost unul dintre primele gesturi de refuz din interiorul armatei”, relatează publicistul. 

După-amiaza, manifestațiile de la Timișoara au reînceput, iar la București a avut loc ședința Comitetului Politic Executiv al PCR, în cadrul căreia Ceaușescu a obținut acordul pentru instituirea stării de urgență și a stării excepționale. „Trebuie subliniat că nu a existat un decret publicat în Monitorul Oficial, ceea ce face ca această stare de urgență să fi fost, din punct de vedere legal, neinstituită corect. Cu toate acestea, toate unitățile militare au primit ordin să se pregătească de luptă, fiind informate că există pericolul unei invazii dinspre Ungaria”, mai explică Marius Mioc, pentru Libertatea, la 36 de ani de la Revoluție.

Primii morți ai revoluției de la Timișoara au fost două femei

Primul mort al Revoluției de la Timișoara a fost Rozalia Popescu, o femeie de 55 de ani care se afla într-un grup de manifestanți care încerca să ajungă de pe strada Pestalozzi la Comitetul Județean de Partid, actualul sediu al Consiliului Județean Timiș. Rozalia Popescu a murit fiind călcată de un TAB al Armatei și a rămas în istorie ca fiind primul mort al Revoluției de la Timișoara. 

„Ulterior, majoritatea victimelor au fost ucise prin împușcare. În Piața Libertății s-a tras pentru prima dată cu victime. A fost împușcată mortal Lepa Bărbat. Soțul ei, Vasile Bărbat, a fost grav rănit, iar fiica lor a fost rănită ușor. Vasile Bărbat a devenit ulterior deputat în Parlament (1990-1992). În acest caz, un ofițer, Vasile Joițoiu, a fost inițial condamnat la 18 ani de închisoare, însă sentința a fost casată, iar dosarul retrimis de mai multe ori la Parchet pentru completarea cercetărilor. După aproximativ 20 de ani, din cauza declarațiilor contradictorii ale martorilor, s-a decis scoaterea de sub urmărire penală”, explică Marius Mioc. 

Despre Vasile Joițoiu, Libertatea a arătat recent că a fost ofițerul de contrainformații a fost declarat lucrător al fostei Securități la 36 de ani de la Revoluție. 

„Pentru secunda aceea merita să trăieşti momentul”

Un punct fierbinte al Revoluției de la Timișoara a fost Calea Girocului. O coloană de cinci tancuri trimisă de la unitatea militară din Giroc să „restabilească ordinea” a fost oprită de civili, care au profitat că în zonă era un șantier. Un timișorean care a fost împușcat în braț, dar nu a cerut niciodată certificat de revoluționar și nu a vrut să îi fie menționat nici numele, pentru că „ar fi nedrept față de ceilalți”, a povestit pentru „Adevărul”, la 25 de ani de la Revoluție, cum s-au pus oamenii în fața tancurilor. 

„Cu mâinile goale, ne-am unit forţele şi am pus în faţa tancurilor un grup electrogen aflat pe şantier şi două firobuze care au fost luate pe sus şi puse în stradă. Atunci primul tanc s-a oprit, iar noi am fugit la ultimul tanc şi cu bare de fier beton de pe şantier am reuşit blocăm şenilele tancurilor. În acel moment coloana de tancuri s-a blocat”, a povestit timișoreanul, decedat între timp.

Bărbatul, care a spus că numele său nu vrea să fie public pentru că numele lui e „Calea Martirilor”, a mai povestit că, ameninţat cu incendierea tancului, mecanicul conductor a ieşit din tanc cu mâinile la ceafă. „Atunci s-a strigat libertate. Pentru secunda aceea merita să trăieşti momentul. Era rănit, nu i-a făcut nimeni nimic”, a mai povestit timişoreanul, potrivit căruia în grupul de oameni a încolţit ideea de preluare a tancurilor şi atacării sediului Securităţii, dar în învălmăşeală tancurile au fost defectate.

Cu tancurile blocate de revoluţionari, Armata a trimis o companie de soldaţi să recupereze blindatele. Militarii au primit ordin să tragă. Oamenilor nu le venea să creadă că Armata trage în propriul popor, dar pe Calea Girocului a fost declanșat iadul și a fost un adevărat măcel. „S-a tras până la trei noaptea pentru că cei care nu au fost răniţi se apărau cu pietre. A fost război. Nu îţi poţi imagina ce înseamnă focuri de armă între blocuri. La ora trei noaptea s-a pornit o furtună puternică cu tunete şi aşa s-a terminat bătălia din 17 decembrie noaptea”, a fost mărturia timișoreanului, la 25 de ani de la Revoluție. 

„S-a tras inclusiv în ambulanțele care încercau să preia răniții”

„Seara s-a dat ordin de recuperare a tancurilor blocate pe Calea Girocului și atunci s-a tras masiv, rezultând numeroși morți și răniți. S-a tras și în Calea Buziașului, în Calea Lipovei, Piața Libertății, în Piața 700 și în alte zone. Reprimarea a avut loc în tot orașul, nu doar într-o zonă anume. La Catedrală au existat două momente de confruntare, în 17 și 18 decembrie, iar în ambele zile s-a tras asupra manifestanților”, mai rememorează cercetătorul Marius Mioc pentru Libertatea.

Cea mai neagră zi a Revoluției de la Timișoara s-a încheiat, așadar, cu foarte mulți morți și răniți. „Există mărturii conform cărora s-a tras inclusiv în ambulanțele care încercau să preia răniții. Oamenii reveneau în stradă după fiecare rafală de foc, demonstrând o determinare extraordinară”, mai explică Marius Mioc, potrivit căruia cele mai valoroase mărturii sunt cele date imediat după Revoluție. 

„Am supraviețuit pentru că purtam o haină groasă care a atenuat șocul”

Unul dintre timișorenii care a fost în stradă încă din 15 decembrie și a ajuns să fie împușcat în 17 decembrie este Adrian Kali, în prezent profesor de istorie. Kali a povestit pentru Libertatea cum a ajuns să fie împușcat la Revoluție. 

Din centru până în zona gării, unde lucra, Adrian Kali a mers cu troleibuzul.  

„Am plecat dimineața, am ajuns dimineața acasă și, după câteva ore, m-am dus la serviciu. Nu au fost probleme cu transportul la început, au venit autobuzele. Am luat autobuzul, am ajuns panouri cu Ceaușescu date jos. „La gară nu era nimic ieșit din comun, în afară de cele văzute pe traseu. La serviciu nu s-a lucrat și la ora 12.00 ne-au trimis acasă”, își amintește Kali. 

Ajuns în Piața Maria, Adrian Kali a văzut forțe de ordine mobilizate, iar la un moment dat, la colțul străzii Timotei Cipariu a văzut două blindate. Atunci mi-am dat seama că se întâmplă ceva grav. În loc să merg acasă, m-am dus spre Calea Șagului, la vărul meu. În acel timp aveau loc evenimentele de la Consiliul Județean, la care eu nu am participat. Pe la ora trei, cineva a venit și a spus că se trage în oraș. Atunci am plecat spre centru”, mai relatează Kali pentru Libertatea.

Revoluționarul povestește că în momentul în care a ajuns în centru magazinele erau sparte și ardeau cărțile cu Ceaușescu. Kali povestește că, la un moment dat, a ajuns cu coloana de oameni în care se afla pe Podul Decebal. „Deasupra noastră a apărut un elicopter care ne urmărea cu reflectorul. Am crezut că se trage, iar când am văzut o flacără albastră, specifică focului de armă, am fost sigur. Am făcut armata la tancuri și eram armurier. I-am tras pe Caius și pe Florin Iovanovici la pământ. Am căzut la pământ. Au tras o rafală la urechi. După câteva secunde am fost lovit în spate. Am strigat să ne aresteze să nu ne împuște. L-am văzut pe Florin că ridica capul și a urmat al doilea glonț, care era pentru Florin Iovanovici. L-a ferit pe el și a intrat în mine”, rememorează revoluționarul. 

Kali mărturisește că a reușit să fugă până la colț unde s-a prăbușit, a fost urcat într-o mașină și dus la Spitalul Victor Babeș. „Am fost coleg de salon cu un soldat împușcat tot de militari, nu de civili. Pe 20 decembrie am fost operat pe viu și mi s-a scos glonțul. Am supraviețuit pentru că purtam o haină groasă care a atenuat șocul. Rana era mare, de aproximativ trei degete. Am avut dificultăți de respirație și sângerări. După operație m-am recuperat relativ repede, fiind sportiv. În spital au venit și securiștii, dar personalul medical ne-a protejat. Am fost amestecați printre bolnavi cardiaci și nu am mai fost deranjați”, a declarat Adrian Kali pentru Libertatea. 

„Ba a fost revoluție, ba a fost lovitură de stat”

Profesorul de istorie spune că la început nu a existat o conducere clară, totul desfășurându-se haotic. „Ulterior au apărut lideri și profitori. Aceste evenimente au fost deturnate. Profitori nu sunt numai cei care au certificate de revoluționari. Profitori sunt și cei care spun că au fost acolo și nu au fost”, a punctat Kali. 

Întrebat, din perspectiva sa de revoluționar și profesor de istorie, care este soluția pentru ca istoria evenimentelor din Decembrie 1989 să fie păstrată într-o variantă corectă, Kali a spus că e nevoie de „un control la institute”.

„Sunt niște istorici care lucrează fără să fie un cap limpede care să le spună dacă fac bine ce fac sau nu. Mai este o problemă. Statul român nu are o variantă oficială. Statul nu trebuie să permită chestia asta. Ba a fost revoluție, ba a fost lovitură de stat. La fiecare lună apare câte unul. Am fost la un curs și am aflat că unul care a tipărit un ziar a dat foc României. M-am ridicat și am întrebat ce a făcut concret, că la Timișoara nu am auzit de el”, a mai declarat revoluționarul din Timișoara. 

Profesorul de istorie susține că „Gavroche simbolul Revoluției” a apărut după data de 22 în București, dar la Timișoara nu a făcut nimic. „Să delimităm chestiile astea. Ori a început Revoluția la Timișoara și simbolul Revoluției e din momentul X. Ori spui că Timișoara nu a avut niciun rol, au ieșit fraierii în stradă și au pățit ce au pățit și Revoluția a început doar când au ieșit bucureștenii. Și atunci îi scoți din ecuație pe clujeni, pe arădeni, pe cei de la Lugoj, pe cei din Sibiu sau din Brașov, care au ieșit înainte să plece Ceaușescu. Revoluția a plecat în momentul în care oamenii s-au opus sistemului. Nu că ei acasă îl înjurau pe Ceaușescu. Aia nu e Revoluție”, a conchis Adrian Kali pentru Libertatea. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.