Cele trei baloane, ce cărau turiști, majoritatea străini, au zburat din districtul Göreme, la primele ore ale dimineții. Acestea se aflau la o altitudine mare, când vântul s-a intensificat brusc, forțând baloanele să aterizeze de urgență. Potrivit unui raport inițial, cei 49 de turiști au fost răniți la aterizare,  în urma impactului dur cu solul.

Toți răniții au fost duși de urgență la spital, unii dintre ei au avut leziuni ușoare și au fost externați în timp ce alți 12 au rămas internați cu fracturi sau alte răni, însă nici unul nu se află în stare critică. „În spital, mai sunt internați 12 oameni. Trei au fracturi, în timp ce ceilalți au răni ușoare după aterizarea forțată. Nici un rănit nu se află în stare critică. Cei 12 răniți din spital sunt un grup de turiști coreeeni, a declarat Fatih Yakut, șeful spitalului privat Kapadokya.

Autoritățile locale au lansat o anchetă în acest caz. Cele  trei baloane făceau parte dintr-un grup de 10 care decolaseră în același timp, iar pilotul a declarat că au fost loviți brusc de rafale de vânt și de ploi, fiind forțate să aterizeze de urgență în apropiere de satul Sofular, din districtul Urgup.

Nu e prima dată când are loc un astfel de incident. Luna trecută, un turist danez a murit în Cappadocia când un balon cu aer cald în care se afla a efectuat o aterizare forțată.

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.