Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş din București: 600 de cadre medicale vor fi vaccinate

În cadrul Institutului Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş din București, 600 de cadre medicale vor fi vaccinate din acest prim lot, spune, pentru Libertatea, dr. Cătălin Apostolescu, purtătorul de cuvânt al spitalului.

VIDEO Imagini dure la Matei Balș: Pacienți cu COVID sunt tratați și primesc oxigen pe holuri pentru că nu mai sunt locuri în saloane
Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş din București e unul dintre cele 10 spitale în care li se vor administra medicilor și asistentelor primele vaccinuri anti-COVID

Au fost și persoane care nu s-au înscris pe liste (pentru a primi vaccinul – n.r.), dar nu vă pot spune numărul acum. Au fost motive personale, nu au vrut.

Dr. Cătălin Apostolescu:

Mai întâi se va vaccina prima echipă din institut care a intrat în contact cu bolnavii de COVID-19 la începutul pandemiei, apoi restul cadrelor care vor fi pe tură duminică, precizează medicul.

Campania de informare de la nivelul spitalului s-a realizat prin intermediul unei rețele intranet. Acolo au fost distribuite materiale de informare și s-au organizat sesiuni de întrebări și răspunsuri. 

Lovitură la Chișinău: un ziar a pus mâna pe telefonul organizatorului protestelor partidului Șor pentru ”gaz ieftin”
Recomandări
Lovitură la Chișinău: un ziar a pus mâna pe telefonul organizatorului protestelor partidului Șor pentru ”gaz ieftin”

„Principalele două categorii de întrebări au fost legate de eficacitate și de siguranță”, completează purtătorul de cuvânt. 

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Dr. Victor Babeş din Bucureşti: 500 de angajați vor primi serul

În jur de 500 de angajați din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Dr. Victor Babeş din Bucureşti se vor vaccina în următoarele zile, a declarat, pentru Libertatea, dr. Simin Florescu, directorul medical al spitalului.

Sunt programați în jur de 120-130 pe zi, ca să terminăm în 4 zile. Se începe cu medici, asistente, infirmiere, brancardieri, radiologie, laboratoare, anatomie patologică și la final sunt comasați cei din personalul administrativ și tehnic.

Dr. Simin Florescu, directorul medical al spitalului:
Cinci spitale care vor primi duminică vaccinul Pfizer, despre câți angajați s-au înscris pe liste. „Sunt și oameni care nu doresc”
Dr. Simin Florescu, directorul medical al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Dr. Victor Babeş din Bucureşti | Foto: viata-medicala.ro

„Sunt și oameni care încă nu doresc (să se vaccineze – n.r.). Sunt și cei care au fost bolnavi foarte recent și nu au cum, deocamdată”, mai spune aceasta.

Aproximativ 300 de oameni din spital s-au îmbolnăvit de COVID, unii dintre ei recent, precizează medicul. „Aceștia sunt cei care mai temporizează puțin”.

Bucureștiul, locul legat obsedant de planurile lui Putin
Recomandări
Bucureștiul, locul legat obsedant de planurile lui Putin

Comitetul național de coordonare a vaccinării împotriva COVID-19 a organizat webinarii repetate pentru angajații din spitale, în care s-a prezentat „atât partea medicală, cât și partea logistică legată de vaccinare”, explică directorul medical.

În plus, au existat discuții zilnice pe tema vaccinului la rapoartele de gardă, adaugă dr. Simin Florescu. „Întrebările se refereau mai mult la partea logistică, când o să ne vaccinăm, când o să fie a doua doză, dacă mă îmbolnăvesc chiar înainte”.

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Constanţa: 155 de cadre medicale vor fi imunizate

În cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase din Constanţa, 155 de cadre medicale s-au programat pentru a primi vaccinul în această primă tură. „Vor fi însă 170 de doze, că mai sunt niște cereri suplimentare”, precizează, pentru Libertatea, dr. Sorin Rugină, șef clinică în cadrul spitalului și rector al Universității Ovidius din Constanța.

Prima înscriere pe listele pentru vaccinare s-a făcut acum o lună. Între timp, unii au plecat în concedii, alții au făcut boala și sunt în convalescență. Dintre cei care s-au înscris inițial, 155 au reconfirmat, adaugă doctorul. Aceștia vor fi vaccinați în decursul a trei zile.

În spital lucrează 269 de cadre medicale, mai precizează medicul. E optimist și când vine vorba de vaccinarea în rândul populației generale. 

„A fost totuși pe fugă. De sărbători nu e… Românul tot tradiționalist rămâne, dar din februarie, martie, populația va înțelege și eu sunt convins că se vor vaccina foarte mulți. Este singura armă pe care o avem împotriva virusului”.

Spitalul de Pneumoftiziologie Dr. Nicolae Ruşdea din Baia Mare va imuniza 213 angajați

Unitatea medicală din județul Maramureș nominalizată pentru această primă tură de vaccinare este Spitalul de Pneumoftiziologie Dr. Nicolae Ruşdea din Baia Mare, spital suport COVID.

Cinci spitale care vor primi duminică vaccinul Pfizer, despre câți angajați s-au înscris pe liste. „Sunt și oameni care nu doresc”
La „Dr. Nicolae Ruşdea” se vor vaccina puțin peste 200 de angajați| Foto: emaramures.ro

„Suntem pregătiți pentru 213 persoane. S-a confirmat că vom avea 215 doze repartizate”, spune, pentru Libertatea, dr. Vasile Bonaț, director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Constantin Opriş Baia Mare, responsabil de campania de vaccinare. 

Vor fi vaccinați angajați ai spitalului, dar și persoane detașate aici de la alte spitale.

Vaccinarea este la liberul arbitru, nu pot să vă spun (câte persoane nu au dorit să se vaccineze – n.r.), pentru că nu dispun de catagrafie.

Dr. Vasile Bonaț:

Vaccinarea va implica un triaj realizat în două etape. Persoanele febrile nu vor intra în centrul de vaccinare, chiar dacă s-au înscris pe liste. Ulterior, un medic și o asistentă vor face triajul medical pe tot parcursul zilei. 

„Persoanele care au contraindicație la vaccinare din varii motive vor fi excluse, chiar dacă ele s-au înscris pe listă și își doresc să fie vaccinate. De exemplu, persoanele care au o boală acută în desfășurare. Amână temporar vaccinarea”, precizează Bonaț.

Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş din Craiova: 90 de cadre medicale, vaccinate

La Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Victor Babeş din Craiova vor fi vaccinate 90 de cadre medicale până la finalul anului, explică, pentru Libertatea, dr. Dragoș Nicolosu, director medical al spitalului.

În spital lucrează 380 de cadre medicale. „Cred că toți și-au manifestat preferința (pentru a primi vaccinul – n.r.) și e o listă făcută. În ordinea de pe listă, o să înceapă de duminică vaccinarea”, adaugă Nicolosu.

Înscrierile pe liste s-au deschis acum aproximativ o lună, explică medicul. La nivelul fiecărei secții, s-au strâns listele cu cei doritori, care apoi au ajuns la serviciul de epidemiologie, responsabil de vaccinare. 

Care sunt spitalele unde vor ajunge primele doze de vaccin

  • Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Braşov.
  • Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş din București.
  • Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Dr. Victor Babeş din Bucureşti, inclusiv secţia externă modulară Pipera.
  • Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca.
  • Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Constanţa.
  • Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Victor Babeş din Craiova.
  • Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Iaşi.
  • Spitalul de Pneumoftiziologie Dr. Nicolae Ruşdea din Baia Mare.
  • Spitalul Judeţean de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou din Suceava.
  • Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş din Timişoara, inclusiv secţia exterioară a acestui spital – secţia clinică de recuperare cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara.

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Fotografii au rămas mască: show făcut de fanele Croației cu Belgia » Cine a dat tonul
GSP.RO
Fotografii au rămas mască: show făcut de fanele Croației cu Belgia » Cine a dat tonul
ȘOC! Cine este femeia care a stat în dreapta lui Klaus Iohannis la parada de 1 decembrie. Ce s-a întâmplat cu Carmen Iohannis
Playtech.ro
ȘOC! Cine este femeia care a stat în dreapta lui Klaus Iohannis la parada de 1 decembrie. Ce s-a întâmplat cu Carmen Iohannis
S-a aflat cine este MARELE câștigător Chefi la cuțite, sezonul 10
Viva.ro
S-a aflat cine este MARELE câștigător Chefi la cuțite, sezonul 10
După ce a cucerit întreaga lume cu talentul său, s-a întors în ţară pentru a-şi construi o fermă. Povestea lui Vlad Miriţă, "Andrea Bocelli de România"
Observatornews.ro
După ce a cucerit întreaga lume cu talentul său, s-a întors în ţară pentru a-şi construi o fermă. Povestea lui Vlad Miriţă, "Andrea Bocelli de România"
Mesajul Rusiei de Ziua Națională a României. Ce le transmite Moscova românilor de 1 Decembrie
Știrileprotv.ro
Mesajul Rusiei de Ziua Națională a României. Ce le transmite Moscova românilor de 1 Decembrie
Cine este Florica Baboi, câștigătoarea Chefi la cuțite 2022? Cu câți bani rămâne după ce va lua premiul de 30.000 de euro
FANATIK.RO
Cine este Florica Baboi, câștigătoarea Chefi la cuțite 2022? Cu câți bani rămâne după ce va lua premiul de 30.000 de euro
Şocul pe care l-a avut o călugăriţă când i-a cerut lui Gigi Becali să facă o donaţie: ”Nici apă nu mi-a dat”
Orangesport.ro
Şocul pe care l-a avut o călugăriţă când i-a cerut lui Gigi Becali să facă o donaţie: ”Nici apă nu mi-a dat”
Horoscop 2 decembrie 2022. Vărsătorii sunt înconjurați de oameni, ca de obicei, dar nu spun ce au pe suflet
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2022. Vărsătorii sunt înconjurați de oameni, ca de obicei, dar nu spun ce au pe suflet
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer
PUBLICITATE
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer