8 femei care au schimbat România

8 femei care au schimbat România

1. Elisa Leonida Zamfirescu 

Elisa Leonida s-a născut la Galați, pe data de 10 noiembrie 1887, într-o familie de intelectuali. Aceasta a avut 10 frați. Anastase Leonida, tatăl Elisei, era militar, iar din acest motiv, familia Leonida a fost nevoită să se mute foarte des. Elisa Leonida a studiat clasele primare la școala din Galați. A continuat cursurile la Școala Centrală de Fete din București, potrivit Historia.

După ce a terminat studiile liceale, s-a înscris la Școala de Poduri și Șosele din București, dar a fost respinsă din cauză că era femeie. Prejudecățile timpurilor sale nu permiteau ca o fată să urmeze o școală la care erau numai bărbați. După această întâmplare, Elisa Leonida a încercat să se înscrie la alte școli, dar s-a lovit de alte prejudecăți.  

În anul 1909 a decis să părăsească România. A plecat în Germania, mânată de dorința de a deveni inginer. Aceasta s-a înscris la Academia Regală Tehnică din Berlin, unde a devenit prima femeie student aici. Nici admiterea la Academia Regală Tehnică din Berlin nu s-a dovedit a fi ușoară.  

Decanul Hoffman, cel care conducea școala tehnică, a încercat să o convingă că rolul femeii este la cratiță. În ciuda acestui lucru, a reușit să fie admisă și a urmat cursurile școlii unde erau înscriși doar bărbați. Pe parcursul studenției s-a lovit de alte prejudecăți.  

Recomandări

Spitalele regionale după 20 de ani de promisiuni: stadiul actual al proiectelor, finanțarea și estimarea finalizării EXCLUSIV

Mulți colegi și profesori o ocoleau doar pentru că era fată, considerând că locul ei nu este într-o sală de curs.  

A reușit să termine școala în 1912, fiind catalogată drept cea mai silitoare studentă. Faptul că o femeie a reușit să învingă într-un domeniu exclusiv bărbaților nu a fost trecut cu vederea de presa vremii.  

Numele primei femei inginer din lume a făcut înconjurul presei și realizarea ei a fost mediatizată și în presa de la acea vreme, în România.  

2. Smaranda Brăescu 

Smaranda Brăescu a fost prima femeie pilot și parașutist cu brevet din România, campioană europeană în 1931 şi mondială în 1932, cu recordul de 7.400 m la Sacramento, SUA, la paraşutism. 

„Viața mea o dăruiesc țării, dar vreau să o dăruiesc frumoasă și încărcată de glorie. Nu mă voi întoarce decât biruitoare“. 

Aceasta s-a născut pe 21 mai 1897, în satul Hănţeşti.  

Pe data de 5 iulie 1928 a executat primul salt cu paraşuta, de la înălţimea de 600 de metri. 

Recomandări

Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”

Pe data de 2 octombrie 1931, aceasta a executat saltul de la altitudinea de 6000 de metri și după o coborâre de 21 de minute și 25 de secunde a atins pământul la vest de Slobozia. A reușit să doboare trei recorduri la parașutism: cel național, cel european și cel mondial feminin. 

Pe 19 mai 1936 a traversat Marea Mediterană la bordul unui avion cu un singur motor, fără escală. A fost prima femeie care a realizat acest lucru.  

De asemenea, ea a activat ca instructoare la Batalionul 1 de paraşutişti de la Băneasa, fiind unul dintre puţinii instructori de paraşutişti militari ai perioadei. 

A activat ca pilot în celebra „Escadrilă Albă” de avioane sanitare, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pe frontul de Răsărit şi apoi pe frontul de Vest în Transilvania, Ungaria şi Cehoslovacia, salvând mii de vieţi omeneşti. A fost decorată cu Ordinul Virtutea Aeronautică – clasa Crucea de Aur. 

3. Sofia Ionescu 

Recomandări

Cum a fost manipulată administrația Trump de trimisul lui Putin în negocierile pentru încetarea focului în Ucraina

Sofia Ionescu-Ogrezeanu s-a născut pe data de 25 aprilie 1920, la Fălticeni, Suceava, și a murit pe 21 martie 2008, în București. Aceasta a fost prima femeie neurochirurg din România și din sud-estul Europei. 

Tatăl ei, Constantin Ogrezeanu, a fost casier la BNR Fălticeni, iar mama, Maria Ogrezeanu, a fost casnică.

Sofiei i se mai spunea și Gherghina. Aceasta a urmat școala primară în orașul natal, după care a făcut primele șase clase la Liceul de Fete Fălticeni și ultimele două la Școala Centrală de Fete „Marica Brâncoveanu” din București, unde a luat bacalaureatul în 1939. 

A intrat în toamna aceluiași an la Facultatea de Medicină Umană din București, pe care a terminat-o în 1945.  

Anul 1944 a fost un an decisiv în cariera sa. În urma frecventelor bombardamente, se întâmpla să fie aduși, în același timp, mai mulți răniți în raport cu numărul mic de medici care trebuia să le salveze viața.  

În acest context, un copil rănit, pentru care intervenția chirurgicală era de maximă urgență, a fost adus într-un moment în care nici un medic nu era disponibil. Tânăra studentă s-a oferit să îl opereze, spre surprinderea tuturor, în special a doctorului Bagdasar. Intervenția s-a dovedit a fi salvatoare.  

„Această operație mi-a decis viața pentru 47 de ani înainte, cât am stat în neurochirurgie, și mi-a adus-o la 180 de grade față de ceea ce îmi propusesem eu, o viață liniștită de medic internist în orașul meu natal, Fălticeni”, a spus Sofia Ionescu.  

4. Luiza Zavloschi 

Luiza Zavloschi s-a născut în 1883, în Oșești, Vaslui, în familia Marinciu, și a murit în anul 1967, potrivit Historia.

Aceasta a urmat cursurile școlii din localitate. Ulterior a plecat la Iași să studieze la Școala Normală de învățătoare „Mihai Sturza”. 

A revenit în satul natal ca învățătoare. În anul 1906 s-a căsătorit cu Constantin Zavloschi, dascăl la rândul său, originar din Iași. Luiza și Constantin au avut șapte copii, notează Arhivele Naționale ale României, pe pagina de Facebook a instituției. 

Aceasta a fost o învățătoare dedicată și și-a câștigat respectul comunității. Locuitorii satului i-au propus să candideze pentru postul de primar la alegerile din 1930. 

Prin legea pentru organizarea administrației locale din 29 iunie 1929, femeile au primit drept de a candida în consiliile comunale și județene, dacă îndeplineau o serie de criterii: erau absolvente ale învățământului secundar, normal sau profesional, ciclul inferior, funcționare de stat, județ sau comună, văduve de război, femei decorate pentru activitatea depusă în timpul războiului sau conduceau societăți culturale, filantropice sau de asistență, la momentul intrării în vigoare a legii. 

A candidat ca independent la Vaslui. La aceste alegeri din februarie 1930, au fost alese femei primar și în alte localități din țară: Marilena Bocu a devenit edilul Lipovei din județul Arad, iar Elena Eisenberg a obținut votul locuitorilor din Cobia, județul Dâmbovița.

5. Regina Elisabeta a României 

Aceasta s-a născut pe data de 29 decembrie 1843, în castelul Monrepos din Neuwied (astăzi unul din cele 16 state federale ale Germaniei, Renania-Palatinat) pe Rin, potrivit Wikipedia.

A venit în România în 1869, la 26 de ani, pentru a se căsători cu prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care a guvernat sub numele regal de Carol I al României. 

La acea vreme, Principatul era sub tutela Imperiului Otoman. După Războiul de Independență din 1877 și Tratatul de la Berlin (1878), România a fost recunoscută ca regat în 1881. Elisabeta a devenit prima regină a României. Pe data de 4 aprilie 1881, aceasta a devenit membru de onoare al Academiei Române.  

Elisabeta a înființat, în timpul războiului din 1877, spitale, servicii de ambulanță și îngrijire și a procurat medicamente pentru răniți. 

S-a implicat energic în sprijinirea artelor și a societății filantropice, prin intermediul cărora a încurajat doamnele din înalta societate să aibă un rol activ în strângerea de fonduri și în gestionarea actelor caritabile. 

A fost obligată să trăiască în Italia, între 1889 și 1892, măsură impusă de regele Carol I, deoarece era nemulțumit de insistențele soției sale de a-l căsători pe principele Ferdinand cu Elena Văcărescu. 

În absența unui sistem de caritate, Societatea „Regina Elisabeta” a reginei, fondată în 1893, a tratat benevol aproape 17.000 de pacienți pe an, a distribuit medicamente gratuite și a monitorizat starea familiilor nevoiașe. 

Aceasta a avut inițiativa de a identifica potențialul meșteșugurilor românești. Ea însăși se îmbrăca deseori în portul național românesc, socotit până atunci strai al țăranilor și a încurajat doamnele din suita ei să facă la fel, dând o valoare socială deosebită. A organizat la castelul regal de la Sinaia un centru de meșteșuguri naționale.

De asemenea, și-a făcut o datorie din a încuraja tinerii talentați să studieze prin intermediul unui program de burse. Aceasta s-a înconjurat cu artiști în devenire cum ar fi George Enescu sau Elena Văcărescu și i-a sprijinit financiar pe pictorul Nicolae Grigorescu și pe poetul Vasile Alecsandri.  

A fost conștientă de beneficiul major al turismului într-o țară care nu era încă în circuitul turistic internațional. De asemenea, a inițiat în acest domeniu o campanie susținută de publicitate pentru a-și face cunoscută în străinătate țara sa adoptivă. Trenul Orient Express făcea o haltă la Sinaia și călătorii erau găzduiți la castelul regal. 

România a participat la Expoziția Universală de la Paris, în anii 1867, 1889 și 1900, ca parte a aceleiași campanii, cu multe articole lucrate tradițional de femei, cum ar fi broderii și tapițerii, iar în 1912, regina a organizat la Berlin expoziția Die Frau im Kunst und Beruf („Femeia în artă și meșteșuguri”). 

Talentul lingvistic a ajutat-o să publice opere diverse în limbile franceză, germană și engleză sub pseudonimul Carmen Sylva, prin lucrările sale făcând cunoscută în străinătate România. 

A ales pseudonimul Carmen Sylva, latinescul pentru „cântecul pădurii”, chiar la îndemnul lui Carol, pentru a delimita poeta de regină.  

6. Nadia Comăneci 

Nadia Comăneci, fosta gimnastă, s-a născut pe data de 12 noiembrie 1961, în Onești, Bacău. Este de cinci ori medaliată cu aur olimpic, medaliile fiind obținute în probe individuale. În 1976, la vârsta de 14 ani, a devenit prima gimnastă care a primit un scor perfect, de 10, la Jocurile Olimpice, potrivit Wikipedia.

La aceleași Jocuri (Jocurile Olimpice de vară din 1976, de la Montreal), a primit încă șase note de 10 pentru alte probe, câștigând în total trei medalii de aur.  

La Jocurile Olimpice de vară din 1980, de la Moscova, a câștigat alte două medalii de aur și a obținut încă două note de 10.  

De asemenea, pe parcursul carierei sale, a câștigat nouă medalii olimpice și patru medalii la Campionatele Mondiale de Gimnastică Artistică. 

Una dintre cele mai cunoscute gimnaste din lume, Nadia Comăneci este apreciată pentru grația și măiestria sa, ceea ce a adus sportului o popularitate globală fără precedent la mijlocul anilor ’70. Numită „cea mai emblematică gimnastă a secolului al XX-lea” de El País, Comăneci a fost desemnată unul dintre sportivii secolului al XX-lea de către Academia Laureus World Sports. 

7. Ecaterina Teodoroiu 

Ecaterina Teodoroiu, numită la naștere Cătălina Vasile Toderoiu, s-a născut pe data de 14 ianuarie 1894, Târgu Jiu, Gorj, România și a murit pe data de 22 august 1917, Panciu, Putna, România. 

Aceasta a fost cercetașă și participantă la Primul Război Mondial, unde a murit la sfârșitul bătăliei de la Mărășești, luptând în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române. 

A provenit dintr-o familie modestă din Oltenia. A plecat la București pentru a deveni învățătoare, iar acolo a contribuit la înființarea primelor organizații de cercetași din țară. 

După ce România a intrat în Primul Război Mondial, a activat ca asistentă medicală pe frontul din regiunea natală. 

Din dorința de a-și răzbuna cei patru frați care au murit în lupte, a cerut să fie transferată la o unitate de combatanți. A fost luată prizonieră, a evadat și a fost rănită de două ori. 

A fost decorată în spital de casa regală și avansată la gradul de sublocotenent. Din această postură a participat la bătălia de la Mărășești, unde a murit comandând un pluton de infanterie, ultimele ei vorbe fiind: „Luptați băieți! Apărați țara!”.

8. Ana Aslan  

Ana Aslan s-a născut la 1 ianuarie 1897, la Brăila. A fost cea mai mică dintre cei patru copii ai Sofiei Aslan și ai lui Mărgărit Aslan, ambii intelectuali de origine armeană. 

A urmat cursurile Colegiului Romașcanu din Brăila. La vârsta de 13 ani și-a pierdut tatăl. Familia Aslan a părăsit orașul natal și s-a mutat la București. 

În 1915, Ana a absolvit Școala Centrală din București. La 16 ani a visat să ajungă pilot și chiar a zburat cu un mic aparat, tip Bristol – Coandă. În cele din urmă s-a decis să devină medic. A făcut greva foamei pentru a înfrânge împotrivirea mamei și s-a înscris la Facultatea de Medicină din Capitală. 

A îngrijit soldați în spitalele militare din spatele frontului de la Iași, în timpul Primului Război Mondial. După ce s-a întors la București, în anul 1919, a lucrat alături de marele neurolog Gheorghe Marinescu.  

Trei ani mai târziu a absolvit Facultatea de Medicină. A fost numită preparator la Clinica II din București, condusă de profesorul Daniel Danielopolu, care a îndrumat-o și în alcătuirea tezei de doctorat (Cercetări asupra inervației vasomotorii), susținută în 1924.

A urmat o activitate didactică și spitalicească la Filantropia, Institutul Clinico-Medical al Facultății de Medicină din București, Clinica Medicală din Timișoara, Spitalul CFR. A devenit șeful Secției de fiziologie a Institutului de Endocrinologie din București, în 1949. 

A fost punctul de plecare al carierei sale de gareontolog. A experimentat procaina în afecțiunile reumatice, în cazul unui student aflat la pat din cauza unei crize de artroză. 

A continuat cercetările într-un azil de bătrâni și a evidențiat importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă în clinica de geriatrie, sub numele de Gerovital. 

În colaborare cu Elena Polovrăgeanu, farmacistă, a inventat produsul geriatric Aslavital, brevetat și introdus în producția industrială în 1980. A obținut rezultate remarcabile, care sunt comunicate Academiei Române.

Aceasta a fost aleasă membră a Academiei Române, în anul 1974. De asemenea, a fost autoarea a peste 300 de lucrări, comunicări, studii, articole publicate în țară și în străinătate. 

Ana Aslan a înființat și a condus Institutul Național de Geriatrie și Gerontologie din București. Colecția de scrisori primite pe adresa institutului, adresate ei, cuprinde peste 100.000 de scrisori venite din 123 de țări.

Din anul 1980 a fondat și condus „Revista română de gerontologie și geriatrie”. 

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro