Un preot romano-catolic din județul Bacău a abuzat sexual o minoră de 13 ani, iar cazul a fost tratat timp de nouă luni exclusiv în interiorul Bisericii Catolice. Episcopul romano-catolic de Iași a aflat despre fapte în 2022, a sesizat Vaticanul și a aplicat sancțiuni canonice, însă nu a anunțat Poliția sau Parchetul. Autoritățile statului au intervenit abia ulterior, după o sesizare din oficiu, iar preotul a fost condamnat definitiv în 2024 la patru ani de închisoare cu executare. Toate aceste informații reies dintr-o investigație publicată de PressOne.
Cuprins:
Potrivit documentelor din dosarul penal citate de PressOne, faptele s-au petrecut între lunile iunie și septembrie 2021, în comuna Cleja, județul Bacău. Victima, elevă de gimnaziu, avea 13 ani și se afla în perioada de pregătire pentru primirea Sfântului Mir. Agresiunile sexuale au fost comise de preotul Augustin Benchea, paroh al bisericii romano-catolice „Sfântul Marcu” din localitate.
Mama fetei a aflat despre cele întâmplate în decembrie 2021, după ce a fost alertată de femeia care se ocupa de preot. Familia a decis atunci să nu sesizeze autoritățile, de teamă și pentru a proteja copila de expunere publică. Minora a început terapie psihologică, iar familia a cerut superiorilor bisericești ca preotul să fie mutat din parohie.
Cazul ajunge oficial la Episcopia Romano-Catolică de Iași în luna mai 2022. Episcopul Iosif Păuleț este informat că preotul din Cleja ar avea o „presupusă relație” cu o elevă minoră. Episcopul dispune deschiderea unei investigații interne, de natură canonică, și desemnează persoane din structurile Episcopiei pentru cercetarea preliminară, mai scrie sursa citată.
Deși infracțiunile sexuale comise asupra minorilor sunt urmărite din oficiu, iar sesizarea Parchetului se poate face fără o plângere din partea victimei, Episcopia nu a informat autoritățile statului. Gestionarea cazului a rămas exclusiv în interiorul Bisericii.
În septembrie 2022, Episcopia Romano-Catolică de Iași transmite dosarul la Vatican. Arhiepiscopul John J. Kennedy, secretar al Secției Disciplinare a Bisericii Catolice, îi comunică episcopului de Iași că acuzațiile sunt considerate întemeiate și dispune aplicarea unui „precept penal”, o sancțiune disciplinară prevăzută de dreptul canonic.
Măsurile stabilite au fost administrative: interdicția temporară de a exercita funcția de paroh, restricții privind activitatea cu minorii și recomandarea de consiliere psihologică și spirituală. Preotul a luat act de sancțiuni și le-a acceptat în scris. Nici în această etapă Parchetul nu a fost sesizat.
Abia în data de 24 februarie 2023, potrivit PressOne, polițiștii din Bacău se sesizează din oficiu și deschid o anchetă penală. Documentele din dosar arată că sesizarea nu a venit din partea Episcopiei Romano-Catolice de Iași.
După audieri, expertize și percheziții informatice, procurorii stabilesc că agresiunile sexuale au avut loc în mod repetat, când victima nu împlinise încă 14 ani. Preotul Augustin Benchea este reținut, arestat și trimis în judecată pentru agresiune sexuală în formă continuată.
În martie 2024, Judecătoria Bacău îl condamnă pe preot la patru ani de închisoare cu executare. Instanța reține gravitatea faptelor și poziția de autoritate pe care acesta o avea în comunitate, subliniind impactul asupra dezvoltării fizice și psihice a victimei. Decizia este menținută definitiv de Curtea de Apel Bacău, iar Benchea este încarcerat în Penitenciarul Vaslui.
Judecătorii au dispus și plata de despăgubiri către victimă, precum și înscrierea lui Benchea în Registrul național al infractorilor sexuali.
Într-un punct de vedere transmis redacției PressOne, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Romano-Catolice de Iași, Adrian Blăjuță, a declarat că instituția a urmat procedurile canonice și că „a ținut legătura cu autoritățile competente”. Documentele din dosarul penal arată însă că episcopul a fost audiat de anchetatori abia după reținerea preotului.
Episcopia își exprimă regretul pentru suferința provocată și califică faptele drept „întru totul condamnabile”, fără a explica de ce autoritățile statului nu au fost sesizate imediat după aflarea abuzului, mai scrie sursa citată.
Potrivit investigației PressOne, cazul din Bacău urmează un tipar întâlnit și în alte scandaluri internaționale din Biserica Catolică: anchetă internă, sancțiuni canonice și mutarea preotului, fără informarea promptă a justiției. În acest interval, intervenția statului a venit cu întârziere, deși legea tratează abuzurile sexuale asupra minorilor ca infracțiuni grave, urmărite din oficiu.