Linia tramvaiului 41 din București a fost blocată 40 de minute pe ambele sensuri, vineri seară, 13 februarie, pe Strada Turda, după un accident produs de o mașină BMW, aproape de Podul Grant.
UPDATE ora 19.40: STB a anunțat acum 5 minute că linia 41 funcționează normal pe strada Turda de la ora 19:25.
Linia 41 funcționează normal pe Str. Turda de la ora 19:25.— STB SA Clienti (@Clienti_stbsa) February 13, 2026
Știrea inițială: Autoturismul a rupt gardul metalic care delimitează șinele de tramvai de porțiunea carosabilă și a rămas blocat pe șina de tramvai. „Linia 41 - blocată pe Str. Turda, la Pasaj Grant, pe ambele sensuri. Cauza: autoturism rămas suspendat pe linia de tramvai”, a transmis STB la ora 18.50.
În urma impactului, partea din față a mașinii BMW a fost serios avariată, iar mai multe fragmente de caroserie au fost împrăștiate pe carosabil. Separatorul metalic a fost rupt, așa cum se vede în imaginile care circulă pe rețelele de socializare.
Pentru preluarea călătorilor blocați, STB a dispus ca autobuzele 641 să reintre pe același traseu. Deocamdată, nu sunt informații privind existența unor victime.
MarinPreda 13.02.2026, 20:13
Un bizon. Atat poate. Dar ... are bmw
Bobyyyyyyy 14.02.2026, 00:20
Vechea si antica dusmanie intre bmw si tramvai hahahaha