Un accident mortal a avut loc pe o autostradă din Ungaria, sâmbătă seara, după ce un român a încercat să ajute un șofer german.
Cuprins:
Un cetățean german și-a pierdut viața pe autostrada M43, din Ungaria, în urma unui accident în care au fost implicate mai multe vehicule, potrivit publicației Balaton Zeitung.
O mașină condusă de un cetățean german, care avea o defecțiune tehnică, se afla sâmbătă, în jurul orei 18:00, pe banda de urgență a autostrăzii M43, din Ungaria. Văzând că șoferul respectiv avea probleme, un român aflat la volanul unui microbuz a oprit pentru a acorda ajutor.
Între timp, o mașină, în care se aflau alți doi români, a intrat, din neatenție, în spatele microbuzului. În urma impactului, microbuzul i-a lovit pe cei doi șoferi care încercau să repare vehiculul defect. Șoferul german a murit pe loc, iar șoferul microbuzului a suferit leziuni grave.
De asemenea, în urma accidentului, care a avut loc pe partea autostrăzii care ducea spre Budapesta, la kilometrul 1, au fost răniți și ceilalți doi români, a transmis poliția pentru agenția de știri MTI.
Cel de-al doilea șofer român a scăpat cu răni ușoare, iar pasagerul său a fost grav rănit, au transmis autoritățile, potrivit sursei citate.