Afacerea de milioane de euro cu care românii au dat lovitura în Ungaria sau Moldova în ultimii cinci ani
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Deși România nu este un producător de banane, țara noastră apare în statisticile Eurostat ca un exportator activ. Numai în ultimii cinci ani, afaceriștii români au exportat banane în valoare de peste 35.000.000 de euro.
Cuprins:
Afacerea cu banane "românești"
În datele Eurostat, biroul european de statistică, România apare ca un veritabil exportator de banane în ale țări ale Uniunii Europene, chiar dacă bananele nu cresc la noi în țară.
Acest fenomen se datorează reexportului: bananele sunt importate verzi din zonele tropicale, sunt coapte în depozite specializate din România, denumite camere de coacere, și apoi sunt trimise către piețele vecine.
Țările din Europa unde România exportă banane
România funcționează ca un hub regional de distribuție. Cele mai mari cantități de banane „românești”, adică banane coapte local, merg către:
- Ungaria – principala destinație, absorbind cea mai mare parte a volumelor;
- Republica Moldova – partener strategic pentru fluxurile de mărfuri alimentare;
- Bulgaria – Destinație constantă datorită proximității logistice;
- Cantități mai mici ajung în Polonia, Cehia, Slovenia și, ocazional, chiar în Germania.
Exporturile de banane "românești" din ultimii cinci ani
Potrivit datelor Eurostat, România a exportat, în ultimii cinci ani, banane în valoare de 35,9 milioane de euro, după cum urmează:
- 2020: 11.000 de tone în valoare de 7.700.000 de euro;
- 2021: 20.200 de tone în valoare de 14.500.000 de euro;
- 2022: 10.000 de tone în valoare de 7.000.000 de euro;
- 2023: 4.100 de tone în valoare de 3.300.000 de euro;
- 2024: 3.700 de tone în valoare de 3.400.000 de euro.
De ce exportă România banane?
Explicația oferită de specialiștii în horticultură este simplă: infrastructura de coacere. Bananele culese verzi din America Latină sau Africa au nevoie de o atmosferă controlată (temperatură și etilenă) pentru a deveni galbene și comestibile.
România dispune de capacități mari de depozitare și coacere, ceea ce permite companiilor de distribuție să deservească nu doar piața locală, ci și pe cele din regiune.
România exportă banane, dar importă mere
În timp ce România figurează în statisticile Eurostat ca un exportator exotic de banane – un simplu „hub” de coacere și tranzit pentru fructele aduse verzi din zonele tropicale – realitatea agriculturii noastre ascunde un paradox dureros.
Deși pământul românesc este generos cu soiuri de elită, rafturile magazinelor sunt sufocate de fructe de import pe care noi am putea, teoretic, să le producem pentru întreaga Europă.
Dacă la banane am atins în anii trecuți recorduri de peste 20.000 de tone exportate (reexportate, în fapt, către Ungaria și Bulgaria), la capitolele unde avem tradiție, cifrele spun o poveste despre potențial irosit:
- La prune, România este o forță mondială, însă marea parte a recoltei anuale merge către industria alcoolului, în timp ce prunele "de masă" din supermarket vin, de cele mai multe ori, din Polonia sau Turcia;
- În cazul merelor și al perelor, România a înregistrat cel mai mare eșec logistic. Importăm cantități uriașe de mere din Polonia sau pere din Olanda, în condițiile în care bazinele pomicole din Voinești sau Bistrița produc fructe net superioare celor importate.
De ce importă România mere și pere
Motivele pentru care fructul românesc pierde bătălia la raft în fața celui de import sunt pur structurale, și nu de calitate. De departe, cea mai mare problemă o reprezintă lipsa depozitelor cu atmosferă controlată.
În timp ce fermierul român trebuie să-și vândă marfa imediat după recoltare la prețuri de nimic, polonezii pot păstra merele proaspete până la 10-12 luni, inundând piața noastră în extrasezon.
Totodată, supermarketurile cer fructe calibrate milimetric, lucioase și fără defecte. Fără linii automate de sortare și tratamente post-recoltare (ceară alimentară pentru conservare), fructul românesc, deși mai gustos, pare „urâtul” de pe raftul unde, de cel mai multe ori, nici măcar nu ajunge.
Nu în ultimul rând, micii producători români refuză adesea să se unească în cooperative. Un mare retailer nu va negocia cu 50 de fermieri diferiți, ci va alege un singur furnizor mare din străinătate care îi poate garanta 10 camioane de marfă identică în fiecare săptămână.
