A susținut o afirmație falsă

Deputatul Silviu Vexler este acuzat de cercetători, intelectuali și artiști că a susținut o afirmație falsă despre contribuțiile lui Iuliu Hossu în salvarea evreilor în timpul Holocaustului, potrivit News.ro.

Afirmațiile lui Vexler au fost contestate de istoricii care susțin că Iuliu Hossu, înaltul prelat, nu și-a arogat aceste acțiuni de salvare.

Într-o scrisoare deschisă, aceștia critică afirmațiile conform cărora Iuliu Hossu ar fi salvat mii de evrei, precizând că astfel de informații nu sunt susținute de probe documentare credibile și care să poată fi verificate.

„Cu toţii am fost surprinşi, în primele zile ale lunii iunie, când am aflat despre evenimentul la care aţi participat şi mai ales despre prezentarea pe care aţi făcut-o la Vatican Cardinalului Iuliu Hossu. Conform materialelor de presă, în cadrul evenimentului omagial s-a spus că Iuliu Hossu a salvat mii de evrei, iar dumneavoastră aţi confirmat că acesta a ascuns în Catedrala Greco-Catolică din Cluj pe acei evrei care urmau să fie deportaţi şi ar fi cerut credincioşilor „să îi protejeze pe evreii care urmau să fie trimişi la chinuri şi moarte la Auschwitz”, spun istoricii.

Cum s-a ridicat în lumea interlopă „Regina drogurilor” care s-a spânzurat la Rahova: Marsilia Mantu „prepara” stupefiante la cuptorul cu microunde și le vindea la geam
Recomandări
Cum s-a ridicat în lumea interlopă „Regina drogurilor” care s-a spânzurat la Rahova: Marsilia Mantu „prepara” stupefiante la cuptorul cu microunde și le vindea la geam

Surse credibile și verificabile

Cercetătorii insistă că orice act nobil din istorie trebuie să se bazeze pe surse credibile și verificabile și că personalitatea lui Iuliu Hossu nu are nevoie de adăugiri nesustentabile.

Semnatarii acestei scrisori deschise, precum şi colegi cercetători cu care s-au consultat, au precizat: „Nu am găsit, în cursul unor îndelungi cercetări, dovezi coerente şi solide, care să probeze acţiuni salvatoare ale înaltului prelat”, se arată în scrisoarea deschisă.

Totodată, aceștia menționează că au fost cercetate arhivele relevante ale temei: Arhiva Yad Vashem, Arhiva Muzeului Holocaustului de la Washington (U.S. Holocaust Memorial Museum), Arhiva C.N.S.A.S. şi arhivele maghiare.

„Nici una nu păstrează vreo dovadă certă şi convergentă privind o posibilă acţiune de salvare a mii de oameni”, precizează cercetătorii.

„O insultă adresată victimelor”

Potrivit cercetătorilor, „augmentarea istoriei cu detalii calofile, lipsite, însă, de probe documentare consolidate, depăşeşte o linie roşie. În acest caz, într-un subiect atât de important, orice afirmaţie ar trebui să se bazeze întotdeauna pe dovezi pertinente, multiple şi convergente. Astfel de procedee aruncă în derizoriu gravitatea adevărului despre Holocaust şi reprezintă, în acelaşi timp, o insultă adresată victimelor Holocaustului”.

Toate rachetele din arsenalul Iranului: care sunt acestea și cât de departe pot lovi în teritoriul Israelului
Recomandări
Toate rachetele din arsenalul Iranului: care sunt acestea și cât de departe pot lovi în teritoriul Israelului

Mai mult decât atât, susțin cercetătorii, „faptul în sine banalizează actele reale ale unor Drepţi între Popoare. Pentru a risipi orice suspiciune, vă solicităm să faceţi publice toate documentele în baza cărora susţineţi că episcopul Iuliu Hossu a salvat mii de evrei”.

„Se pare că nu există dovezi”

„Ştirea a fost preluată de numeroase agenţii, a stârnit emoţii. Firesc! Un singur aspect este mai puţin clar: care sunt mărturiile ce probează gestul celebrat. Ele nu au fost invocate. A spune că au fost salvaţi mii de evrei de înaltul prelat ar trebui probat. În istorie şi gesturile frumoase au nevoie să fie dovedite. Şi aici e problema: se pare că nu există dovezi. Domnul deputat Silviu Wexler nu a simţit nevoia să amintească aceste mărturii. Importantă este poza, în care apare cu noul papă. Bună pentru CV(…), afirmă profesorul Liviu Rotman.

Acesta continuă: „Suntem în faţa unui nou fals, legat de Holocaust. Fals, expus, în faţa întregii lumi, în unul din cele mai vizibile locuri de pe planetă. Un asemenea act de cosmeticizare a istoriei Holocaustului este o insultă la adresa sutelor de mii de victime. Este în acelaşi timp o nedreptate acelora, indiferent de poziţia socială, care au salvat evrei de la drumul fără întoarcere”.

Tatăl lui Sebi Olariu, tânărul mort în accidentul de la 2 Mai, dă în judecată Ministerul de Interne: „Dacă polițiștii nu-l lăsau să plece pe Vlad Pascu, băiatul meu era lângă mine acum!”
Recomandări
Tatăl lui Sebi Olariu, tânărul mort în accidentul de la 2 Mai, dă în judecată Ministerul de Interne: „Dacă polițiștii nu-l lăsau să plece pe Vlad Pascu, băiatul meu era lângă mine acum!”

Comemorarea Fericitului Iuliu Hossu a avut loc pe 2 iunie 2025 în Capela Sixtină, în cadrul Anului Jubiliar dedicat speranței, la inițiativa Federației Comunităților Evreiești din România și a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică,


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.