Alec Blenche, scriitorul român care a cucerit generații de copii, cu peste 600.000 de cărți vândute: „Fără povești, educația morală nu este decât ceva amar și greu de înghițit”

Cel mai recent proiect al său, „Jurnalul unui fotbalist de buzunar. Șuturi, șosete și secrete”, apărut la Editura Litera, propune o serie care îmbină lectura cu fotbalul și valorile fundamentale ale copilăriei, de la prietenie și perseverență, la curajul de a visa. 

Peste 70 de cărți scrise

Într-un interviu pentru Libertatea, autorul a povestit despre propria copilărie, cum cei mici sunt reprezentați în cărțile sale, dar și despre rolul poveștilor în formarea noastră ca indivizi.

Cu peste 70 de cărți scrise, vândute în peste 600.000 de exemplare, Alec Blenche este unul dintre cei mai îndrăgiți și prolifici autori români de literatură pentru copii. Poveștile sale au un impact real asupra celor mici și sunt citite în școli, cabinete terapeutice și se regăsesc în manuale și activități extrașcolare, iar unele dintre ele au fost adaptate în piese de teatru jucate cu mare succes pe scena Operei Comice pentru Copii din București.

Recent, autorul a lansat „Jurnalul unui fotbalist de buzunar. Șuturi, șosete și secrete” (Editura Litera), primul volum dintr-o serie care unește lectura, fotbalul și valori precum munca în echipă, perseverență și bucuria de a învăța. Însă, așa cum explică Blenche în prezentarea cărții, seria nu este doar despre sport, ci și despre prietenie, despre nevoia de a aparține unui grup, despre momentele când te simți mic într-o lume mare și totuși găsești curaj să visezi. 

Iubirea copiilor pentru fotbal a fost declanșatorul pentru această aventură amuzantă și inedită, unde pășim în lumea lui Tudor Pelin, un băiat de 11 ani care participă cu școala la „Cupa Prieteniei”, un turneu ce are ca premiu o excursie la Aqua Galaxy. 

Tudor și prietenii săi se confruntă cu o înfrângere usturătoare care amenință să le distrugă visul. Vor găsi oare autoproclamații „Fotbaliști de buzunar” puterea de a transforma eșecul în reușită? „Personajele din această carte nu sunt eroi perfecți – sunt copii obișnuiți, cu temeri reale, cu momente stânjenitoare și cu victorii mici, dar importante. Un copil care citește această carte simte că experiențele lui contează, că vocea lui merită să fie auzită”, a mai notat scriitorul.

„Orice autor pune în arta lui o parte din el”

Alec Blenche a studiat Dreptul și apoi Pedagogia Muzicală. Drumul către scris a pornit dintr-o acțiune de voluntariat, într-un moment în care a dezvoltat un proiect pentru copii numit „Fii verde”, despre alimentația sănătoasă și conștientizarea impactului pe care îl avem asupra mediului înconjurător. 

„Nu reușeam să formez o conexiune cu copiii din școli în afara celei clasice de profesor–elev. Așa că m-am hotărât instinctiv să scriu o poveste în care să introduc elementele despre care vorbeam, la care am adăugat o latură de educație morală. Așa am scris prima mea carte și cea mai populară: Erus și Valea răbdării”, povestește el pentru Libertatea. 

Propria copilărie i-a stat drept inspirație. S-a născut și a crescut la Constanța, dar, așa cum descrie, copilăria adevărată a trăit-o în lungile vacanțe de vară, dar și de iarnă, petrecute la bunici – ori în Ardeal, din partea tatei, ori în Ialomița, din partea mamei. „Orice autor pune în arta lui o parte din el. Poveștile m-au înconjurat mereu, pentru că totul în jurul meu a fost o poveste când eram copil. De la dealurile și munții plini de mister, la obiceiurile de iarnă ardelenești, la râul Ialomița care curgea ca un șarpe uriaș de nestăvilit, până la figurile îmbătrânite și pline de înțelepciune și vreme ale bunicilor. Peste toate astea, eram eu și sora mea, nedespărțiți de mai rarul întâlnit acum pick-up. Stăteam cu orele și visam în vreme ce discurile se roteau lent, aruncând în jur crâmpeie de poveste”, își aduce scriitorul aminte.

În prezent, el este un autor care promovează un stil de viață sănătos și care îmbină în cărțile sale elemente educative cu umor și aventură, în timp ce creează povești care stimulează imaginația, empatia și curiozitatea copiilor. Întrebat de ce crede că adulții, dar și copiii, îi iubesc cărțile, Blenche spune că ei se regăsesc în paginile lor. 

„Atât părinții, cât și copiii au nevoie de căldură sufletească. Au nevoie să își reamintească de binele din ei, de frumosul din ei. Și asta încerc să transmit prin cărțile mele – să îi fac cumva să își aducă aminte de ce este bun în ei”, adaugă autorul, pentru Libertatea.

În interviul de mai jos, am stat de vorbă cu Alec despre procesul creativ, legătura dintre stilul de viață sănătos și literatură, cât și despre rolul poveștilor în educația copiilor, dar și în formarea noastră ca adulți.

„Înainte să ajungi să fii ceva, mai întâi trebuie să fii cineva”

Libertatea: Scrieți despre lumi spectaculoase și universuri diverse, cum vă imaginați toate aceste spații? Când și cum scrieți, aveți un ritual anume?
Alec Blenche: Pentru a scrie, ai nevoie de o anumită stare. Este ca și cum sufletul caută locul perfect din care să se poată exprima cât mai potrivit. Când simt că se așază cum trebuie, atunci pot scrie cel mai bine. Asta înseamnă, de cele mai multe ori, dimineața devreme sau într-o zi mohorâtă. Când scriu, scriu mult – poate și cinci-șase ore fără pauză. Dar mintea și, mai ales, subconștientul meu sunt imersate în mod constant într-o poveste sau alta. Adesea mi se întâmplă să visez idei sau chiar și melodii și mă trezesc în toiul nopții pentru a mi le nota. Așa cum le spun și copiilor când îmi pun o astfel de întrebare: inspirația este peste tot. Lumea în care trăim chiar este magică – trebuie doar să fii prezent și atent și să observi cum se desfășoară miracolul vieții dimprejurul tău.

– În multe dintre cărțile dvs. se regăsesc valori fundamentale: răbdare, recunoștință, generozitate, prietenie. De ce considerați că aceste lecții sunt esențiale pentru dezvoltarea copiilor și cum încercați să le transmiteți fără a fi moralizatoare?
– Consider că, înainte de a fi elevi, studenți, ingineri, avocați sau tâmplari, copiii trebuie să învețe în primul rând să fie oameni. Și nu să învețe, cât să își reamintească. Pentru că totul este în fiecare celulă din noi. Poveștile sunt cheia care deschide această poartă a uitării. Poveștile sunt modul prin care, încă din cele mai vechi timpuri, oamenii și-au transmis mai departe valorile, cultura sau tradițiile. 

Poveștile sunt zahărul în care pui siropul amar pe care trebuie să i-l dai copilului când e răcit; sunt mierea cu care îndulcești, sarea care dă gust. Fără povești, educația morală nu este decât ceva amar și greu de înghițit. Astfel, poveștile devin primul educator. Poveștile nu sunt ceva ce te ajută să adormi și să visezi frumos, ci mai degrabă ceva ce te trezește și te ajută să fii frumos. Înainte să ajungi să fii ceva, mai întâi trebuie să fii cineva. Educație morală înainte de educație academică. În asta cred eu.

– Sunteți și specialist în nutriție și stil de viață sănătos. Cum se îmbină această preocupare cu literatura pentru copii? Regăsim conștient sau inconștient idei despre echilibru, natură sau grijă față de sine în poveștile pe care le scrieți?
– Absolut conștient. Pentru că educația alimentară, la fel ca și educația despre mediu sau educația morală, merg mână în mână. Și ele își găsesc adesea loc împreună în poveștile mele. Cumpătarea, grija, iubirea și respectul pentru ceilalți, pentru natură, dar și pentru sine, sinceritatea, răbdarea, generozitatea, recunoștința sunt calități universale ale sufletului oricărui copil, ale oricărui om. Sunt elemente fundamentale care nu trebuie să lipsească din mediul educațional. Și acest lucru ar trebui făcut în mod direct, intenționat și conștient de către orice educator, orice om care are vreo influență asupra educației unui copil, fie că este părinte, bunic, profesor, scriitor, cântăreț sau actor. Avem o responsabilitate măreață. Avem în influența noastră viitorul.

„Orice copil se poate simți reprezentat în poveștile mele”

– Ați lansat recent „Jurnalul unui fotbalist de buzunar”, o carte care combină sportul, umorul, valorile și chiar un mic dicționar etimologic. Cum a apărut ideea acestui proiect și ce v-a interesat cel mai mult să transmiteți copiilor prin el?
– Mi-am dorit să mă adresez în primul rând copiilor care sunt mai reticenți la lectură, celor care preferă mai mult telefonul, tableta, televizorul și alte astfel de medii de recreere. Am vrut să le arăt copiilor că și citind o carte pot să se distreze la fel de mult, ba poate chiar mai mult. Și pentru a-i atrage, am folosit motivul fotbalului, un adevărat fenomen la noi în țară și în special printre copii. Pe principiul „în loc să critici, folosește ce ai”, fotbalul a devenit un cal troian care ascunde o poveste despre prietenie, acceptare, toleranță, determinare, respect, creativitate și reziliență. Toate acestea sunt îmbrăcate într-o haină pe moda copiilor de azi: cu fraze scurte, concrete, cu umor și replici actuale, cu multe ilustrații dinamice și situații amuzante. O poveste pentru copiii de astăzi.

– Fotbalul este în mare parte un sport masculin. De ce ar fi bine să citească și fetițele cartea asta? Este și pentru ele?
– Pentru că povestea nu este despre fotbal în sine, ci despre toate elementele enumerate mai sus. În plus, două dintre personajele puternice din carte sunt fete. Și nu sunt fete în modul clasic al poveștii. Sunt caractere puternice și chiar amuzante, care nu au nimic în minus față de băieți, ba poate din contră. Este o carte pentru orice copil, ba chiar și pentru copiii încă ascunși bine în părinți.

– Personajele dvs. sunt diverse, foarte diferite ca temperament, valori, dorințe. Cum vă alegeți personajele și cum vă asigurați că sunt reprezentative pentru copiii de azi, pentru preocupările și universul lor?
– De obicei, fac o cercetare amănunțită înainte de a scrie ceva, indiferent că este ficțiune sau nu. Personajele din această carte sunt gândite ca arhetipuri clasice ale copiilor pe care îi găsim în aproape orice grup dintr-o școală. Astfel, orice copil se poate simți reprezentat în poveștile mele. Și orice copil, regăsindu-se, se simte văzut, important, validat și chiar poate găsi soluții la situațiile cu care se confruntă.

„Noi nu folosim interesul copiilor pentru a învăța și a studia”

– Aveți contact direct cu mulți copii în întâlniri, lansări, evenimente. Cum vedeți generația actuală? Ce îi pasionează, cum gândesc, ce îi preocupă și ce credeți că ar trebui să înțeleagă adulții despre ei?
– Copiii sunt tot copii și la fel vor fi mereu. Sunt formele noastre mai bune, mai puțin alterate, mai pure, mai frumoase, fără prea multe măști și fără așa de multe griji. Contextul este diferit de la o generație la alta, dar ei sunt și vor rămâne la fel. Poate că generațiile actuale par diferite sau mai sensibile decât generațiile trecute, și o fi și aici un adevăr, dar în principiu, indiferent de generație, cred că un copil are nevoie de iubire, atenție, prezență și povești. Apoi de toate celelalte lucruri esențiale pentru sănătatea lui fizică și intelectuală. Dar în primul rând, partea emoțională și sufletească trebuie susținută. Dacă ne ocupăm cu grijă de aceste lucruri, suntem câștigați și noi, și mai ales ei.

– Literatura dvs. combină umorul cu educația. În contextul României de astăzi, cum vedeți rolul educației – atât cea de stat, cât și cea care vine din familie? Care sunt lipsurile sistemului și ce v-ați dori să se schimbe pentru ca poveștile să devină un instrument real de învățare?
– Lipsurile sunt multe, și la stat, și acasă, și chiar și la privat. Și mă refer aici la conceptul de educație în sine. Acesta nu este bazat pe elev sau, mai bine zis, pe copil. Noi nu folosim cele mai puternice unelte de învățare cu care se naște orice ființă pe acest pământ: curiozitatea și entuziasmul. Noi nu folosim interesul copiilor pentru a învăța și a studia. 

Nu folosim mediile naturale, nu folosim stimuli creativi. Și nu folosim poveștile. Cu ce rămâne cu adevărat majoritatea copiilor după anii de școală? Cu poveștile despre prietenii, aventuri, trăsnăi, suferințe, drame sau pasiuni romantice rătăcite. Hai să îmbrăcăm cunoașterea în poveste, iar copiii vor rămâne cu mult mai mult decât atât. Pentru asta am creat asociația noastră, Eduvit, și proiectul „Educație prin virtuți și povești” – pentru a duce către case și școli conceptul de educație bazată pe copil.

– Părinții povestesc adesea că, după ce citesc cărțile dvs., copiii devin mai răbdători, mai generoși sau mai conștienți de propriile emoții. Ce credeți că face ca o simplă poveste să schimbe comportamente și să modeleze caractere? Pot oare poveștile să ne salveze în vreo formă?
– Absolut. Poveștile nu numai că pot să ne salveze, dar ne-au și salvat de nenumărate ori. Problema este că tot poveștile ne pot și îngropa. Este o vorbă care spune: „Cine controlează poveștile controlează lumea”. Așa că aveți grijă, oameni buni, la cine spune poveștile și ce povești vă spun, pentru că puterea poveștii este uluitoare. 

Gândiți-vă pentru o secundă doar la momentul în care vizionați un film pentru a doua, a treia sau a zecea oară. Sau când recitiți o carte. Știți deja ce o să se întâmple, știți ce urmează, și totuși retrăiți aceleași emoții puternice. De ce? Sună prostește. Dar nu este. Este puterea uimitoare a poveștii. Așa că nu uitați să vă trăiți viața ca pe o poveste ce merită spusă. Pentru că fiecare dintre noi poartă în el un roman ce se scrie cu fiecare zi și fiecare clipă. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro