Cum se trăiește pe frontul din Ucraina. Relatările lui Alex Costache, jurnalistul TVR care a mers de 13 ori în mijlocul războiului: „Se auzeau obuzele cum vâjâiau în aer. Cădeau la 500 de metri de locul unde ne aflam”

Începând de sâmbătă, 21 februarie 2026, echipa TVR, formată din Alex Costache (jurnalist), Dragoş Stoian (cameraman) și Dorel Oancă (fotojurnalist), va lua pulsul stării de spirit a ucrainenilor și va participa la conferința de presă a președintelui Volodimir Zelenski de la Kiev, organizată cu prilejul marcării a patru ani de la invazia rusă din 24 februarie 2022.

Echipa TVR pleacă în Ucraina pe 21 februarie 2026

Echipa TVR va realiza reportaje despre condițiile în care trăiesc locuitorii Kievului, fără căldură și fără curent electric, la temperaturi care ajung și la minus 15 grade Celsius.

Jurnaliștii TVR vor duce pentru câteva familii din Kiev generatoare donate de români în cadrul campaniei „Generatoare de Speranță”, organizate de voluntarul și corespondentul de război Radu Hossu și Fundația Caradja Cantacuzino, prin intermediul Ambasadei Ucrainei la București, campanie susținută de Știrile TVR.

Pe 24 februarie 2026, televiziunea publică va realiza transmisiuni live din piețele centrale din Kiev, unde vor avea loc ceremonii oficiale dedicate acestui moment de cumpănă din istoria Ucrainei și a Europei.

Pentru jurnalistul TVR Alex Costache este a 13-a deplasare în Ucraina, pe parcursul căreia va realiza o nouă serie de reportaje-eveniment și transmisiuni live despre cel mai mare conflict armat de pe glob.

Jurnalistul va continua campania Știrilor TVR în Donbas cu reportaje despre acțiuni de luptă ale armatei ucrainene, evacuări ale localnicilor și realitatea spitalelor de campanie, sub amenințarea dronelor, artileriei sau bombelor ghidate.

Înainte de a pleca în Ucraina, Alex Costache a stat de vorbă cu Libertatea, oferind detalii atât despre această deplasare, cât și despre alte reportaje realizate în zona de război.

Alex Costache se află pentru a 13-a oară pe front

Libertatea: Ajungi pentru a 13-a oară pe frontul din Ucraina. Cum te simți când pășești într-o zonă de război, acolo unde nu ai de unde să știi când mai urmează un bombardament?

Alex Costache: Încă dinainte de a începe deplasarea, cam din momentul în care se ia decizia plecării, se instalează un mix de stres: griji, dacă o să se lege lucrurile și o să-ți iasă ce ți-ai propus, plus teamă. Tot acest mix se numește anxietate, care se accentuează pe măsură ce se apropie și continuă în timpul deplasării. O stare care nu te lasă să dormi noaptea, de exemplu. În Ucraina nu dorm mai mult de 4-5 ore pe noapte.

Să îți povestesc ceva… Pe 9 ianuarie 2023 am dus un generator unei familii care se adăpostea în subsolul unui bloc din Bahmut. Orașul era bombardat de artileria rusă chiar în acel moment. Filmarea a fost foarte periculoasă! După estimările mele, dacă am fi lăsat mașina lângă acel bloc mai mult de o oră, sigur ar fi căzut ceva pe ea. Dar am lucrat după câteva reguli și a fost ok: trebuie să conduci cu viteză foarte mare, acolo, în Bahmut, ne-am mișcat extrem de rapid, am dus generatorul, am filmat, am luat interviurile și am plecat imediat. Nu a durat mai mult de 30 de minute!

Se auzeau obuzele cum vâjâiau în aer, apoi exploziile. După estimările mele, cădeau cam la 500 de metri de locul unde ne aflam. La o săptămână după filmarea noastră, orașul a fost complet închis, iar în mai 2023 a fost cucerit de mercenarii Wagner.

Dar ce vreau să spun e că în momentul în care am luat decizia să mergem în Bahmut să ducem generatorul și ne-am urcat în mașină, teama a dispărut complet și eram sigur că nu o să pățim nimic. Absolut sigur! O stăpânire de sine care m-a mirat și pe mine. Poate e adrenalină, poate e gândire magică, dar așa s-a întâmplat. Însă e foarte important să lucrezi respectând reguli!

Te-ai temut pentru viața ta în celelalte deplasări?

Au mai fost momente când ne-a fost teamă. În septembrie 2023 eram lângă Kupiansk, în regiunea Harkov. Militarii de la check-point nu ne-au lăsat să intrăm în oraș, motivând că au ordin de la comandant să nu lase presa, pentru că e periculos. Am fost foarte nemulțumiți, am sunat la ofițerul de presă, dar nu a fost chip! După ce am luat câteva interviuri unor localnici care se evacuau, ne îndreptam către mașină când s-a auzit o bubuitură chiar în pădurea de lângă noi. Apoi a doua, foarte aproape, cam la 50 de metri! Am realizat că se trage spre noi, erau mortiere, militarii de la check-point au început să strige să plecăm mai repede de acolo.

Cu toate acestea, cameramanul Bogdan Militaru a avut stăpânirea și îndemânarea să dea rec și să prindă pe cameră exploziile. Ne-am aruncat pe burtă lângă roata mașinii și am făcut un stand-up de acolo, de jos. Apoi, după ce militarii au strigat din nou la noi să plecăm, am sărit în mașină și am rupt-o la sănătoasa!

Un alt exemplu, tot din Harkov… Închiriasem un apartament la etajul 12 al unui bloc turn. Pe la ora 03.30 s-a auzit o bubuitură atât de puternică încât am zis: „Gata, au lovit blocul sau au nimerit lângă el, în parcare”. Ne-am uitat pe geam, lovitura fusese mai departe în oraș. În noaptea aia nu am mai putut să dorm, am dormit cu totul doar trei ore și a doua zi am fost rupt de oboseală și am avut mult de lucru, am filmat în orașul recent eliberat Izium și la groapa comună descoperită lângă localitate.

Am transmis din orașele distruse de ruși, precum Borodyanka, Bucea sau Irpin. Post-factum. Dar în Bahmut am fost de trei ori înainte să fie distrus și cucerit. Sau mai bine zis am fost în Bahmut chiar în timp ce era distrus!

Transmisiune live din piața Maidan din Kiev

Vei transmite live din piața centrală din Kiev. Te-ai pregătit în mod special pentru acest moment?

De fiecare dată am transmis din piața Maidan din Kiev. Pe 24 februarie 2026 sunt evenimente oficiale, comemorări și depuneri de coroane din partea președintelui Volodimir Zelenski și a delegațiilor străine. Apoi întreaga zi sunt evenimente organizate de oamenii simpli, care fie vin să se reculeagă pe pajiștea care s-a umplut de stegulețe ale Ucrainei, fiecare steguleț reprezentând un erou căzut pe front, fie protestează și cer eliberarea prizonierilor de război din Rusia sau participă la ceremonii funerare.

Este foarte impresionant, pentru că oamenii îngenunchează atunci când trece convoiul funerar, apoi cântă cu toții și plâng.

Tu și echipa ta, formată din Dragoş Stoian – cameraman și Dorel Oancă – fotojurnalist, veți avea grijă și ca unele familii să primească generatoare de curent. Cum te simți, când îi găsești atât de neajutorați pe acei oameni?

Da, vom duce câteva generatoare unor familii din Kiev care tremură de frig în case, fără căldură și fără curent electric la temperaturi care ajung și la minus 20 de grade Celsius. Generatoarele sunt dintre cele donate de români în cadrul campaniei „Generatoare de Speranță”, organizată de voluntarul și corespondentul de război Radu Hossu și Fundația Caradja Cantacuzino, prin intermediul Ambasadei Ucrainei la București, campanie susținută de TVR.

De Crăciunul pe rit vechi din ianuarie 2023 am reușit să strângem donații de la români pe rețelele de socializare și am putut dona două generatoare, unul pentru familia Nadiei, o fetiță din Herson, al doilea pentru familia din Bahmut. În plus, o sumă de bani a fost donată familiei unui băiețel din regiunea Jitomir, care și-a pierdut picioarele în urma unui bombardament de la începutul războiului.

Am fost foarte fericiți să facem asta, să îi putem ajuta puțin pe micuța Nadia din Herson și pe Andreiciko din Jitomir. Pe micuțul Andrei l-am găsit în spitalul din Jitomir pe 8 martie 2022. Avea doar doi ani și opt luni, un copil frumos ca un îngeraș, ale cărui picioare au fost retezate după ce o bombă le-a căzut pe casă la începutul războiului. A fost una dintre cele mai dure filmări din Ucraina. Traducătoarea noastră, doamna Angela Bota din Cernăuți, plângea cu lacrimi. Eu îmi mușcam limba să mă stăpânesc.

Veți merge și în Donbas… Cât timp crezi că oamenii din Ucraina vor mai avea nevoie de ajutor extern? Se poate termina curând războiul?

Această întrebare mi-a fost pusă recent de către un ucrainean. Și i-am spus ce-ți spun și ție acum: războiul sau această fază a războiului nu se va încheia până când Vladimir Putin nu va ocupa întreg Donbasul. Încearcă să câștige regiunea de 12 ani și nu mai are mult. Donbas (bazinul carbonifer Doneţk) este alcătuit din oblasturile (regiunile) Lugansk și Doneţk. Lugansk e ocupat în proporție de 99%, în vreme ce Doneţk, cam 80%.

Potrivit unor estimări militare, la actuala viteză de avans a rușilor, ar putea să ocupe întreaga regiune în 2-3 ani de aici înainte. Aceasta dacă la negocierile de pace ucrainenii nu renunță singuri la regiune în schimbul păcii și al unor garanții de securitate. Doar că potrivit unui sondaj recent, majoritatea ucrainenilor, 52%, nu vor să cedeze Donbasul fără luptă, indiferent de ce garanții de securitate li se oferă, în vreme ce doar 40% ar fi de acord să cedeze teritoriile dacă ar primi garanții de securitate substanțiale din partea Occidentului.

De ce spun că s-ar putea încheia această fază a războiului și nu războiul și de ce vor ucrainenii garanții de securitate? Pentru că ei știu foarte bine că rușii au obiectivul de a ajunge la Nipru, care trece prin Kiev, până în 2035. După ce vor obține Donbasul, dacă îl vor obține, poate se vor potoli pentru o vreme, însă doar pentru a-și reface forțele, ca să atace din nou Ucraina și poate alte părți ale Europei.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 31

Ai fost pe multe fronturi de război de-a lungul carierei. Unde ți-a fost cel mai frică și unde ai simțit că moartea pândește la fiecare colț?

Eu am relatat doar din Ucraina. Împrejurarea a fost că Adelin Petrișor plecase la altă televiziune când a început războiul, așa că m-am oferit eu și o colegă, Alina Grigore. Așa am ajuns să relatez din Ucraina. Cine mă cunoaște din presă știe că eu mă ocup de justiție, dar uite că am făcut și corespondență de război și am încercat să o fac cât se poate de bine. Dar nu m-aș numi corespondent de război, am văzut că e bătaie pe titlul ăsta, eu mă consider un jurnalist universal care poate să relateze de oriunde și despre orice.

Unde dormiți și unde mâncați, când mergeți într-o zonă de război? Vă este ușor să vă acomodați condițiilor de acolo?

Să încep cu această deplasare. Fixerul care ne va însoți la Kiev, doamna Angela din Cernăuți, a închiriat un apartament în centru, pentru că este aproape de locațiile noastre de live, piețele Maidan, Sofiivska și Mihailiivska.

În acest moment, dacă nu se întâmplă ceva rău până ajungem, apartamentul are gaze, dar nu lumină. Sau va avea curent electric doar câteva ore pe zi. Or noi avem nevoie să ne încărcăm acumulatorii la cameră, la rucsacul de live, telefoanele… Așa că vom avea un generator pe care îl vom ține pe balcon.

În Donbas avem, de asemenea, închiriat un apartament. Am rugat fixerul de acolo să găsească un loc, preferabil la parter. Mi se pare mai safe decât la etajele superioare. Așadar, de regulă închiriem apartamente pe Booking sau le închiriază fixerii pentru noi. Noi plătim pentru ei, inclusiv mâncarea și cazarea lor. Iar apartamentele din Kiev… vei fi surprins de cât de bine arată!

Însă nu întotdeauna am stat în apartamente închiriate. Spre exemplu, în 2022 și 2023, când mergeam în Donbas, stăteam la un motel, pentru că avea generator, iar orașul nu avea electricitate. Apoi, fixerul nostru, Andrei, mi-a spus: „Alex, nu mă simt deloc safe aici, sunt mulți militari, ar putea fi o țintă, hai să stăm data viitoare în oraș, undeva ascunși într-un bloc”. Ceea ce am și făcut, mai ales că nu au mai fost problemele cu electricitatea.

Cel mai rău a fost în Nikolaev în noiembrie 2022. La baie și bucătărie curgea apă tehnică (apă din Nipru) și am stat o noapte fără curent electric, dar măcar a fost cald. Iar în iulie 2023 am dormit într-o unitate militară care unde crezi că era? Într-un sat! Oamenii s-au evacuat, și-au părăsit casele și erau ocupate de militari. Am dormit pe jos pentru câteva ore, la ora 03.00 dimineața ne-am trezit și am mers cu băieții să filmăm o misiune a unei unități de artilerie.

Ce înseamnă un erou pentru ucraineni

Ce înseamnă astăzi un erou pentru populația din Ucraina? Și cum descriu ucrainenii frica acum?

Spre exemplu, generalul Sîrski, comandantul ZSU (Forțele Armate ale Ucrainei), a devenit Erou al Ucrainei după ce a apărat Kievul la începutul invaziei din 2022. A aruncat în aer un baraj la Moșciun, a inundat zona în aval și i-a blocat pe ruși.

Este generalul ucrainean preferat de mine, întrucât are un aer mai sobru, sportiv și intelectual. Doarme patru ore și jumătate pe noapte, se trezește la ora 05.20 și face o oră de exerciții fizice înainte de îndatoririle zilnice. Are peste 60 de ani, vârsta retragerii, dar nici gând să se pensioneze. „Încă pot să fac 100 de flotări fără oprire”, declara el pentru Washington Post.

Un alt Erou este Dmytro „Da Vinci” Kotsiubailo, comandantul batalionului „Da Vinci Wolves”, un luptător charismatic, veteran al războiului din Donbas, căzut în 2023 apărând Bahmutul. Este primul care a primit, fiind în viață, acest titlu de Erou al Ucrainei, încă din 2021.

Ucrainenii sunt obosiți de război, dar nu le e frică. De aceea rezistă și vor rezista. Dacă le citești istoria, îți vei da seama de ce. Sunt ca o plantă care, deși vrei să o distrugi în diferite feluri, cumva face și tot apare. Vor rezista și vor deveni ceea ce își doresc de secole, un popor puternic, suveran și independent față de oricine. E de învățat de la ei!

Cum te simți în momentul în care te întorci dintr-o zonă de conflict în România? Cum ții legătura cu cei de acasă, când te afli în Ucraina?

Ușurat, fericit, teafăr și învingător.

Vorbesc zilnic cu ai mei pe WhatsApp sau la telefon. Mai mult ne scriem pe WhatsApp, pentru că nu avem nevoie de multe vorbe.

Te simți neputincios în fața războiului, în momentul în care ajungi pe front, ca jurnalist?

Ți-am povestit de Andreiciko, copilașul de numai doi ani și opt luni ale cărui picioare au fost retezate de o bombă care a căzut pe casa familiei. Cum altfel decât neputincios și revoltat ai putea să te simți în fața a așa ceva? Iar pe front sau aproape de font e o loterie. Am fost întrebat: „Domnule, ai fost pe font sau aproape de front?”. Acum nu mai există linia întâi sau zero, cum spun ucrainenii. E o „kill zone” în care dacă intri te ucid imediat dronele.

Dar hai să definim linia întâi sau zero drept poziția ucraineană cea mai apropiată de pozițiile rusești. Cel mai aproape am fost în Saltivka, un cartier din Harkov, la mai puțin de un kilometru de ruși. Sau în Herson. Peste fluviu, pe malul stâng sunt rușii, pe malul drept ucrainenii. Dmitro Pletenciuc, ofițerul de presă, ne-a subliniat un lucru când am ajuns în Herson: „Orice ar fi, nu mergeți pe malul Niprului, dincolo sunt sniperii ruși”!

În decembrie 2023, am avut ocazia să merg într-o poziție ucraineană la doar 100 de metri de ruși. Însă ar fi presupus să merg singur, fără cameraman și fixer (translator), doar eu cu militarii într-o mașină blindată, să stau acolo, într-o gaură în pământ, 24 de ore și să filmez cu telefonul. Am vrut să o fac, dar mi-a spus Andrei Kovalenko, fixerul nostru: „Alex, riscul e uriaș, nu merită să mori, merită să trăiești și să mai vii aici să relatezi”. Această frază a lui Andrei, plus faptul că nu aș fi mers cu cameraman și fixer, ar fi presupus să fiu 24 de ore acolo în condițiile în care trebuia să ajungem la Kiev să facem un interviu cu Danilov, șeful de atunci al Consiliului de Securitate și Apărare Națională a Ucrainei, m-a determinat în cele din urmă, să spun nu. Sunt profesioniști, nu idioți! Însă, într-adevăr, va rămâne întotdeauna întrebarea: „Dar dacă mă duceam, ce s-ar fi întâmplat?”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro