Amalia Nicola, scriitoare și mamă de copil cu dizabilități: „Fiul meu a fost mort câteva minute. Și și-a revenit. Nu mă mai sperie nimic”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Mamă a unui copil cu dizabilități grave, Amalia Nicola și-a așternut gândurile, lupta, emoțiile și speranțele în volumul intitulat „Inimosul”.
Cuprins:
Malformație la inimă incompatibilă cu viața
Amalia și soțul său Laurențiu au doi copii și trăiesc la Curtea de Argeș. Ștefan, al doilea copil, s-a născut în 2020, după o sarcină normală, fără vreo complicație, și aparent perfect sănătos, luând nota 10 la naștere.
Bebelușul avea însă o malformație de inimă, ALCAPA, extrem de gravă, incompatibilă cu viața, însă asimptomatică, fiind totodată genul de afecțiune care nu poate fi depistată pe parcursul sarcinii.
Primele 90 de zile de viață ale copilului au decurs normal, însă la patru luni, prima viroză a venit la pachet direct cu internare, care s-a soldat cu un stop cardio-respirator de 5-7 minute încă din prima zi.
Într-o singură zi, Amalia Nicola a trecut de la a avea un copil aparent sănătos, la unul suspect de malformație cardiacă, aflat în stare critică.
Din acea zi a început o spirală descendentă nesfârșită, plină de vești proaste și de situații-limită, într-un timp extrem de scurt.
Cu toate acestea, Ștefan a sfidat toate probabilitățile și a supraviețuit miraculos, împotriva tuturor pronosticurilor, nu o dată, ci de două ori.
Drumul parcurs de la negare la acceptare
Tot în acea perioadă, însă, părinții au realizat treptat, lucru confirmat ulterior de investigațiile medicale, că Ștefan avea probleme mult mai mari: în urma stopului-cardiac de la 4 luni, devenise un copil cu dizabilități severe, care nu se putea mișca deloc, și nu reacționa la nimic.
Mai mult decât atât, hipotonia sa, combinată cu cordul în recuperare, dar încă slăbit, au dus la o serie de complicații medicale care s-au lăsat cu nenumărate internări în decursul următorilor doi ani, multe cu final incert.
Volumul „Inimosul” este atât povestea Amaliei, a devenirii sale de mamă de copil special, cât și a drumului parcurs de la șoc și negare, la acceptare și împăcare. Autoarea vorbește despre putere, iubire și acceptare necondiționată. Amalia a scris primele pagini ale cărții în timp ce se afla în spital cu Ștefan. Cartea a fost lansată deja în mai multe orașe din România.
Primele pagini, scrise după operația pe cord a copilului
Cititoare pasionată, Amalia Nicola și-a deschis propriul blog de recenzii literare, colectionaradecuvinte.ro, în 2013, prin care încearcă să promoveze cititul. În 2017, odată cu prima sarcină, lipsa în spațiul online a narării experienței altor femei pe timpul sarcinii a determinat-o să înceapă al doilea blog, jurnaluluneimamici.ro, unde continuă să scrie.
Într-o confesiune pentru cititorii Libertatea, Amalia Nicola a vorbit despre drumul dificil din ultimii cinci ani, despre luptă, acceptare, fericire și iubire, dar și cum s-a născut ideea acestei cărți atât de speciale.
Amalia și-a dorit dintotdeauna să scrie, însă atunci când se afla în mijlocul evenimentelor, la o zi după operația pe cord deschis a copilului său, totul părea atât de intens și suprarealist încât și-a spus „Trebuie să scriu despre asta”. De altfel, primele pagini din carte sunt scrise „la cald”, din spital, atunci.
„Nu știam la momentul respectiv cum aveau să evolueze lucrurile, și că ar putea fi o poveste de viață din care am avea poate cu toții de învățat. Atunci am dat frâu liber imboldului pe care îl am des: să scriu”, povestește Amalia Nicola.
Într-o singură zi, a trecut de la a avea un copil aparent sănătos, la unul suspect de malformație cardiacă, aflat în stare critică. Acea zi a schimbat-o radical.
„În ziua în care Ștefi a intrat într-un stop cardio-respirator din care a fost scos cu greu, iar starea lui a devenit brusc una critică, toți apropiații mei se jeleau pe capete și erau supărați cum nu i-am mai văzut niciodată. Probabil și adrenalina a jucat un rol în reacția mea, însă, după șocul inițial, m-am remontat imediat și îmi amintesc clar ce le-am spus celor din familie: «Astăzi, copilul meu a fost mort 5-7 minute. Și și-a revenit. Pe mine nu mă mai sperie nimic pe lumea asta».
Nu credeam că cineva se poate schimba peste noapte, însă am trăit pe pielea mea cum te poți transforma într-o singură zi din «sensibila familiei» în «leoaica familiei». Nu poți ști cât de puternic ești până nu ești pus cu adevărat sub presiune”, mărturisește Amalia.
Construiește o viață în jurul dizabilităților fiului
Odată cu acceptarea nu a mai părut nimic ca o luptă pentru Amalia. Deși este o persoană foarte ambițioasă, Amalia Nicola a învățat că, în unele cazuri, a avea așteptări reduse îți poate face foarte bine pentru sănătatea ta mentală.
„Cel mai greu a fost să învăț să nu mai lupt împotriva dizabilităților copilului meu, ci să construiesc o viață în jurul lor. A fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut până acum. A fost un proces de durată, însă faptul că am reușit a fost totodată cel mai eliberator”, adaugă Amalia Nicola.
Toți acești ultimi ani foarte grei i-au schimbat raportarea la fericire și iubire. Amalia crede că cel mai mare câștig al perioadei este faptul că a învățat ce înseamnă iubirea necondiționată. Să îți iubești copilul fix pentru ceea ce este el acum, nu pentru ceea ce ar putea fi.
„Câți dintre noi putem spune că iubim pe cineva exact așa cum este persoana respectivă? Iubirea necondiționată este cel mai înălțător sentiment. Cât despre fericire, raportându-mă la mine și la cei din jurul meu, mi s-a reconfirmat că fericirea ți-o faci. Cunosc atâția oameni cu copii sănătoși și ale căror probleme sunt minore sau inexistente, dar care sunt veșnic nemulțumiți. Pe când eu, cu toată situația mea, sunt fericită, probabil în primul rând deoarece sunt foarte recunoscătoare pentru tot ceea ce am. Inclusiv pentru faptul că Dumnezeu mi-a lăsat lângă mine copilul cel mic, în ciuda tuturor probabilităților”, mai spune Amalia.
Paginile cel mai dificil de scris
Autoarea precizează că durerea și speranța au fost împletite tot timpul de când a devenit mamă de copil special, însă iadul este „tărâmul pe care rămâi atunci când dispare speranța, și mai ai doar durerea...”.
Amalia Nicola a dezvăluit și ce fragmente din „Inimosul” au fost cel mai greu de scris:
„Probabil cele două momente când era să moară Ștefi - cel al stopului cardio-respirator, și o noapte la spitalul din Sibiu, când era în stare critică, și de abia mai respira. Se și vede din scris, acele momente sunt scrise dintr-un foc, au un stil mai sacadat, tocmai deoarece le-am scris cumva ca să scap de ele, și nici nu am mai vrut să intervin ulterior asupra lor”.
Ștefan, „Inimosul”, are astăzi 5 ani și este un copil tare vesel și iubitor. Cordul s-a recuperat complet, iar epilepsia sa este ținută sub control cu ajutorul medicamentelor. Și, cel mai important, Ștefan are toată dragostea și susținerea celor pe care îi iubește.
