Ambasadorul lui Vladimir Putin la Chișinău, fără reacție când a văzut bucăți de drone rusești: Moscova răspândește „teroarea”. Centrul Cultural Rus, închis

Comentează
Diplomatul Oleg Ozerov, convocat la MAE de la Chișinău Foto: Facebook/ Igor Zaharov

Oleg Ozerov, ambasadorul numit de Vladimir Putin la Chișinău, a fost convocat de urgență, joi, la Ministerul de Externe al Republicii Moldova, unde i s-au arătat fragmente din dronele rusești care au căzut cu câteva ore mai devreme în raioanele Taraclia și Ceadâr-Lunga și a fost anunțat în legătură cu închiderea Centrului Cultural Rus.

Oleg Ozerov, convocat pentru încălcări grave ale spațiului aerian

„Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat de urgență pe șeful misiunii diplomatice ruse la Chișinău, în urma unei noi și grave încălcări a spațiului aerian al Republicii Moldova de către drone rusești.

În cadrul întrevederii, partea moldovenească a exprimat protestul ferm față de aceste încălcări inacceptabile, subliniind că astfel de incidente reprezintă o amenințare gravă la adresa securității naționale și a cetățenilor Republicii Moldova. Diplomatului rus i-a fost comunicat că asemenea acțiuni constituie o încălcare a suveranității naționale și este un alt gest neprietenos din partea Federației Ruse.

Ministerul i-a mai prezentat fragmente ale dronelor căzute pe teritoriul Republicii Moldova, ca dovadă concretă a acestor încălcări grave împotriva oamenilor din țara noastră.

Ministerul Afacerilor Externe a reiterat apelul către autoritățile ruse de a înceta imediat aceste incursiuni și de a respecta strict suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova

Ca răspuns la aceste provocări, MAE a luat decizia privind denunțarea unilaterală a Acordului interguvernamental moldo-rus privind înființarea și funcționarea centrelor culturale, încheiat în anul 1998. După finalizarea procedurilor de denunțare, Centrul Cultural Rus urmează să-și sisteze activitatea la noi în țară”, a transmis MAE de la Chișinău.

O fotografie care rămâne în istorie

„Această fotografie va rămâne în istorie – ambasadorului desemnat al Federației Ruse i-au fost arătate bucăți din dronele rusești căzute pe teritoriul nostru. Ca urmare a acestui incident, s-a decis închiderea centrului de cultură rus din Chișinău, care, de fapt, nu are nimic de-a face cu cultura”, a comentat consilierul prezidențial Igor Zaharov.

Potrivit postului de televiziune TV8, mai multe drone au traversat spațiul aerian al Republicii Moldova în urma unui atac masiv asupra portului Reni, în noaptea de miercuri spre joi. Poliția de Frontieră a anunțat că o dronă a căzut pe un teren agricol lângă satul Ciumai, raionul Taraclia, iar o alta a explodat pe un câmp, la aproximativ 1,5 kilometri de Ceadîr-Lunga, în sudul Republicii Moldova.

Mesaje Ro-Alert în Galați și Tulcea

Bubuituri puternice au fost auzite în cursul nopții și în Galați. Au fost emise mesaje Ro-Alert în județele Galați și Tulcea, iar mai multe aeronave au fost ridicate de la sol.

„Sistemele radar ale MApN au identificat, în jurul orei 0.30,  o țintă aeriană care a intersectat pentru scurt timp spațiul aerian național, în apropiere de localitatea Reni, pe o adâncime de aproximativ 1 km în interior, îndreptându-se ulterior către spațiul aerian ucrainean. Totodată, a fost semnalată o posibilă zonă de impact pe teritoriul național, în apropierea frontierei româno-ucrainene, la aproximativ 10 kilometri est de limita administrativă a municipiului Galați, fără să fie raportate pagube materiale”, a comunicat MApN.

Potrivit conducerii de la Kiev, armata rusă a atacat în cursul nopții Ucraina cu 140 de drone, o persoană fiind rănită în Ismail, în regiunea Odesa, situată pe malul Dunării, la granița cu România și Republica Moldova.

Fotografii distribuite de serviciile de salvare arată pompierii stingând un foc la locul atacului, fără a specifica unde exact s-a întâmplat. Autoritățile nu dezvăluie informații exacte despre locurile atacurilor, invocând rațiuni de securitate specifice războiului, notează Reuters.

Maia Sandu denunță teroarea rusă

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a afirmat că două drone rusești au încălcat spațiul aerian al țării sale și au explodat pe teritoriul său, „punând în pericol viețile moldovenilor”. „Rusia nu respectă granițele, atacă civili, răspândește teroare... Lăsați-ne pe noi, țările pașnice, în pace”, a scris Maia Sandu pe rețeaua X.

Russia’s war on Ukraine crossed into Moldova again. Shahed drones violated our airspace, two exploded on our soil, putting Moldovan lives at risk.

Russia respects no borders, attacks civilians, spreads terror. Its war on Ukraine is criminal. Leave us, peaceful nations, alone. pic.twitter.com/6PYD8oKkIz— Maia Sandu (@sandumaiamd) February 13, 2025

Forțele Aeriene Ucrainene au indicat că din cele 140 de drone au doborât 85, iar 52 nu și-au atins țintele probabil ca urmare a măsurilor de bruiaj electronic.

Regiunea Odesa este un hub major pentru exporturile ucrainene via Marea Neagră și porturile sale au fost atacate în mod frecvent în cursul războiului lansat de Rusia la 24 februarie 2022.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
panouri solare
11:42
Ministerul Energiei lansează un fond de 500 de milioane de euro pentru primării, spitale și școli. Bani nerambursabili pentru panouri solare
Imaginea prezintă o ploaie torențială densă căzând peste mașini într-o parcare mărginită de copaci.
11:01
ANM anunță vreme severă, cu ploi torențiale, grindină și rafale de până la 70 km/h. Lista zonelor sub cod galben
MONDEN
Mihai Bobonete si Nadia Comaneci. FOTO/ facebook
11:26
Pe cine ar putea înlocui Nadia Comăneci la „Românii au talent” sezonul 17. Nimeni nu se aștepta la asta. Mihai Bobonete a făcut primele declarații
Fetele după ceremonie și alegeri de date la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
10:50
„Insula Iubirii” 12 septembrie 2026. Flacăra ispitei se aprinde în premieră în vila fetelor, iar emoțiile ating cote înalte la primul bonfire
POLITIC
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Ultimele știri
12:46
Anunțul făcut de Mona Segall despre „Asia Express” 2026. Ce au pățit echipele aflate în competiție. „Au suportat lucruri grele”
12:31
Un șnițel pentru fiecare gol: cum a încheiat un fotbalist sezonul la Bayern München cu 61 de bucăți de carne gătite ca la carte
12:26
Fragment de dronă găsit de salvamari pe plaja din Eforie Nord, în zona Steaua de Mare
12:22
Ce amendă a primit un șofer de autocar care mergea prea încet, la Viena: „Nu pot să gonesc prin oraș”
TRENDING
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Dosarul exploziei de la Crevedia, blocat la Judecătoria Răcari. Motivul pentru care procesul n-a depășit faza citațiilor, la trei ani de la tragedie
11 sept.
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
apă minerală
12:08
În cât timp se strică apa minerală din sticla desfăcută și cât timp rămâne potabilă
O femeie în vârstă cu părul alb, după ce a pregătit sosul de roșii în gustă cu lingura dintr-un borcan
10:58
Cum transformi tomatele în aurul roșu al lunilor de iarnă
Un poștaș îmbrăcat în uniforma serviciului poștal francez „La Poste” distribuie corespondența în Vernon, în nord-vestul Franței, pe 11 septembrie 2026
10:45
Un poștaș a dus toate scrisorile pe care trebuia să le livreze într-o pădure, în Franța
Mâini, carduri de credit, prieteni într-o cafenea, efectuând o plată sau o tranzacție bancară la un terminal POS.
10:17
Un restaurant din Germania impune o regulă neobișnuită: nota de plată „alla Romana”
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
10:00
Legume de sezon: rețete simple bazate pe ce găsim la piață în fiecare anotimp
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Croitoria a fost marea dragoste a lui Constantin Alexandru. Imagine generată cu inteligența artificială
ReportajExclusiv
10:00
O viață cusută cu ață, răbdare și amintiri. Povestea fascinantă a croitorului care muncește de la 15 ani: „Lumea era elegantă pe vremuri”
Pahar cu apă de la robinet.
08:43
Cât costă apa și canalizarea în România: de la 10 la peste 23 lei/mc, unde e cel mai ieftin
Colaj - Un barbat disparut din Brasov - George Daniel Calcea
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
O femeie cu mâinile pline de bancnote de euro
Analiză
07:00
Amanta unui milionar, obligată să restituie donații de peste 500.000 de euro, primite de la bărbat fără acordul soției înșelate. Banii erau bun comun
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate