Amendamentele PSD la bugetul pe 2020: 6 miliarde de lei pentru dublarea alocaţiilor, 19 miliarde pentru primari, 7 miliarde pentru modernizarea spitalelor

Comentează
Google Discover Urmărește Libertatea in Google Discover

PSD a depus mai multe amendamente la bugetul de stat pe 2020, pe care Executivul Orban îşi va angaja răspunderea în Parlament. Cel mai important amendament vizează alocarea a 6 miliarde de lei, pentru dublarea alocaţiilor copiilor. În total, propunerile PSD ajung la câteva miliarde de lei.

Daniel Suciu, deputat PSD şi fost ministru al Dezvoltării Regionale, a declarat, la Parlament, că PNL nu a dorit să vină în Parlament cu proiectul bugetului pe 2020 pentru că a fost construit pe "minciună şi tăieri".

Despre impactul amendamentelor, Daniel Suciu a spus că ajunge la 3,5 şi 4 miliarde de lei, în plus, în rest, fiidn vorba de mutări de sume de la un minister la altul.

"Lăsânnd concursul din anii trecuţi ale Opoziţiei, când depunea mii de amendamente, PSD a depus 35 de amendamente de fond la bugetul de stat şi 6 amendamente de fond la OUG 114. s-au adunat puţin peste 200 de amendamente individuale. Am fost respinsabili şi chiar am dorit ca PNL să vină în Parlament şi îl adoptam până la finalul anului şi nu le pregăteam nicio capcană. Am trimis amendamentele la Guvern, dar nu avem speranţă că vor fi acceptate", a spus Suciu.

"Guvernul Orban şi-a construit un buget care prevede o creştere de 80 de miliarde de lei şi o creştere de împrumuturi de 3 ori mai mare decât PSD. Alocă cea mai mică sumă pentru educaţie. Unde sunt cei 6% din PIB promişi, susţinuţi când erau în Opoziţie? ", a mai spus Suciu.

"Toţi angajaţii din administraţie vor avea venituri mai mici, pentru că nu mai au sporului de 15%", a mai afirmat Suciu.

PSD mai afirmă că în buget nu sunt alocaţi banii pentru majorarea salarială a profesorilor de la 1 septembrie 2020.

Alte amendamente depuse de social-democraţi se referă la suplimentarea bugetului cu 19 miliarde pentru primari, alocarea a 3,4 miliarde pentru programul Start Up Nation, dar şi 7 miliarde pentru modernizarea spitalelor și 2 miliarde pentru programul de irigații.

Pentru modernizarea infrastructurii şcolare, se propune suplimentarea creditelor de angajament cu suma de 200 de milioane de lei și a creditelor bugetare cu 200 de milioane de lei.

Pentru bursele elevilor şi studenţilor, se cere suplimentarea creditelor de angajament cu suma de 300 de milioane de lei și a creditelor bugetare cu suma de 300 milioane de lei.

PSD mai propune 500 de milioane de lei pentru PNDL, 900 de milioane pentru crescătorii de păsări, 260 de milioane pentru programul "Mierea în școli", 300 de milioane pentru Programul suinelor și 310 milioane de lei suplimentarea subvenției pentru motorină, pentru agricultori.

Amendamente PSD la angajarea răspunderii pe OUG 114

PSD a depus amendamente şi la proiectul de modificare a OUG 114.

Astfel, social-democraţii cer păstrarea programului pentru investiții în stațiunile balneare și a programului pentru construcția de grădinițelor sportive-

De asemenea, social democrații nu sunt de acord cu desființarea Fondului de Dezvoltare și Investiții.

PSD cere menținerea creșterii indemnizației sociale pentru pensionari de la 704 lei la 775 de lei în 2020, precum și a indemnizației de merit, dar și măsurile din OUG 114 care se referă la pensiile private, respectiv să se dea posibilitatea românilor să opteze dacă mai doreşte Pilonul II de pensii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Facebook Guvernul României
18 oct.
Răspunsul lui Ilie Bolojan, întrebat cât va rămâne președintele PNL și dacă va candida la prezidențiale în 2030
Rezultatele Loto. Numerele câştigătoare extrase la Joker, Noroc, Loto 5/40
18 oct.
Marele premiu la Joker, de peste 10 milioane de lei, a fost câștigat: Cât a costat biletul jucat online
MONDEN
Ozana Barabancea, Gabriela Cristea, Andreea Marin
10:17
Vedete care au slăbit zeci de kilograme și au ajuns să încapă în hainele fiicelor
Minodora după ce a slăbit peste 40 de kilograme | sursa foto: Instagram @teotrandafir
10:10
Cum arată Minodora după ce a slăbit peste 40 de kilograme: „Nu-ți imagina frumusețe”
POLITIC
Nicușor Dan și Georgia Meloni la un eveniment european FOTO Presidency
Analiză
10:00
Ultimii bani din „PNRR”-ul european. Ce state au cerut la ultima tranșă sume mai mari decât tot planul României
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern. Foto: Hepta
07:35
Guvernul Luca Niculescu, la audieri în Parlament: Florin Barbu deschide seria la Agricultură
Ultimele știri
11:13
Andreea Esca și-a scos tatăl în oraș. Ce i-a spus bărbatul fiicei lui. „Mă bucur că e un om deștept, înțelept...”
10:57
Proteste și violențe în Franța: încă 30 de magazine au fost jefuite la Paris. Ministrul de interne spune că a „pierdut controlul”, dar Macron îi refuză demisia
10:33
Kiev, după atacul cu rachete balistice din timpul nopții: tânără ucisă, răniți și pagube mari la rețeaua de metrou
10:31
Un clujean și-a creat o grădină suspendată cu 400 de ghivece de căpșuni, deși el voia doar câteva mușcate
TRENDING
09:59
Un elev și-a înjunghiat profesoara și un coleg la Școala Ștefan cel Mare, în Bistrița. Agresorul e în clasa a VII-a
07:46
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România lovite de ploi și vânt cu rafale de până la 120 km/h
18 oct.
Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027. Cum se calculează indexarea, câți bani pot primi pensionarii și ce prevede legea
18 oct.
Rezultatele Loto 6/49 din 18 octombrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
O femeie care pune mâna pe un calorifer
09:45
Cum crești temperatura din casă cu 5 grade folosind o banală folie de aluminiu lângă caloriferul călduț
Imagine dintr-o sală de fitness, cu mai mulți oameni antrenându-se la diverse aparate
06:00
Cum să vă verificați vârsta biologică acasă în 30 de secunde cu „testul scaunului”
O femeie care scrie pe un laptop. Pe ecran este accesat ChatGPT
05:30
Sfaturile de la ChatGPT au costat un turist 5.000 de dolari. „Am fost taxat cu 111 dolari pentru două cutii de rahat turcesc”
Carole Roth suflă în lumânările de pe tortul pe care l-a primit când a făcut 103 ani
05:00
Secretele longevității au fost dezvăluite de o influenceriță de 103 ani, care a evadat de la Auschwitz: „Îmi place vodca”
O casă care măsoară, în punctul cel mai îngust, puțin peste 1,4 metri lățime
18 oct.
Casa de doar 1,4 metri lățime ridicată din răzbunare după divorț: povestea clădirii care a fost vândută cu 745.000 de dolari
Cine poate afla câți bani are o persoană decedată în bancă - Sursă foto: Shutterstock
17 oct.
Cine poate afla câți bani avea o persoană decedată în bancă
Un câine și o pisică stând îmbrățișati
15 oct.
Cum introduci o pisică nouă într-o casă în care există deja un câine sau o altă pisică
De ce se ia tensiunea la mâna stângă - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce se ia tensiunea la mâna stângă
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Radu Miruță a preluat funcția de ministru USR al Apărării în noiembrie 2025, după demisia lui Ionuț Moșteanu. Foto: Profimedia
18 oct.
Radu Miruţă s-a enervat pe Executivul majoritar PSD: „Un guvern al ruşinii. Unii au probleme majore de legalitate şi moralitate”. Nici PNL nu a scăpat de critici
MAE, atenționare de călătorie în Spania
18 oct.
Avertizare de călătorie emisă de MAE pentru românii care călătoresc în Spania zilele acestea
Interiorul cockpitului unui avion F-16 în timpul unui zbor, surprinzând momentul exact al lansării unei rachete
18 oct.
Trei premiere absolute pentru Armata Română în cazul dronelor rusești doborâte de avioane F-16 în doar 4 minute deasupra Mării Negre. Radu Miruță: „O dovadă a muncii foarte atente”
Uzina Dacia de la Mioveni. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
18 oct.
Cum mai poate fi industria auto din Europa, inclusiv din România, competitivă în fața Chinei. Adrian Sandu, expert: „E nevoie de stabilitate și de politici economice coerente, direcționate spre atragerea investițiilor”
Nicușor Dan la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est
18 oct.
De ce președintele Nicușor Dan nu reformează SIE, o instituție cu rol vital în timpul războiului Rusiei asupra Europei
Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Sorin Grindeanu, Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook, Inquam Photos / Octav Ganea
Analiză
16 oct.
După guvernarea Bolojan+Fritz susținută parțial de Dan+Grindeanu, începe guvernarea Dan+Grindeanu susținută parțial de Bolojan
reciclare-parc
16 oct.
România are infrastructura necesară pentru mai multe ambalaje circulare
Ilustrație stradă Sursa foto-Dumitru Angelescu
16 oct.
Cartea, ziua de pensie și inteligența artificială