Potrivit unor relatări de presă neconfirmate oficial, președintele american în exercițiu, democratul Joe Biden, care mai are două luni de mandat înainte să-i transfere puterea republicanului Donald Trump, şi-a dat duminică acordul pentru ca rachetele ATACMS să fie folosite în atacuri asupra unor ținte militare din teritoriul rus, o cerere insistentă a șefului statului ucrainean Volodimir Zelenski refuzată până acum de administrația de la Washington.
Așa cum era de așteptat, regimul de la Moscova a reacționat vehement la această știre. Kremlinul a susținut că SUA escaladează situația – deși liderul rus Vladimir Putin a izbucnit războiul, iar Washingtonul a ajutat mereu Ucraina în funcție de gradul de escaladare al Moscovei, de această dată constând în mobilizarea de trupe nord-coreene -, în timp ce un deputat rus a cerut un atac nuclear demonstrativ împotriva teritoriului american.
Potrivit lui Viaceslav Volodin, șeful Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, Moscova ar putea recurge la „noi sisteme de armament pe care încă nu le-a folosit pe teritoriul Ucrainei”.
„Extinderea utilizării (armamentului american pe teritoriul rus – n.r.) va provoca, desigur, pagube, dar nu va schimba situaţia pe câmpul de luptă. În schimb, va înrăutăţi soarta şi viitorul Ucrainei” și va „distruge complet relaţiile ruso-americane”, a susţinut Volodin într-un mesaj plin de amenințări și propagandă publicat pe contul său de Telegram.
Pe de altă parte, Consiliul Federației, camera superioară a Parlamentului rus, susține că permisiunea ca Ucraina să folosească rachete americane ATACMS pe teritoriul Rusiei „este un pas foarte mare către începutul celui de-al treilea război mondial”. „Răspunsul va veni imediat”, a amenințat Vladimir Djabarov, prim-vicepreședintele Comisiei pentru Afaceri Internaționale. Djabarov evocă „lovituri teribile” împotriva „tuturor centrelor de luare a deciziilor”, precum și „asupra tuturor podurilor de pe Nipru”.
De cealaltă parte, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat veștile primite din SUA, dar a semnalat că „astfel de lucruri nu se anunță” public. „Rachetele vor vorbi de la sine”, a transmis el.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e326eba9b875a5527ae0098226042e93.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8f1781644f68f171400862149c372f2f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b619c24f241ba09d20213fdaf5498404.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_f65baabf3ae58d692d6458a4e7877b68.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3cf80ebf1e6ddc8f78f6db77a4437050.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_dd9578fafb8a108679f0e39299c1928e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_806f175e5d6be67376a12e087ac372a1.jpg)
![A îmbrăcat doar o salopetă din plasă! Loredana Groza, apariție fără inhibiții la 56 de ani: «Mâine nu e o nouă zi» [GALERIE FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f23a98d007439d66615a59f4fb74f135.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_a276681cee76e3a38118ff32ec431b0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3ce8d29a3a9aed703ed37a0dd7d06689.jpg)
![Iulia Pârlea, apariție incendiară pe plajă! Prezentatoarea PRO TV a pozat fără inhibiții, iar fanii au reacționat imediat: „Ești superbă!” [GALERIE FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c8d13627494bbc0eda8da60f9c60f86b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_4ceacd1abf3d37d09c125200850fad59.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b953239c4d90322e503efca7ce04aa61.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_7a26ca3d013e3bb4230ff58735802387.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b3a9d0ca265f05416d05cfd9024cf7bb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_21fa2a33552f16200cb5cc19d0199f27.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_8e378ee781a4abf8fe6c835cae7614be.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_eccb7b0b6f02d89907f847050ed1093b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_e8848784896df3258066d5a424db1393.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_2028dbd7288f51f51abeaba897d8392a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_e999094a569256c6b07cf12bde2b1f12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-dupa-decizia-ccr-care-il-poate-lasa-pe-dominic-fritz-fara-mandatul-de-primar-in-timisoara-e1787066159959.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/simina-tanasescu-dezvaluie-ca-ilie-bolojan-a-propus-ca-discutia-sa-aiba-loc-in-biroul-presedintelui-senatului.webp)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_fc969a741262a28c0079a06c16666fef.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_346b84925f19b9270bb76d515b5ebf11.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_340b12ee7ed3c5c3962d45d11bc90965.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ispite-feminine-insula-iubirii-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/alina-puscau-11.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9836b11d718d893b965a5118a4a5a34a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a93f97e6c6c9b9ddd038a23b9d168918.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9279386746e8a88b85c1902cd44c7d4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/mireasa-frumoasa-si-ingrijorata-stand-in-parc--sursa-foto-profimedia-e1787124354541.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/marija-durkovic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/birou-bancnote-euro-casa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/sezlonguri-plaja-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/horoscop-19-august-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ora-de-iarna-2026-cand-se-schimba-ora.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/de-ce-nu-mai-este-pluto-considerata-o-planeta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/verdeturi-congelate.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/femeie-portavoce-facturi-calculator.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/romania-lovita-de-un-val-extrem-de-canicula-anm-a-emis-cod-portocaliu-si-galben--sursa-foto-getty-images-scaled-e1787125843863.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sebastian-butcovan-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/transilvania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/preturi-benzina-motorina-30-iulie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/vot-parlament-shutterstock-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-conferinta-de-presa-03.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/donald-trump-stanga-si-kim-jong-un-in-marja-summitului-de-la-hanoi-foto-profimedia-e1786996691521.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-fitch-e1785573694612.jpg)
dargmar 18.11.2024, 21:58
In loc de "noi sisteme de armament" a se citi "diferite sisteme de armament"; evolutia echipamentelor rusesti de la inceputul operatiunii militare a fost practic un continuu downgrade , de la T90M la T55, probabil ca vor aduce niste catapulte acum de suparare...
Sfantul__Cuvios_Pafnutie 18.11.2024, 23:17
dargmar • 18.11.2024, 19:58
In loc de "noi sisteme de armament" a se citi "diferite sisteme de armament"; evolutia echipamentelor rusesti de la inceputul operatiunii militare a fost practic un continuu downgrade , de la T90M la T55, probabil ca vor aduce niste catapulte acum de suparare...
Nu, bă, nu ştii tu! Ruşii şi-au dat seama că echipamentul NATO e atât de învechit, încât nici nu merită să folosească ce au ei mai "bun". Nu au scos T-14 de pe linia frontului pentru că nu erau bune nici măcar ca obuziere, cu atât mai puțin ca tancuri, ci pentru că erau MULT prea bune. T-55 e suficient. Știm asta din surse rusești, serioase, deci e pe bune. Când vor folosi Polikarpov-2 (biplanul agricol), va fi pentru că e mai bun decât gioarsele de F-16, care n-au nicio șansă.
luisharcsa 19.11.2024, 07:58
Da, au primit aprobare. Una limitata la regiunea Kursk, mai ales impotriva koreenilor.
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.