Americanii care s-au îndrăgostit de România și de țuică datorită unei burse Fulbright. „Nu resimt aici pericolul de jaf armat care există acasă”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Programul Fulbright al SUA este unul prin care studenți, profesori și cercetători pot primi burse ca să studieze sau să predea în străinătate. Mina și Max sunt un cuplu de americani care au decis să se mute în România datorită lui. Locuiesc acum, alături de câinele lor Gretel, în Brașov, care li se pare că aduce cu Oregonul natal.
Cuprins:
Pe Max și pe Mina Vidrine i-am cunoscut în 2021, într-un restaurant din Budapesta. Tricoul pe care-l purtam, pe care scria „Not Max” („Nu Max”), a fost un bun deschizător al dialogului. Eu eram acolo pentru cursa de Formula 1 la care nu ținusem cu Max Verstappen, de aici tricoul. Ei erau în una dintre opririle din luna de miere. Câteva seri mai târziu le-am fost ghid prin Timișoara.
Max și Mina locuiesc astăzi într-un demisol, la patru minute de centrul Brașovului și își împart zilele între predat la universitate sau programat, seri de trivia sau mers prin talciocuri pentru țuică și obiecte vechi.
În dormitor, mașina de cusut „Elena” stă pe biroul de unde Max „coase” în JavaScript și C# pentru compania din SUA la care lucrează între 11 și 19, ora României. Adică iese din tură când e 9 dimineața în America.
Mașina de cusut au luat-o de la niște oameni din piață, după o negociere cu ajutorul Google Translate. „Cel mai bine ne-am înțeles însă când am folosit semnul arătatului de bani”, povestește Max. La finalul târguirii, a scos din buzunar 60 de lei.
Familia de americani cu rădăcini multiculturale
Mina are 27 de ani. Max are 35. S-au cunoscut în San Francisco în 2015, când colegii de cameră ai fiecăruia ieșeau împreună.
Max s-a născut și a crescut în California. Mina s-a născut în Indiana, dar s-a tot mutat în diferite orașe, inclusiv San Francisco, unde i-a plăcut cel mai mult. „Căci iubesc orașele mari, dar mai ales că acolo nu trebuia să conduc peste tot - un lucru care-mi displace la SUA în general”.
În plus, San Francisco e orașul în care s-au cunoscut. „Prietenii noștri comuni ne-au invitat la o petrecere de Halloween”. Până de sărbătorile de iarnă erau deja un cuplu.
Gretel a apărut trei ani mai târziu. E un câine cafeniu, cu ochi de căprioară, din rasa Saluki, care seamănă cu cea a ogarilor. Până și patrupedul lor a avut un traseu internațional: s-a născut în Qatar și a emigrat întâi în SUA. Acum și pentru ea acasă e Brașov.
Cei doi s-au căsătorit în 2021 și au pornit în luna de miere prin Europa, unde au descoperit România.
Selecția pentru bursa Fulbright
Fulbright este unul dintre programele de schimburi culturale și educaționale ale Statelor Unite ale Americii. Prin intermediul acestuia, cetățenii americani selectați prin concurs - studenți, cercetători, profesori, profesioniști, oameni de știință și artiști - pot primi burse sau subvenții ca să studieze, să efectueze cercetări, să predea în străinătate. Și cetățenii altor țări se pot califica pentru a face același lucru în State. În total, se acordă 8.000 de burse anual.
Pentru Mina, care deja lucra în mediul universitar, Fulbright a fost o oportunitate să își continue cariera și să experimenteze o nouă cultură. „Procesul de selecție e destul de lung. Aplicația o depui în septembrie, și trebuie să scrii mai multe eseuri. Unul are de-a face cu aptitudinile tale și cercetarea sau educarea pe care vrei s-o efectuezi”, a explicat Mina. Ea a aplicat pentru România, iar Brașovul a fost orașul în care a găsit un loc la universitate.
Este teaching assistant (asistent universitar), predă la catedra de studii americane a Facultății de Litere din cadrul Universității Transilvania. În același timp, lucrează și la cercetarea pentru doctorat. Domeniul ei de expertiză este modernismul în poezia anglofonă.
Apoi, se poate întoarce la Universitatea din Oregon, ca să își susțină doctoratul și să aplice pentru un post de profesor. În primul an, sistemul american îi obligă să predea la universitatea unde își primesc această certificare. Apoi, cale liberă. Încă nu știe unde și cum.
Brașovul, „similar cu statul Oregon”
La sfârșitul lui septembrie au participat la un curs teoretic de orientare prin țară, desfășurat la București și apoi din octombrie, a început să i se explice pas cu pas și sistemul de învățământ românesc.
Au ajuns să aleagă Brașovul fiindcă Max și-a amintit că a avut un prieten din copilărie de-aici, dintr-o familie de emigranți, iar Mina - o fostă colegă de muncă, de pe vremea când a lucrat într-un atelier de biciclete. „Aveam cunoștințe de suprafață, dar și o părere destul de bună despre țara voastră”.
În 2021, când erau în luna de miere, nu au văzut nimic din oraș, din cauza unei pneumonii care i-a ținut în casă. Când au ajuns un an mai târziu cu bursa, s-au îndrăgostit de peisajul pe care zona îl are de oferit. „Sunt uimită cât de similar este Brașovul cu statul Oregon. Nu orașul în sine, ci mai ales relieful montan, vremea în mare parte și caracterul plimbăreț al oamenilor, asemănări care ne-au ajutat să ne integrăm destul de bine”.
Am discutat cu Max despre diferențe culturale - progresism, corectitudine politică, procesul electoral, Trump versus Mike Pence, rasism și violență. „România e foarte pașnică”, a zis Max. Eu zâmbesc. „Nu, serios, ne simțim foarte în siguranță aici. Și nu e vorba doar despre atacuri cu arme de foc. De exemplu, nu resimt aici pericolul de jaf armat care există acasă. Și cei e la ambasadă ne-au asigurat că aici poate te buzunărește fără să-ți dai seama cineva sau există fraude cu carduri la bancomate, dar în rest e foarte relaxată treaba”.
Tot ca să-i liniștească, noii lor prieteni români le-au repetat stereotipul: „de când ne-am alăturat UE, cei mai buni hoți au plecat în țările calde”.
Cum au petrecut de 1 decembrie
Ca să înțeleagă mai bine viața autentică românească, au încercat ca de 1 decembrie să se amestece printre români. Max a făcut o plimbare prin Brașov unde veniseră mii de oameni să sărbătorească, iar Mina a fost la o petrecere tradițională.
Imediat ce a ajuns, i s-au oferit să guste patru tipuri diferite de pălincă și de vișinată, în timp ce gazdele învârteau la ceaunul cu fasole. „Am dres toate păhărelele care tot mi se serveau cu mâncarea și cu vreun milion de conversații plăcute pe care le-am avut cu oamenii de-acolo”, avea să povestească apoi.
Spre sfârșitul serii, s-au încins și dansuri pe muzică tradițională. A încercat și ea unul, dar s-a retras apoi. E greu să ții pasul cu românii când se pornesc la dans.
N-au mai prins distilarea țuicii în toamnă
Măcar pentru partea cu țuica, și Max și-ar fi dorit să fie cu ea la petrecere. N-a putut din cauza jobului. Deși lucrează în IT, Max este absolvent de biochimie, așa că are o pasiune aparte pentru fermentare și distilare. „Cajunii, la fel ca românii, beau foarte mult”. Cajunii sunt cei din regiunea americană New Orleans și Louisiana de Sud.
Tatăl lui produce vin de când se știe, iar el îl ajuta încă de mic. Când s-a dus la facultate, a început să producă cidru din mere, că nu avea vârsta legală pentru a-și cumpăra băutură alcoolică (21 de ani, în State).
„Păcat că am ajuns în România prea târziu pentru a lua parte la marea distilare de toamnă”, glumește americanul. Aliniază mai multe sticle cu băuturile adunate de când e în România, o colecție în toată regula.
„Interesul meu și, de fapt, obsesia mea pentru țuică provine din exotismul și autenticitatea ei. Rachiul alb este aproape inexistent în SUA. Brandy-ul brun (coniac și brandy de struguri de masă) este chiar rar. Așadar, ceva făcut cu un alt fruct decât strugurii, neîmbătrânit (sau chiar mai ciudat - învechit într-un alt lemn decât stejarul), este practic nemaiauzit”, explică pasionatul.
În plus, în SUA, să îți faci acasă băutura spirtoasă este ilegal. Și la noi este ilegal, de fapt, producătorii trebuie să-și declare cazanul de țuică și să plătească accize. În plus, nu au voie să aibă în gospodărie mai mult de 40 de litri de tărie, potrivit legii. Totuși, mai puțin sistematizat și controlat, sistemul nostru i-a permis americanului să fie mai aproape de întreg procesul de distilare, dar și de savurare.
Ideea că cineva ar face rachiu în curtea din spatele casei este destul de nebunească, dar că ar fi învățat să facă acest lucru de la părinți sau rude, folosind focul de lemne ca sursă de căldură și cazane special confecționate, ciocănite de meșteri romi pricepuți, într-un stil cu continuitate până la primele alambicuri arabe, este pur și simplu de neimaginat”.
Când va pleca acasă, peste Ocean, deși nu va putea căra în bagaj toată colecția sa de licori, va lua bogăția acestei experiențe. „Eu și mulți alți americani suntem obsedați de modul în care Europa este mai ancorată decât noi, mai în contact cu pământul, cu sezonalitatea, cu miturile etc. Acesta este ceea ce găsim atât de captivant la brânzeturile franceze sau la salamurile italiene, pentru a numi tradiții cu adevărat celebre, dar și la tradiții mai de nișă, precum țuica”, mai spune Max.
Cum se dezosează un pește
Când au venit în vizită în Timișoara, m-au rugat să-i duc la un restaurant cât mai tradițional, așa că am ales unul cu mâncare bună, cu motive, muzică și mâncăruri sută la sută tradiționale.
Acolo, Mina a văzut prima dată cum se dezosează un păstrăv. „Știi, Mina chiar a inclus ieșirea aia la restaurant în eseul de aplicare pentru Fulbright. Nu ți-a zis? Nu mai mâncase un pește întreg, pus pe farfurie cu cap cu tot, până atunci. Avem și noi, doar că nu-i ceva comun. Ei bine, a considerat că toată experiența asta a cuprins un întreg schimb cultural, de aceea a inclus-o”, mi-a povestit Max apoi.
„A fost una dintre primele experiențe cu adevărat neașteptate pe care le-am avut în România”, zâmbește Mina într-o discuție via Zoom, în ianuarie 2023.
„Eu am fost crescută vegetariană și am virat către a mânca fructe de mare și pește acum un an, așa că eu copiam sută la sută din ceea ce făceai. Dar aveți un păstrăv al naibii de bun aici, în România”, a completat apoi.
Au descoperit și că avem destule lucruri în comun. „O altă asemănare dintre cultura cajun și cea românească: vă plac îmbrățișările, sunteți prietenoși și deschiși. În America, în general, nu se mai întâmplă asta, mai ales după momentul #metoo”.
Studenții români „mai entuziasmați” decât cei americani
Minei îi place și munca de la universitate și poate face o comparație între cele două țări. „Diferența pe care o văd în relația cu studenții din cele două locuri nu știu dacă provine din deosebirile culturale sau din ieșirea din pandemie”.
Oricare e motivul, americanca se bucură de implicarea tinerilor. „Studenții mei sunt foarte încântați. Nu știu cât din asta are de-a face cu faptul că sunt cetățean american care le predă la studiile americane și cât se datorează interacțiunii față în față. Per total, e una copleșitor de pozitivă. Vin la cursuri și sunt angrenați și interesați de materie”, spune ea.
Cum e specializată în poezie, o întreb care sunt poeții preferați ai generației Z. „Prima despre care am auzit e Lana Del Rey. Da, da, tipa care cântă!”. Dincolo de asta, sunt pasionați de literatură horror, citesc despre mistere sau manga tradusă din japoneză în engleză.
Toate vin din imersarea tinerilor în culturile online (YouTube, TikTok etc.), crede profa, și diseminarea acestora prin trenduri „cu care nici eu nu pot ține pasul, deși sunt cu mai puțin de zece ani mai mare decât ei”.
„Cred că ne va lipsi mult România. Pentru mine, cel mai mult o să-mi fie dor de prietenii făcuți aici”, îmi împărtășește Max. Adaugă că-i va lipsi, de asemenea, atmosfera culturală generală, căldura și flexibilitatea românilor.
Și, desigur, piațetele și târgurile în aer liber, informalitatea economică, faptul că totul este negociabil și mâncărurile sunt delicioase. „Îmi va fi dor de țuică, în mod cert (și rachiul alb de fructe în general), pâinea, murăturile din piața fermierilor, vin fiert (și faptul că aveam voie să îl beau în timp ce mergeam), feteasca neagră, czell lager, strugurii din curtea prietenului nostru, mustul, ciorba de burtă, ciorba în general, mici!, sarmale, zacuscă!, incredibila pizza de la magazinul nostru local în care se vinde la felie, ardeii murați, oh, și gogoșarii!”, face o listă exhaustivă Max.
Le va mai fi dor călătoria cu trenul de la București la Brașov, arhitectura locurilor, mersul pe jos și transportul în comun bun de la poalele Tâmpei, îmbrățișarea deplină a spațiilor publice pentru petrecerea timpului liber și socializare, prietenia cu câinii. „Presupun că a doua jumătate a acestei afirmații este mai mult un comentariu despre America în comparație cu Europa decât cu România în mod specific”, ține să clarifice.
„Mă alătur cam la tot ceea ce a spus Max, dar aș adăuga că îmi vor lipsi cu adevărat universitatea și colegii mei din Fulbright. De asemenea, îmi va fi dor să mă plimb printr-un oraș medieval și să mă aflu într-un loc care se simte atât de orientat spre comunitate, și de primitor”, conchide Mina.
În iunie le expiră contractul, dar până atunci mai au însă câteva luni ca să se bucure de toate bunătățile României.
