Opoziția nu este de acord cu victoria partidului de guvernământ Visul Georgian și a refuzat să recunoască rezultatele oficiale.

„Fraudă totală”, a anunțat președinta țării, Salome Zurabishvili, la rândul ei prezentă la proteste. De altfel, ea a făcut apel la un miting de amploare în fața parlamentului pentru că, în opinia ei, „este un moment crucial”.

Proteste în Georgia în urma alegerilor contestate de UE. „Putin este un prost!”

Potrivit agenției de presă georgiană Paper Kartuli, protestatarii au strigat „Putin este un prost!” și „Rusebo!” (n.r. „ruși” în georgiană).

În replică, partidul de guvernământ Visul Georgian și comisia electorală au precizat că rezultatul este cel corect. Formațiunea politică a obținut 54% din voturi.

Pe Bulevardul Rustavelli din Tbilisi a fost intonat imnul Georgiei şi al Uniunii Europene, după care opoziţia a coborât de pe scenă şi a anunţat încheierea acţiunii. Anterior, președinta Salome Zurabishvili s-a adresat protestatarilor, în timp ce opoziția a cerut repetarea alegerilor parlamentare.

De altfel, Uniunea Europeană, NATO și SUA au cerut o anchetă completă cu privire la posibila fraudare a alegerilor din Georgia.

Viktor Orban, premierul Ungariei, huiduit de protestatari

Nici Viktor Orban, care se află într-o vizită oficială în Georgia, nu a scăpat de furia protestatarilor. Premierul Ungariei a fost huiduit la scenă deschisă în momentul în care a părăsit Hotelul Marriott din Tbilisi.

Viktor Orban a fost printre primii lideri internaționali care au felicitat partidul pro-rus Visul Georgian pentru obținerea celui de-al patrulea mandat în urma alegerilor, lucru peste care protestatarii nu au trecut.

De altfel, într-o declarație comună, 13 miniștri de externe ai Uniunii Europene l-au criticat pe premierul maghiar pentru gestul său, precizând că „acesta nu reprezintă UE”.

Ungaria deține președinția UE, dar Josep Borrell a precizat că Viktor Orban nu are „nicio autoritate în politica externă”.

„Orice ar spune domnul Orban în vizita sa în Georgia, el nu reprezintă Uniunea Europeană”, a declarat Josep Borrell, șeful politicii externe.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (12)
Avatar comentarii

Sfantul__Cuvios_Pafnutie 29.10.2024, 00:10

Eh, se rezolvă. Visul Ruse... pardon, "Georgian" poate să ceară intervenţia eliberatorilor ruşi, Liderul Suprem deja a spus că e dispus să ajute poparele vecine şi prietine. Doctrina Brejnev 2.0

Avatar comentarii

CristianCrisan 29.10.2024, 00:18

Serbia, Venezuela, Slovacia, Georgia ......Cand castiga partide care nu s cu UE sau USA incep protestele ...

Avatar comentarii

Avocatulplus7 29.10.2024, 00:48

Dna Victoria Nuland si aici sponsorizeaza democratia americana?

Vezi toate comentariile (12)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.