De Răzvan Mihalașcu, Daniel Stanciu,

Prim procurorul adjunct Bogdan Gabor, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, a explicat pentru Libertatea faptul că a fost deschis un dosar penal in rem în ceea ce-l privește pe ofițerul de poliție care a executat focurile de armă.

Anchetatorii urmează să afle, în urma cercetărilor, dacă ofițerul de poliție judiciară era îndreptățit să deschidă focul în timpul urmăririi și dacă avea informații potrivit cărora în autoturism se aflau și copii.

„Sunt o serie de necunoscute și de asta s-a deschis un dosar penal să se efectueze verificări pentru a se vedea motivele care au condus la decizia ofițerului de poliție judiciară de a executa foc de armă”, a precizat
Bogdan Gabor, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, pentru Libertatea.

În acest moment, polițistul care a tras focurile de armă nu a fost pus sub acuzare, iar dosarul urmează să fie preluat de procurorii Parchetului General de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Potrivit anchetatorilor, cercetările pentru vătămare corporală sunt efectuate în cadrul dosarului care a fost deja deschis pentru infracțiunile de
punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat, punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare şi lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate, conform Mediafax.

La nivelul Poliției nu a fost, însă, demarată o anchetă internă.

„La acest moment, nu este o anchetă prin compartimentul de control intern. Toate activităţile se desfăşoară în cadrul dosarului penal întocmit deja în acest sens, iar activităţile desfăşurate de poliţişti sunt sub supravegherea unui procuror”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), Georgian Drăgan, pentru sursa citată.

Întrebat dacă poate fi luată în calcul ipoteza unei eventuale neglijențe în serviciu în acest caz, reprezentantul IGPR a precziat că procurorul este cel care analizează datele din dosar.

Fetița de șapte ani, care a fost împușcată de polițiști, va fi operată vineri la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare. Medicii au diagnosticat-o cu fractură de metatars la laba unui picior.

Fetiţa a fost împuşcată în picior în timpul unei urmăriri , după ce poliţiştii au încercat să oprească o maşină cu focuri de armă.

Suspectul urmărit de poliţişti a fost prins într-o livadă, iar vineri este supus unei expertize psihiatrice.

foto: vasiledale.ro


Citește și:

EXCLUSIV | Un milionar american, însurat și cu 8 copii, s-a îndrăgostit nebunește de o moldoveancă, iar în două luni i-a alimentat contul cu sute de mii de dolari. Fiindcă nu le-au crezut povestea de iubire, autoritățile și o bancă comercială din Brașov au pus sechestru pe banii fetei din Onești

Anamaria Prodan, atac devastator la Gică Hagi: „Probabil oamenii nu au curajul să-i spună în față”
GSP.RO

Anamaria Prodan, atac devastator la Gică Hagi: „Probabil oamenii nu au curajul să-i spună în față”

Horoscop 23 noiembrie 2019. Leii ar putea avea parte de conflicte
HOROSCOP

Horoscop 23 noiembrie 2019. Leii ar putea avea parte de conflicte