O avocată româncă cere Franței să recunoască genocidul comis în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial: „Nu am vorbit despre asta”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Asociația Zor, reprezentantă de avocata Anina Ciuciu, a lansat pe 8 aprilie 2026 un apel istoric pentru recunoașterea genocidului romilor, sintilor, gitanilor și altor grupuri persecutate în perioada 1940-1946, în cadrul Comisiei pentru Afaceri Europene a Adunării Naționale din Franța.
Cuprins:
Recunoașterea genocidului romilor în Franța, propusă în Parlament
Avocata și scriitoarea Anina Ciuciu, în vârstă de 36 de ani, este strănepoata unor români deportați în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Propunerea ei dorește să aducă în prim-plan o tragedie istorică încă insuficient cunoscută, conform cotidianului Le Monde.
Aceasta a descoperit abia în 2014 o parte dureroasă a propriei istorii. Aflată în vizită la fostul lagăr al familiilor de romi de la Auschwitz-Birkenau, ea a citit pe plăcile comemorative nume și locuri familiare. Ulterior, a aflat că străbunicii săi, români de etnie romă, au fost deportați în Ucraina, într-un lagăr din Odessa.
„Am înțeles, în cele din urmă, de ce bunica mea a fost numită Odessa. Este o poveste despre care nu s-a vorbit niciodată în familia mea, probabil pentru că era prea greu de purtat. Dar nici la școală nu am auzit vreodată despre asta”, a afirmat Anina Ciuciu, care se identifică drept „romni” (femeie romă) în limba maternă, romani.
Stabilită în Franța la vârsta de 8 ani, după ce familia ei a fugit din cauza discriminărilor din România, Anina a experimentat numeroase expulzări și schimbări de școală. Această experiență a inspirat-o să scrie cartea „Je suis tzigane et je le reste” în 2013 ( tradusă în română sub numele „Mândră să fiu romă. De la Faţa Luncii la Sorbona: un destin de excepţie” - n.r.).
Cine este Anina Ciuciu
Anina Ciuciu s-a născut la Craiova, într-o familie de romi. În 1999, după multe peripeţii, a ajuns în Franţa, la Bourg-en-Bresse, împreună cu părinţii şi surorile ei, potrivit „Editura Trei”. A pornit de la periferia insalubră a Craiovei şi a ajuns peste ani să studieze la Universitatea Sorbona.
Însă acest parcurs a fost deosebit de dificil: „s-au confruntat cu cea mai neagră sărăcie, locuind în condiţii insalubre – în tabere de rromi, într-o cazarmă dezafectată şi câştigându-şi traiul din cerşit. Ajutaţi de o trecătoare generoasă, apelează la autorităţi şi primesc o locuinţă. De asemenea, li se oferă posibilitatea de a lucra în condiţii decente”, potrivit sursei citate.
Pasionată de învăţătură, Anina nu renunţă la şcoală. Ea a obţinut bacalaureatul ştiinţific, licenţa în Drept şi, ulterior, a fost acceptată la prestigioasa Universitate Sorbona.
În 2024, împreună cu alți descendenți ai romilor și călătorilor internați în Franța în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fondat asociația Zor pentru a aduce în discuție genocidul uitat al romilor.
Un genocid nerecunoscut oficial
Propunerea de rezoluție sprijinită de 37 de deputați francezi din diferite partide politice solicită guvernului din Franța să recunoască oficial genocidul romilor, sintilor, gitanilor, manuchilor, yénichilor și călătorilor din perioada 1940-1946.
De asemenea, se propune stabilirea zilei de 2 august drept zi de comemorare națională, în amintirea masacrului a 4.300 de romi în noaptea de 2 spre 3 august 1944 la Auschwitz-Birkenau.
Această inițiativă nu este nouă. În 2015, Parlamentul European a cerut statelor membre să recunoască genocidul romilor, care a făcut între 300.000 și 500.000 de victime. Cu toate acestea, în Franța, recunoașterea oficială și contabilizarea completă a victimelor rămân în mare parte nefinalizate.
Potrivit sociologului Claire Cossée, aproximativ 6.500 de persoane au fost internate în 26 de lagăre de pe teritoriul francez, începând din aprilie 1940, ca urmare a unui decret ce interzicea circulația „nomazilor”. Pe site-ul „Le Mur des nomades”, antropologul Lise Foisneau a publicat primele liste de nume, ajutând descendenții să-și descopere istoria familială.
Mărturii de neuitat
Léa Bony, o altă purtătoare de cuvânt a asociației Zor, a găsit astfel numele bunicului său patern în arhive. „În familia noastră era totul sau nimic. Bunicul nu a vorbit niciodată cu tata despre trecutul său. Nu știam nimic până când am descoperit că fusese internat”, povestește tânăra de 24 de ani.
În cadrul unei conferințe de presă organizate pe 29 octombrie 2025 de parlamentarii care au susținut rezoluția, Marie-Louise Bony, mătușa lui Léa, a vorbit pentru prima dată în afara familiei despre calvarul din lagărul Rivesaltes.
La 88 de ani, ea a povestit cum, între 2 și 6 ani, a trăit lipsuri alimentare severe și a fost martoră la torturile aplicate fratelui său mai mare după o încercare de evadare. În 1944, lagărul a fost evacuat, iar familia a fost mutată la Barcarès, apoi la Saliers, lângă Arles.
„Când copiii de la școală vorbeau despre Arles ca fiind frumoasa cetate a lui Van Gogh, eu mă gândeam doar la gara care ducea spre lagăr”, a povestit ea.
Un pas spre dreptate
Adoptarea rezoluției ar putea deschide calea către crearea unei comisii de despăgubiri pentru victimele persecuției romilor, similar cu demersurile realizate în cazul victimelor evreiești ale Holocaustului. Textul propune, de asemenea, măsuri concrete pentru combaterea anti-țigănismului contemporan.
„Franța trebuie să realizeze gravitatea acestui rasism, care, din păcate, este încă privit ca ceva banal. Acest tip de ură a dus la asasinarea Angelei Rostas [călătoare și mamă de familie, împușcată în februarie 2024 în Haute-Savoie], fără să provoace nicio reacție de indignare”, subliniază Anina Ciuciu pentru Le Monde.
Ea adaugă: „Este vorba să recunoaștem că s-a întâmplat. Dar, mai ales, să știm cum să facem ca asta să nu se mai repete”.
Aceeași preocupare este împărtășită și de Léa Bony: „Această memorie dispare. Este urgent ca trecutul să fie transmis, recunoscut și să devină parte din memoria colectivă a Franței”, conchide ea.
