În 2002, în timp ce se afla într-o misiune în nordul Nigeriei pentru UNICEF, Heidi Larson a avut o revelație profesională.
Cadrele medicale din regiune distribuiau vaccinul împotriva poliomielitei din ușă în ușă, într-un efort de a eradica boala din această regiune, dar guvernatorul statului Kano a decis să boicoteze campania.
Sentimentele antioccidentale erau la cote mari, după atacurile teroriste din 11 septembrie și reacția militară americană, iar zvonurile circulau intens.
Localnicii auzeau prin urmare că vaccinul este de fapt un contraceptiv menit să sterilizeze copiii nigerieni, că îi infectează cu HIV, că în spatele campaniei de vaccinare se află de fapt CIA.
În cele din urmă, boicotul a avut succes: boala s-a extins în alte 20 de țări.
Larson a vorbit însă cu un grup de mame nigeriene care s-au declarat nemulțumite că au fost numite ”ignorante” la radio pentru simplul fapt că nu au luat vaccinul.
”Nu am fi pus atâtea întrebări despre vaccin dacă eram ignorante”, au spus acestea.
Larson s-a convins la momentul respectiv că experții și oficialii trebuie să facă mai multe eforturi pentru a vorbi cu persoanele sceptice, nu să le ignore.
Un declin al încrederii în vaccinuri
Larson, de profesie antropolog, este fondatoarea Proiectului Încrederii în Vaccin.
A petrecut două decenii în țări devastate de război, în state instabile și sărace, dar și în țări bogate, încercând să înțeleagă ce îi face pe oameni să fie sceptici în fața vaccinurilor.
Este obsedată de originea și evoluția zvonurilor, pe care le numește ”rezolvări colective ale problemelor” și a ajuns să înțeleagă că anti-vaxxerii – un termen pe care îl consideră prea agresiv – nu sunt neapărat needucați, nu sunt oameni care nu cred în știință, ci oameni care au întrebări și îndoieli, care sunt în căutarea unor sfaturi.
În septembrie, echipa sa a publicat în jurnalul medical The Lancet un studiu care ia în calcul schimbările de percepție cu privire la vaccinuri înregistrate în 149 de țări, din 2015 până în 2019, în urma intervievării a aproape 300.000 de persoane.
În Indonezia, spre exemplu, percepția cum că vaccinurile sunt sigure a scăzut de la 64% la 50% în această perioadă, după ce liderii musulmani au pus sub semnul întrebării siguranța vaccinurilor pentru pojar, oreion sau rubeolă.
În Polonia, o mișcare antivaccinistă foarte bine organizată a redus încrederea în vaccinuri de la 64%, în noiembrie 2018 la 52% în decembrie 2019.
În plină pandemie, într-un moment în care numeroase vaccinuri sunt testate, consecințele acestui scepticism ar putea fi mari. În SUA, spre exemplu, un sondaj Pew Research Center a aflat că proporția adulților americani care s-ar vaccina împotriva COVID a scăzut de la 72% în mai la 51% în septembrie.
Această tendință este deseori atribuită dezinformărilor care circulă pe Internet.
Echipa Proiectului Încrederii în Vaccin a și realizat un sondaj pentru a verifica această pistă. 3.000 de britanici au fost întrebați dacă și-ar face un vaccin COVID și 54% dintre cei intervievați au spus că da.
Apoi, celor 3.000 de oameni li s-au arătat mai multe postări sceptice sau direct anti-vaccin de pe rețelele sociale, inclusiv una a lui David Icke, un adept al teoriilor conspirației, care susține că 97% dintre cei care vor primi vaccinul anti-COVID vor deveni infertili. După ce au văzut aceste postări, unii oameni și-au reconsiderat rapid părerea, iar proporția celor dispuși să își facă vaccinul a scăzut cu mai mult de 6 puncte procentuale.
Nu vaccinurile salvează vieți, ci vaccinarea
Este o diferență semnificativă. Pentru ca un vaccin să aducă imunitatea de grup într-o populație este nevoie ca 60-70% dintre oameni să primească acel vaccin. O scădere de 6% a numărului de oameni care acceptă vaccinul ar putea pune în pericol această țintă.
Încrederea în vaccin este ”cel puțin la fel de importantă precum eficiența vaccinului”, explică și Daniel Salmon, director al Institutului pentru Siguranța Vaccinurilor la Școala de Sănătate Publică John Hopkins.
Nu vaccinurile salvează vieți, ci vaccinarea.
Daniel Salmon, director al Institutului pentru Siguranța Vaccinurilor:
Dar nu corectarea acurateții informațiilor care circulă pe Internet este principala soluție, crede Larson.
”Nu cred că îndepărtarea postărilor va șterge acest sentiment (de neîncredere)”, spune ea.
”Dacă închizi Facebook-ul mâine, zvonurile nu vor dispărea, doar se vor muta în altă parte”, spune experta, care în prezent este consultată chiar de Facebook, în tentativa declarată a rețelei sociale de a stopa dezinformările cu privire la vaccinuri.
Aceasta este de fapt esența mesajului transmis de doctoriță ministerelor sănătății, companiilor farmaceutice, organizațiilor non-guvernamentale și rețelelor sociale care i-au cerut ajutorul în ultima vreme.
Zvonurile, explică ea, prind rădăcini într-un substrat de îndoială și acest substrat este cel care are nevoie de atenție.
”Nu avem o problemă de dezinformare, avem o problemă de încredere”, spune ea.
Un risc global pentru sănătate
Rezistența în fața vaccinurilor nu este un fenomen nou.
Prima grupare antivaccin a apărut în Marea Britanie în 1850, când guvernul a încercat să impună obligativitatea vaccinului împotriva variolei.
În 1998 a apărut una dintre cele mai cunoscute dezinformări pe tema vaccinurilor, emisă de Andrew Wakefield, un doctor care ulterior și-a pierdut licența. Acesta a publicat un studiu în care susținea, în mod incorect, că există o legătură între autism și vaccinurile pentru pojar, oreion și variolă. Lucrarea a fost retrasă 12 ani mai târziu, dar nu înainte ca rata de vaccinare din unele țări să scadă dramatic.
Rețelele sociale, sentimentele antiglobalizare și o erodare a încrederii publicului au amplificat în timp problema.
Unul dintre motivele pentru care vaccinurile sunt atât de des atacate, observă Larson, este pentru că acestea ating aproape fiecare om de pe planetă.
Au fost inventate de specialiști, care vorbesc într-un jargon pe care mulți oameni nu îl înțeleg, sunt vândute de companii farmaceutice care nu se bucură de credibilitate și susținute de guverne în care oamenii au și mai puțină încredere.
Acesta este și motivul pentru care Larson și echipa sa au petrecut ani în șir pentru a realiza studii, pentru a documenta zvonuri despre vaccinuri și despre pierderea încrederii, colectând date științifice despre factorii care cresc sau reduc încrederea în vaccinuri.
Cercetările lor au subliniat că reticența în fața vaccinurilor este deseori o chestiune de emoție, o problemă pe care restul comunității medicale a recunoscut-o cu greutate.
În 2019, Organizația Mondială a Sănătății a catalogat reticența în fața vaccinurilor drept unul dintre primele 10 riscuri globale de sănătate.
Și totuși, Larson nu crede că în prezent, comunitatea științifică s-a ridicat la înălțimea momentului. Finanțarea pentru dezvoltarea strategiilor de comunicare pentru construirea încrederii este la un nivel ridicol, spune ea.
Tendința globală în acceptarea vaccinurilor se află pe un platou, iar în unele locuri este în declin. Dacă nu rezolvăm problema acum, pentru că nu am rezolvat-o ieri, iar COVID a înrăutățit-o, vom fi într-o situația complicată. Rămânem fără timp.
Heidi Larson fondatoarea Proiectului Încrederii în Vaccin:
Metode aplicate pe teren
În ultimii cinci ani, Larson a condus un consorțiu finanțat de Uniunea Europeană și a lucrat în patru țări europene – Sierra Leone, Rwanda, Republica Democratică Congo și Uganda pentru a promova încrederea și acceptarea testelor pentru vacinul Ebola, care au loc acolo.
Una dintre componentele cheie ale proiectului presupune înrolarea unor ”ascultători” locali, care se întâlnesc săptămânal cu medicii implicați în testare pentru a împărtăși cu aceștia informațiile pe care le aud în comunitate.
La un moment dat, medicii au fost nevoiți să intervină după răspândirea unui zvon potrivit căruia cadrele medicale fură sângele participanților la teste. Cadrele medicale au explicat că cantitatea de sânge extrasă era foarte mică și le-au și arătat participanților eșantioanele.
Zvonul s-a evaporat.
Cu altă ocazie, oamenii au devenit îngrijorați spunând că, din moment ce sunt îndemnați să semneze o asigurare medicală în contextul participării la teste, asta înseamnă că ceva rău se va întâmpla.
Oferta asigurării a fost reformulată, iar participanților li s-a spus: ”Nu ne așteptăm la probleme, dar ne pasă de sănătatea voastră”. Testele au avut ulterior o rată foarte mare de participare.
Orice regiune are diferențele ei. În cazul testelor pentru vaccinul Ebola, ”ascultătorii” sunt localnici care sunt învățați ce să întrebe și ce să răspundă.
În estul Europei, unde Proiectul Încrederii în Vaccin monitorizează tendințele exprimate pe rețelele sociale, echipa nu se limitează să pună întrebări, trebuie să ofere și răspunsurile.
În prezent, spre exemplu, zvonurile care circulă online spun că vaccinul gripal va face oamenii mai vulnerabili în fața COVID-19.
Prin urmare, echipa lui Larson elaborează un mesaj care să nu se limiteze la formula ”Faceți vaccinul pentru gripă!”, ci care să ofere și asigurări că acest vaccin nu va prezenta riscuri COVID pentru destinatari.
Simon Piatek, expertul digital al echipei, crede că și persoana care livrează mesajul este importantă.
”Gândiți-vă la Kim Kardashian în SUA sau la un star Bollywood în India, nu la un medic în halat alb de la OMS sau din guvernul național”, explică Piatek.
Seth Berkley, CEO al Gavi (Alianța Globală pentru Vaccinuri și Imunizare) este de acord și crede că munca lui Larson este una care poate servi drept manual pentru felul în care guvernele vor organiza campania de vaccinare.
Modul cel mai potrivit este cel de stabilire a unei relații cu comunitățile. Faptele reci nu vor fi suficiente. Avem nevoie să ajungem la inimile oamenilor, iar problema încrederii este una critică.
Seth Berkley, CEO al Gavi:
Acest lucru nu s-a întâmplat însă.
”Suntem în mijlocul celei mai mari pandemii din vremea noastră și nu avem o strategie coerentă de comunicare cu publicul”, spune Saad Omer, director al Institutului Global pentru Sănătate de la Yale.