”Conform atribuțiilor, noi monitorizăm continuu calitatea apei, iar când se constată abateri, se iau măsuri. Sunt informate autoritățile locale, iar dacă apa nu este potabilă, este avertizată populația din localitățile respective”, a declarat Dănuț Crăciun, DSP Ilfov.

Localitățile vizate de avertismentul DSP sunt:

  • mangan în localitățile: Berceni, Dărăști, Ciorogârla, Balotești, Periș, Corbeanca, Pantelimon
  • nitrați în Snagov
  • amoniu în Berceni, Bragadiru, Dărăști, 1 Decembrie, Cornetu, Pantelimon
  • aluminiu – Balotești

Direcţia de Sănătate Publică Ilfov a postat un anunţ pe site-ul instituţiei, avertizând că apa din mai multe localităţi din judeţ nu este bună de băut.

Astfel, conform ultimelor analize efectuate, „sistemul de aprovizionare cu apă potabilă din comuna Berceni, operat de Primăria Berceni până la finele anului 2015 şi preluat de societatea EuroApavol SA, a primit notificare de respingere a ASF Nr. 3/ 29.03.2017 datorită depăşirii valorilor maxime admise pentru Amoniu şi Mangan”, anunţă DSP Ilfov.

În comuna 1 Decembrie „sistemul de aprovizionare cu apă a fost operat de către Primăria 1 Decembrie până la finele anului 2015 şi preluat de societatea EuroApavol SA. A deţinut ASF cu Plan de Conformare care nu a fost îndeplinit şi a primit notificare de respingere a ASF Nr. 2/ 29.03.2017 datorită depăşirii valorilor maxime admise pentru Amoniu”, se mai arată în informare.

În Snagov- Ghermaneşti parametrii determinaţi sunt în limite normale cu excepţia Nitraţilor, transmite DSP.

Reprezentanții DSP au precizat că în localitățile Pantelimon, Ciorogârla, Balotești și Afumați a fost descoperită apă cu probleme, însă situația a fost remediată de autorități.

Apa murdară poate fi fatală în cazul copiilor mici

Medicul nutriționist Lygia Alexandrescu atrage atenţia că apă infestată cu microorganisme poate produce toxinfecţii alimentare severe, foarte periculoase, chiar mortale, în special la copii. De asemenea pot produce infecţii virotice sau poate introduce în organism paraziţi care se dezvoltă în tubul digestiv.

”Dacă este consumată, această apă impurificată cu nitraţi produce în organism nitriţi, substanţe cu un mare potenţial de toxicitate. Pot apărea astfel o serie de simptome şi dezechilibre în organism: hipertensiune arterială, dureri de cap, tulburări respiratorii, ameţeală, hiperactivitate, alergii, urticarie, afecţiuni ale glandei tiroide şi ale sistemului circulator”, ne-a explicat Lygia Alexandrescu.

Medicul a subliniat că cel mai mare pericol îl constituie ingerarea de nitraţi prin apă de către bebeluşi şi copiii mici. În urma reacţiei dintre nitraţi şi hemoglobina rezulta methemoglobina, un compus similar hemoglobinei, dar care nu poate sa asigure transportul oxigenului în sânge. Astfel, la bebelusi apar cianoza intensă, difuză, cu nuanţe brune sau cenuşii, colici, ameţeli, dureri de cap, greaţă, senzaţie de sufocare. În cazul sugarilor, evoluţia bolii este foarte rapidă şi de multe ori fatală.

Dacă în cazul microorganismelor, apa se poate curăţa prin fierbere, toxicitatea nitritilor nu se reduce prin această metodă.

Regulile UE sunt stricte

Politica Uniunii Europene spune că apa potabilă, destinată consumului uman, trebuie să poată fi băută în singuranţă, fără riscul îmbolnăvirii. Astfel, s-au constituit o serie de reguli de bază în vederea aplicării acestei politici la nivel european după cum urmează:

-Apa potabilă trebuie să fie verificată cu cele mai moderne metode ştiinţifice,

– Calitatea apei potabile trebuie să fie asigurată printr-o monitorizare eficientă, dublată de aplicarea în practică a celor mai severe măsuri sanitare,

– Consumatorii trebuie să fie informaţi la timp şi corect privind apa pe care o folosesc.

Citește și: 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.