Un etaj al unui imobil din Paris, în care se aflau aproximativ 50 de persoane la o petrecere, s-a prăbușit peste etajul inferior în noaptea de sâmbătă spre duminică. Cel puțin o persoană a fost rănită grav.
Alte 19 persoane au fost rănite uşor, iar starea lor este „în curs de evaluare” pentru a se stabili dacă trebuie sau nu transportate la spital, au transmis pompierii citați de Le Figaro.
Persoanele se aflau într-un apartament aflat la etajul al cincilea al unui imobil de pe strada Amelot, în arondismentul 11 al capitalei franceze. Pompierii au transmis că acesta s-a prăbușit peste apartamentul situat dedesubt.
? Paris : Effondrement d'un étage dans un immeuble de la rue Amelot (XIe arrondissement) vers minuit dans la nuit de samedi à dimanche. Plusieurs blessés dont au moins un en urgence absolue. Important dispositif de secours sur place. (images / infos @Actu17) pic.twitter.com/LaP1ZH1SZv
— Actu17 (@Actu17) January 18, 2026
Conform primelor evaluări, prăbușirea este de natură „structurală” și nu a fost cauzată de o scurgere de gaz, au subliniat aceștia.
La fața locului au fost mobilizați aproximativ 145 de pompieri cu 45 de vehicule, precum și numeroase ambulanțe.