Această situație a fost relatată miercuri de Otilia Nuțu, reprezentantă a Expert Forum, într-o conferință online despre calitatea aerului, scrie Agerpres.

”Dintre cele 32 de proiecte începute în POIM, 18 nu au putut să fie finalizate şi atunci (…) le-am fazat, adică am împărţit proiectele în nişte bucăţi, partea care a putut să fie finalizată într-un ciclu bugetar a fost decontată în ciclul bugetar respectiv, iar restul a fost transferat asupra ciclului bugetar ulterior. (…) Pe de o parte, te ajută să nu pierzi banii care au fost deja cheltuiţi, însă, pe de altă parte, înseamnă că din ciclul bugetar ulterior, în loc să foloseşti bani pentru noi proiecte, tu practic cheltuieşti bani pentru a finaliza ceea ce s-a început în proiectul anterior. Asta înseamnă că o parte din banii alocaţi în ciclul bugetar anterior au fost pierduţi, este vorba de sute de milioane, în total circa un miliard de euro au fost pierduţi (…) din cauza acestei fazări”, a spus Nuţu, într-o conferinţă online despre calitatea aerului.

Otilia Nuțu mai precizează că în raportul care prezintă această situație, pierderea de aproape un miliard de euro a fost prezentată de guvernanţi sub denumirea de ”fazare”.

Ad placeholder
VIDEO | Imagini incredibile de la priveghiul lui Emi Pian. Zeci de oameni înghesuiți, fără mască de protecție. Poliția a dat amenzi de 14.000 de lei
Recomandări
VIDEO | Imagini incredibile de la priveghiul lui Emi Pian. Zeci de oameni înghesuiți, fără mască de protecție. Poliția a dat amenzi de 14.000 de lei
 

”Dintre proiectele care sunt fazate, există unele începute în 2013-2014, care nu s-au terminat nici în ciclul bugetar anterior şi se pare că nu se vor finaliza nici în ciclul bugetar actual şi există această idee că le vom putea faza pentru un ciclu bugetar ulterior. Problema e că, în momentul în care folosim bani europeni, UE se uită în ce măsură banii care au fost investiţi au adus într-adevăr un beneficiu (…). Nu există nicio certitudine că aceste proiecte vor mai putea să fie fazate încă o dată”, a afirmat Nuţu.

Prin urmare, Otilia Nuțu este de părere că nu există șanse prea mari ca proiectul privind incineratorul pentru deşeuri din Bucureşti şi Ilfov să fie dus la bun sfârșit.

Citeşte şi:

Amenzile date în perioada stării de urgenţă sunt neconstituţionale, a decis CCR

Previziuni pesimiste pentru economia din România. Comisia Europeană: Scădere economică de 6% pentru 2020 și deficit de 9,2% din PIB

Minciuni guvernamentale COVID-19. Deși premierul Orban a negat în conferință de presă, Ministerul Sănătății a dedicat o licitație propriei companii, Unifarm

Elena Ceauşescu a vizitat Facultatea de Chimie, iar liftul NU mergea. Etajele Universităţii erau URIAȘE... ce-a urmat pare ireal, dar e cât se poate de adevărat
PARTENERI - GSP.RO
Elena Ceauşescu a vizitat Facultatea de Chimie, iar liftul NU mergea. Etajele Universităţii erau URIAȘE... ce-a urmat pare ireal, dar e cât se poate de adevărat
Scene de groază lângă sicriul lui Emi Pian. Ce s-a întâmplat cu soția lui
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Scene de groază lângă sicriul lui Emi Pian. Ce s-a întâmplat cu soția lui
Horoscop 6 august 2020. Berbecii simt nevoia să își recapete, măcar parțial, echilibrul
HOROSCOP
Horoscop 6 august 2020. Berbecii simt nevoia să își recapete, măcar parțial, echilibrul
RECOMANDĂRI