Prima manifestare a bolii a fost în urmă cu doi ani, atunci când Elena a şi aflat de fapt despre boala sa.
“Existau semne care să conducă la acest diagnostic, am 1,83 metri, am degetele extrem de lungi, dar nimeni nu şi-a dat seama”, povesteşte Elena Poplahov, care a fost diagnosticată cu sindromul Marfan abia în noiembrie 2012, când i-a cedat aorta. Momentan se simte bine, vena a fost parţial refăcută, iar după ce organismul va fi refăcut suficient după cele două operaţii suferite, va trebui să facă o a treia intervenţie.
“Nu a fost uşor să mi se spună că am 1% şanse de supravieţuire”, mărturiseşte Elena, care nu s-a dat bătută nici o clipă şi speră că va putea strânge banii necesari pentru o nouă operaţie prin care să i se înlocuiască cu plastic ce a mai rămas din aortă.