23.000.000 de oameni din 170 de țări au semnat petiția în mai puțin de o săptămână

La scurt timp după Cupa Mondială de fotbal din 2026, marcată de multiple controverse legate de echipa națională argentiniană, petiția „Argentina Out” a devenit virală la nivel global. Scopul său este clar: excluderea definitivă a selecționatei „Albiceleste” din competițiile FIFA.

În mai puțin de o săptămână, inițiativa a strâns exact 23.316.108 semnături, depășind cu mult ținta inițială de cinci milioane. Semnături au fost înregistrate din 170 de țări, demonstrând amploarea acestui demers.  

Semnatarii petiției acuză FIFA de părtinire în favoarea lui Messi

Textul petiției acuză FIFA și arbitrii de „părtinire în favoarea lui Lionel Messi și a Argentinei”, adăugând: „De ce ar trebui restul lumii să participe la competiție, când câștigătorul este deja cunoscut? Excludeți Argentina din Cupa Mondială și acordați o șansă echitabilă tuturor celorlalți”.

Deși strângerea semnăturilor s-a încheiat, dezbaterile pe rețelele sociale continuă să fie intense, relatează publicația citată mai sus.

23.000.000 de oameni din 170 de ţări cer excluderea definitivă a Argentinei de la campionatele mondiale de fotbal
Textul petiției acuză FIFA și arbitrii de „părtinire în favoarea lui Lionel Messi și a Argentinei”. Sursa foto: Profimedia Images.

Petiția pentru excluderea Argentinei este cea mai semnată de la meciurile de fotbal

Cu peste 23,3 milioane de semnături, „Argentina Out” este acum a doua cea mai semnată petiție din istoria internetului. Recordul rămâne deținut de campania „Jubilee 200” din 1997, care a strâns 24.319.181 de semnături din 166 de țări, solicitând anularea datoriilor țărilor sărace.

Deși FIFA nu a răspuns acestei cereri, creatorii petiției au încheiat inițiativa cu un mesaj ironic, referindu-se la finala recent câștigată de Spania: „FIFA ne-a ignorat, dar Spania a făcut treaba. Mulțumim, Spania”.

O altă petiție a devenit virală după finala Cupei Mondiale din 2022

Această inițiativă amintește de o altă petiție celebră care a devenit virală după finala Cupei Mondiale din 2022, câștigată de Argentina în fața Franței.

Atunci, fanii argentinieni au lansat o petiție intitulată „Franța să înceteze să mai plângă”, care a strâns peste 750.000 de semnături, fiind un răspuns la criticile vehemente ale francezilor. Cu toate acestea, amploarea mișcării „Argentina Out” depășește cu mult precedentul, ilustrând o mobilizare globală fără precedent în lumea sportului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.