Armistițiul din Orientul Mijlociu este pe cale să expire: SUA anunță noi discuții Israel-Liban

Comentează
De stânga/dreapta, colaj cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, președintele SUA Donald Trump și președintele libanez Joseph Aoun

Statele Unite încearcă să țină sub control situația tensionată din Orientul Mijlociu și pregătesc o nouă rundă de negocieri între Israel și Liban. Pe fondul noilor discuții anunțate, piețele reacționează imediat iar prețul petrolului pare să scadă pe fondul speranțelor legate de discuțiile cu Iranul.

SUA reiau discuțiile între Israel și Liban

Potrivit News.ro, care citează France24, Statele Unite vor organiza joi, 23 aprilie, noi discuții între Israel și Liban, pentru a evita reluarea conflictului, după un armistițiu considerat fragil.

„Vom continua să facilităm discuţiile directe, purtate cu bună-credinţă, între cele două guverne”, a declarat un oficial al Departamentului de Stat, sub protecția anonimatului.

Armistițiul a fost negociat tot de SUA, însă situația rămâne instabilă, iar timpul pentru menținerea păcii este limitat.

Tensiuni mari între SUA și Iran

În paralel, situația devine tot mai complicată în relația dintre Statele Unite și Iran. Luni, cele două țări au avertizat că sunt pregătite inclusiv pentru un conflict, pe fondul incertitudinilor legate de negocierile anunțate de președintele Donald Trump.

Casa Albă a transmis că vicepreședintele J.D. Vance este pregătit să revină la Islamabad, capitala Pakistanului, unde ar urma să aibă loc o nouă rundă de negocieri. Totuși, Iranul nu confirmă participarea. Mai mult, autoritățile de la Teheran acuză Washingtonul că a încălcat armistițiul.

„Prin impunerea unui blocaj şi încălcarea armistiţiului, Trump doreşte să transforme această masă de negocieri într-o masă de capitulare sau să justifice reluarea ostilităţilor”, a declarat Mohammad Bagher Ghalibaf, președintele parlamentului iranian.

Ce se întâmplă cu petrolul

Prețul petrolului a scăzut marți, pe fondul așteptărilor că negocierile dintre SUA și Iran ar putea duce la creșterea ofertei din Orientul Mijlociu, scrie sursa citată. Contractele futures pentru petrolul Brent au coborât cu 95 de cenți, până la 94,53 de dolari pe baril. Și petrolul american West Texas Intermediate (WTI) a înregistrat o scădere de 1,54 de dolari, ajungând la 88,07 dolari.

Totuși, mai multe țări caută soluții. Guvernul britanic urmează să anunțe un plan de accelerare a energiei curate. Ministrul energiei, Ed Miliband, va prezenta măsuri pentru extinderea masivă a surselor regenerabile, inclusiv instalarea de panouri solare și turbine eoliene pe terenuri industriale și feroviare, suficiente pentru a alimenta aproximativ cinci milioane de locuințe.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!