Un puşti din Dâmbovița își face singur casă de când a început criza Covid-19. A muncit cu ziua și a vândut bălegar ca să-și cumpere materiale
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Un băiat de 16 ani ne arată cum să ne luptăm pentru ceea ce ne dorim: cu mâinile goale, săpând în bălegar, dacă trebuie. Visurile nu țin cont de pandemie sau de starea de urgență ca să prindă aripi.
Cuprins:
El n-a plecat ca băieţii, cu 5 lei, cu 10 lei în sat. El a plecat cu 2 lei, mai mult de 2 lei nu şi-a luat. Mi-a zis că dacă eu iau 5 lei, tu mâine ce faci de pâine? Îţi las 3 lei, să ai de pâine. El a zis asta, copilul ăsta… De la 9 ani munceşte să-şi facă acoperişul ăsta. Geta, mama băiatului:
Geta are numai cuvinte de laudă despre mezinul ei. De fapt, mama are toate cuvintele, că băiatul tace, ciuleşte doar urechile, în timp ce “face fierul”, pentru stâlpii de rezistenţă. Lucrează concentrat la casa lui, care prinde contur în curtea casei părinteşti. S-a apucat pe 6 martie, a săpat fundaţia, a turnat placa, a ridicat pereţii.
E un puşti tuns soldăţeşte, ars de soare, cu mâinile zgâriate şi pătate de rugină. N-a avut şi nici nu are nimic de partea lui, cu excepţia unui talent aparte de a nu se lăsa descurajat.
“Am vândut laptele şi mi-am crescut copiii”
Georgică are 16 ani şi e cel mai mic dintre cei 12 copii ai familiei Ştefan, din satul Cocani, Dâmboviţa. Fraţii şi surorile lui au familiile lor acum, el a rămas cu părinţii, într-o casă cu obraji galbeni şi scorojiţi. Acoperişul de ţiglă e găurit în mai multe locuri, doar două odăi mai pot fi locuite.
“Casa asta e mai bătrână ca mine, are peste 70 de ani”. Geta are 63 de ani şi ideea că e mai tânără decât cea “care cade pe noi” o înveseleşte puţin.
“N-am pensie, n-am nimica, mamă, eu am trăit dintr-o vacă… Nu, nu aia. Aia e iapa, vaca e pe câmp… Am vândut laptele şi mi-am crescut copiii, aşa cum am putut, amărâtă… Şi i-am dat la casele lor. Am rămas cu el. Dacă eu mor, mâine-poimâine, că inima asta-i ’oaţă, el rămâne al nimănui şi n-are din nici o parte nimica”.
Geta şi soţul ei, Marian, au muncit cot la cot până s-au îmbolnăvit. Marian a făcut un atac vascular cerebral şi multă vreme n-a putut vorbi. Acum iese rar din casă, merge încet prin curte şi vorbeşte şi mai încet, parcă pentru a-şi cere scuze pentru starea lui de neputinţă. Nu mai e zdravăn, ca pe vremuri, să ridice munţii pentru Georgică. Băiatul trebuie să înveţe meserie de la alţii, iar de sprijinit, să se sprijine pe propriile lui braţe.
Nici unul dintre părinţi n-are pensie. Nici altă formă de venit.
“Odată mi-a venit ajutorul şi când m-am dus la spital să-l fac din nou, că sunt cardiacă, sunt cu inima, cu diabetul, cei de la primărie mi-au zis: cum să-l facă? Să mă duc la zile, să muncesc. Să mă duc să fac zile, cum face lumea pe drumuri. Păi, eu pot să mă duc să stau în soare, să fac zile? Nu pot. Şi nu m-am dus”.
Paznic la capre, ucenic pe şantier
Femeia îşi trage baticul pe frunte, oftând. Îşi aminteşte că are de dat la primărie impozitul pe casă, strâns pe mulţi, mulţi, foarte mulţi ani, vreo 2.900 de lei.
Ca şi până acum, Primăria comunei Crevedia va trebui să se descurce fără acest influx de capital, întrucât bilanţul contabil al Getei nu stă foarte îmbucurător. “Poate de multe ori n-am avut bani de pâine şi n-am îndrăznit să cer la o fată, că şi ele are greutăţi, am cerut la un vecin”.
Bani de pâine, de medicamente, de doctor se mai găsesc, de la copiii mai mari. Dar banii pentru o casă se strâng mai greu. Georgică, aşa timid cum e, n-a vrut să meargă la şcoală. “N-a vrut şi n-a vrut. Când avea 9 ani, povesteşte mama, i-am luat nişte capre, l-am trimis cu ele, s-a chinuit mult. Caprele au făcut căpriţe, a vândut căpriţele şi a pus banii deoparte”.
Georgică nu e deloc dornic să rememoreze cum a făcut prima mie de lei. “Când umblam cu caprele, era rău, cum să fie? Era rău că fugea”.
Băiatul a învăţat să scrie şi să socotească puţin de la surorile mai mari. Ştie să citească un plan de construcţii şi să măsoare.
“Nu recunoaşte, dar regretă acum că nu s-a dus la şcoală, ca toţi copiii. Poate se duce după ce termină casa, că e bună şi cartea, te descurci mai uşor în viaţă”, spune Iuliana, sora măritată în sat.
Soţul Iulianei lucrează în construcţii şi l-a luat pe Georgică ucenic, să-l înveţe meserie: “să dau tencuială, să pun cofraj, să torn beton. Trei lopeţi de ciment şi restul nisip”. Vreo doi ani a lucrat puştiul, ca ajutor pe şantier. O activitate care i se pare mult mai uşoară decât alergatul după paricopitate.
Vara celor 200 de căruţe
După ce a acumulat know-how la locul de muncă, Georgică şi-a luat avânt. Nu-i mai lipseau decât materialele de construcţie, pentru a-şi pune proiectul în aplicare. Materialele astea se obţin cu bani.
O vară întreagă, puştiul a scormonit după bălegar, în curtea părinţilor sau în alte curţi, l-a urcat în căruţă şi l-a vândut prin sat.
“Pe la noi, lumea vinde bălegarul, dar i l-a dat lui, să-l vândă el. Şi a luat 50 de lei de căruţă, cât să-i dea omul? El a fost mulţumit, că nici nu e greutate aşa mare la lopată. Şi când a făcut 105 milioane (n.r. – 10.500 de lei), s-a apucat să-şi cumpere BCA-ul. Şi i-a mai dat lumea din sat câte 5 milioane, cât 1 milion...”, spune Geta.
Bălegarul, de cal, de vacă, e tot un material de construcţii, se amestecă în lut, să ţină lutul, să nu crape, după ce se usucă. Cam 200 de căruţe de bălegar a cărat Georgică. Şi mai cară, cu ajutorul iepei albe şi bătrâne, căreia i-a legat la ochelari canafi roşii, antideochi.
O cameră pentru mama
Proiectul de casă i l-a făcut cumnatul lui, soţul Iulianei. Mâna de lucru? Prietenii lui, Victor şi Ionuţ. Lucrează de dimineaţa până seara în curte, serioşi ca nişte oameni mari. “Când nu ne ducem la şcoală, noi oricum lucrăm”, explică Victor, care e într-a VIII-a.
Ce fac adolescenţii din Cocani când nu lucrează? “Mă duc prin sat, mă plimb şi apoi mă întorc”, spune Georgică. Victor îl aprobă: da, aşa se distrează ei. “Cea mai mare distracţie e vara, mergem şi ne scăldăm la gârlă. Iarna, dacă e lacul îngheţat, mergem şi ne dăm pe lac. Cam atâta. Mai jucăm şi fotbal, dar nu suntem foarte pasionaţi”. Jocuri pe calculator? “N-avem nici unul calculator”.
Acum micii meşteri mari lucrează la detalii, că s-au terminat BCA-urile şi cimentul. Betoniera stă cu burta goală, ţinând umbră raţelor şi găinilor. Dar la cât de hotărât potriveşte Georgică ramele de fier pentru stâlpi, îţi dai seama că va termina casa. Nu ştie când sau cu ce bani, dar, lucrul e sigur, o va termina.
Se poate deja plimba prin camera lui, căreia i-a lăsat loc de fereastră, cum nu avea în odaia din casa părintească. “Aici e holul, aici e baia, aici, bucătăria. Cu sobă. Aici e camera pentru mama”.
Ce face după ce termină casa? Se însoară? “Are o fată pe care a pus ochii, dar nu-l las să se grăbească”, intervine mama. În spatele oricărui copil timid, se află o mamă-impresar de succes. “Ei, mai mă gândesc la fete acuma? Să termin casa întâi”, replică un Georgică roşu până în vârful urechilor.
Dar da, vrea să se însoare, să aibă doi copii, băiat şi fată, “o pereche”, “o să-i cresc, cu bani şi mâncare, o să mă duc la muncă, în construcţii”. O să aibă capre? “Nu, nu mai vreau capre niciodată”.
Cine doreşte să-l ajute pe Georgică să-şi termine casa poate lua legătura cu redacţia Libertatea sau poate dona, cu precizarea Pentru Georgică Ştefan, în contul Asociaţiei Şansa Ta, care ajută familia Ştefan de peste cinci ani.
Conturile bancare deschise la BCR
- CONT IN LEI RO64RNCB0591123278690001
- CONT IN EURO RO37RNCB0591123278690002
