Vineri, reprezentanții Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel au anunţat faptul că bărbatul care conducea ambaracțiunea de agrement implicată în accident a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă. Acesta este soldat gradat profesionist, iar în momentul producerii accidentului se afla în timpul liber.

„La data de 28 iulie 2025, în jurul orei 18:00, inculpatul a plecat din portul Sulina, conducând o ambarcaţiune de agrement, cu 14 persoane la bord, ignorând dispoziţiile regulamentelor de navigaţie şi măsurile de prevedere specifice acestei activităţi, iar în jurul orei 19:30, în zona golfului Musura, între digul de nord şi epava „Turgut S.”, în contextul vremii nefavorabile şi al valurilor mari, ambarcaţiunea s-a răsturnat, în urma accidentului naval rezultând decesul a patru persoane”, au anunţat procurorii.

El este acuzat că a primit la bordul ambarcaţiunii pasageri peste numărul maxim permis de norme, că a plecat din Portul Sulina fără a ţine cont de vremea nefavorabilă de la acel moment, punând astfel în pericol viaţa pasagerilor.

Acesta mai este acuzat că „a pătruns cu ambarcaţiunea în zona apelor mării teritoriale, golful Musura, deşi aceasta făcea parte dintr-o categorie care îi permitea navigarea doar pe căile navigabile interioare”.

În acest context, dosarul a fost înaintat, spre soluţionare, Tribunalului Militar Bucureşti.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.