Postura de sef de stat e ingrata. Trebuie sa-si cenzureze spusele, iar cand vorbeste e preferabil sa aiba limba de lemn, decat  sa uzeze de figuri de stil, derapand spre elucubratii cu efecte imprevizibile. Si din acest punct de vedere, Traian Basescu e un presedinte atipic, nu doar in Romania. Slobod de gura, adesea intr-o maniera incompatibila cu rigorile de limbaj ale celui mai inalt demnitar, risca insa ca, dand cu batu-n balta, sa tulbure grav ape politice si sociale. Asa s-a intamplat si cu ideea sa insuficient cernuta si pripit rostita in vacanta agreabila petrecuta prin Secuime, ca elevii de etnie maghiara sa invete limba romana ca si cum ar fi o limba straina. Admit ca va fi fost o inabilitate de exprimare.

Oricum nescuzabila si care, cu exceptia yesmanilor de prin PD si PLD, a starnit reactii vehemente din partea intregii clase politice si a populatiei majoritare, singura care l-a laudat pe presedintele roman fiind presa budapestana. Gafa ramane gafa. Traian Basescu a alimentat nepermis mofturile radicalilor din UCM, dezavuate chiar si de UE, care da de model politica romaneasca atat de generoasa in domeniul minoritatilor.

A admite ca le e greu etnicilor maghiari sa invete romaneste e o prostie. Nu se poate sustine asa ceva despre o etnie aflata pe teritoriul romanesc de vreo mie de ani. Daca am face o comparatie cu alte etnii, mult mai tarziu venite (evreii, tiganii, armenii, turcii, tatarii), ai caror membri invata de prunci romana si o vorbesc impecabil, ar insemna sa ne indoim de capacitatea intelectuala a maghiarilor. Nu e cazul, iar asta ar putea sa inteleaga si presedintele Romaniei. Care e ?stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil’ si in care limba oficiala, obligatorie, e romana.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.