3932-129688-bebemarebula.jpg

Poliţiştii, care încă nu şi-au revenit în urma experienţei, au povestit că a fost aproape cea mai grea misiune din viaţa lor. Agentul-şef Alex Robert şi colegul lui, Călin Năbădan, ambii căsătoriţi, se aflau, duminică seară, la sediul Secţiei de Poliţie nr.1 din Arad. La miezul nopţii, o femeie, care trăieşte pe străzi, a dat buzna în secţie cerând ajutor că naşte. “Mai întâi am crezut că e o glumă, dar am văzut, prin pantalonii femeii, mişcând ceva, ca o mogâldeaţă. Apoi am auzit un scâncet”, a povestit agentul Alex Robert. Cei doi bărbaţi au întins pe jos o haină şi au aşezat-o pe femeie.

3932-129689-poza2politisti.jpg

3932-129691-snapshot20090302152357.jpg3932-129690-mamacufata.jpgMama îşi va da copilul în plasament

“Am luat un cutter şi am tăiat cele trei perechi de pantaloni cu care era îmbrăcată, pentru că ni s-a părut că micuţul se sufocă. Avea placenta mamei pe faţă. I-am curăţat nasul ca să poată respira, l-am învelit într- o haină de blană, iar el a adormit”, a mai spus poliţistul. Între timp a ajuns Salvarea, 3932-129693-ursulet.jpgiar medicul a tăiat cordonul ombilical al fătului, mama şi copilul fiind duşi la Spitalul “Salvator Vuia”. Băieţelul cântăreşte 3,300 kilograme şi este perfect sănătos, iar medicii spun că, dacă poliţiştii nu ar fi intervenit, micuţul s-ar fi asfixiat.

Valentina Vericica, în vârstă de 29 de ani, mai are  doi copii aflaţi în plasament şi nu are acte. Ea şi-a numit cel de-al treilea copil Dian Adrian pentru că îşi dorea o fetiţă pe care s-o boteze Diana. Ieri, femeia şi copilul au primit, de la agenţiimoaşe, un ursuleţ în uniformă de poliţist.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.