Betty Comăniceanu, avocata Magdei Ciumac, a fost în stagiatură cea mai bună prietenă a Elenei Udrea. Ea a povestit, pentru Libertatea, cum era blonda de la Guvern atunci.

4360-240550-udrea.jpgBetty Comăniceanu, cea care o apără pe renumita Magda Ciumac în lupta cu Tolea, fostul soţ, pentru custodia copilului, şi-a făcut stagiatura alături de ministrul turismului, Elena Udrea. “Din 1996 am fost colegă de stagiatură, la avocatul Paul Bărzaru, cu Elena Udrea, actualul ministru al turismului. Practic, împărţeam o pâine cu ea, deoarece la început nu câştigam prea mulţi bani. Patru ani am fost cele mai bune prietene”, a povestit avocata Beatrice Maria Comăniceanu, care susţine că Elena Udrea şi-a făcut, încă din stagiatură, un scop din a conduce ţara.

L-a cunoscut pe Cocoş în cafenea

“Elena a intrat în politică, iar eu mi-am deschis cabinet de avocatură. Când îşi punea ceva în minte, nu se lăsa până nu-i reuşea. Stătea la mine, ea fiind din provincie. Mâncam ce ne dădea mama, iar ea visa cu ochii deschişi. La un moment dat, mi-a spus că va conduce România. Atunci, amândouă eram fără un sfanţ în buzunar. Am râs şi i-am spus că mai bine ne-am gândi cum să ne câştigăm existenţa decât să aberăm. Uite că nu s-a lăsat până n-a obţinut ce a vrut. Bravo ei!”, a spus râzând Beatrice.

Avocata de 36 de ani a mai dezvăluit că Elena Udrea l-a cunoscut pe actualul soţ, afaceristul Dorin Cocoş, în cafeneaua avocaţilor din apropierea Curţii de Apel Bucureşti. “Era cu mine când l-a întâlnit pe Dorin Cocoş. Eram împreună în localul «Zet». Mă bucur că mariajul celor doi rezistă şi astăzi. Se potrivesc”, a mai zis femeia.

Citiţi în Libertatea de mâine despre cazurile celebre cu care s-a prezentat în instanţă avocata

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.