Obiceiul pe care Laura Cosoi l-a păstrat în familie, după nașterea fiecărei fetițe. „Să aibă curajul să-și aleagă drumul”

Comentează

La o săptămână după ce și-a botezat cea de-a cincea fetiță, pe Nina, Laura a revenit în mediul virtual cu un mesaj, în care dezvăluie care este obiceiul păstrat în familia ei, după nașterea fiecărui copil. Este vorba despre un cadou special, un detaliu din familia vedetei, despre care nu foarte mulți știau.

„Am păstrat un obicei tare drag nouă: de fiecare dată când familia noastră a crescut, bebelușul venit acasă le-a adus surorilor mai mari câte o bijuterie, un dar care să marcheze noua formulă a familiei noastre. De data aceasta, cadoul de la Nina a fost o cheie. Un simbol care duce mai departe ideea generației copiilor cu cheia de gât și care, pentru noi, vorbește despre independență, libertate, încredere și viitor.

Ne iubim copiii enorm și ne dorim să fim lângă ele în timp ce cresc, dar poate una dintre cele mai importante forme de iubire este să le pregătim pentru lumea de dincolo de noi.

Să știe cine sunt, să aibă curajul să-și aleagă drumul, să fie independente, bune și să aibă încredere că pot deschide singure ușile care le apar în cale. Iar faptul că se au una pe cealaltă este poate cel mai frumos dar”, a fost mesajul transmis de Laura Cosoi pe contul de socializare.

Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean și-au botezat zilele trecute cea de-a cincea fetiță, pe Nina, care a venit pe lume în urmă cu o lună. Slujba a fost oficiată în Maramureș, în aceeași biserică în care și celelalte patru fetițe ale cuplului au fost creștinate. Petrecerea a ținut trei zile, iar familia și prietenii le-au fost aproape.

„Facem botezul tot în Maramureș, acolo unde am repetat figura de patru ori la celelalte fetițe, acum e a cincea oară. Ne place aici zona asta, noi deja am ajuns aici, pregătim pentru invitați tot felul de surprize. E o zonă foarte frumoasă, autentică, are legătură cu valorile noastre, cu principiile de viață. Ne place că, repet, e în aer liber așa, cu cerul înstelat”, a declarat Laura Cosoi, înainte de eveniment.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
MONDEN
Valerie Lungu, ALex Gîlcă și Victoria Lungu
10:18
Ce nu s-a văzut la căsătoria Valeriei Lungu cu Alex Gîlcă. Mesajul mamei pentru fiica și ginerele său
Concurenti Asia Express 2026, ediția 19
10:06
„Asia Express” 8 octombrie 2026. Concurenții intră în cursa pentru ultima șansă. Misiune neașteptată în această seară
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:13
Cum poți afla rapid dacă o poză, un video sau o piesă audio e făcută de AI: instrumentul gratuit lansat de Google
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
11:04
Cercetătorii au construit primele ceasuri nucleare funcționale. Unul a atins o precizie echivalentă cu o secundă în 30 de milioane de ani
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește